Pentru cei care au uitat, raptul teritorial rusesc s-a numit Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa; la celălalt pol, ajutorul american a însemnat pentru români Marea Unirea de la 1918, slăbirea URSS, eliberarea unor foşti deţinuţi politici la intervenţia lui Nixon, găzduirea unor dizidenţi anticomunişti la Radio Europa Liberă, cooptarea în NATO şi, mai recent, scutul anti-rachetă.

În acest context, îmi displace să aflu că tot mai mulţi ortodocşi visează la ditamai „antanta creştină” cu fostul ofiţer KGB, Vladimir Vladimirovici Putin. Faimosul Alexander Dughin, cândva membru al Partidului Naţional Bolşevic din Rusia şi consilier informal al preşedintelui rus, are numeroşi prieteni la Bucureşti. Anti-american visceral, ipochimenul îndrăgostit de Himmler şi Stalin, deopotrivă, declara pentru o gazetă poloneză următoarele:

„Dacă eşti împotriva Noii Ordini Mondiale, ia un cuţit şi pune-ţi o mască, ieşi seara din casă şi omoară măcar un yancheu! (s.n)”

Cum îl caracterizează Dan Puric pe acest ideolog smintit al euro-asiatismului? Un ins „deştept [care] îşi iubea ţara în mod absolut. […] Un sociolog care (sic) nu avem în ţară aşa ceva.”

Nu înţeleg de ce „iubirea absolută” pentru Rusia se traduce prin uciderea ritualică de yanchei? Poate pentru că şi naziştii vedeau necesară uciderea de evrei ca expresie a „iubirii” de Germania... Voi lăsa deoparte complicaţiile clinice ale derapajului psihic etalat de Alexander Dughin & co.

Întrucât Mihai Eminescu rămâne un reper obligatoriu pentru conservatori, îmi permit să evoc aici modul apăsat în care, neconsolat de pierderea Basarabiei, tânărul redactor de la „Timpul” comenta, la nici treizeci de ani, imperialismul muscalilor:

„De la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decât ceea ce suntem în drept a-i cere.”

Şi tot Eminescu făcea la 1878 o observaţie istorică perfect actuală:

„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei... ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.”

Nu ştim cum ar fi prezentat Eminescu furtul Tezaurului sau imensa tragedie a bolşevizării. După instalarea Armatei a XIV-a pe malul Nistrului, după asasinatele în lanţ produse la adresa adversarilor lui Putin, după boicotarea vinurilor moldoveneşti la Moscova, după moartea preşedintelui Kaczynsky la Smolensk, după intimidarea Georgiei, după anexarea Crimeei şi după sistematica subminare a proiectului unionist la Chişinău, Dan Puric comentează atitudinea agresivă a Kremlinului cu ochii umeziţi:

„Încearcă ruşii să-şi revină, foarte bine, bravo lor!”

Să-şi revină după ce, domnule Puric?

După aproape un veac de colonialism panslavist, întemniţări şi batjocuri, cu insule de Holodomor şi arhipelaguri Gulag presărate între Riga şi Bălţi, între Harkov şi Ungheni, între Cernăuţi şi Tallinn...

O tempora, o mores!