Anunţul făcut în cursul zilei de vineri de dl. Victor Ponta, anunţ referitor la apariţia, începând din toamnă, a unui nou partid politic pe care îl va conduce, complică şi mai mult atât situaţia din interiorul PSD, cât şi pe cea a preşedintelui partidului, dl. Liviu Dragnea.
Conducerea
pesedistă a sunat din goarnă, a dat semnalul de alarmă, şi-a mobilizat comunicatorii,
a solicitat de urgenţă sprijinul Televiziunilor afiliate. O tânără speranţă a partidului pe nume Adrian
Dobre, miluit de dl. Dragnea cu funcţia de secretar de stat, altminteri, din
păcate şi pentru el, şi pentru partid, un ins complet necharismatic, care nu şi-a
încheiat ucenicia în domeniul teoriei şi practicii minciunii politice, a fost
trimis la România tv cu misiuni
precise. Să ne asigure că PSD este un partid monolit, aşa cum era odinioară PCR,
dar şi că dl. Liviu Dragnea se ţine pe mai departe foarte bine în şa şi că nu
ar fi contestat de nimeni.
În sprijinul lui Dragnea şi a PSD-ului a sărit şi
analistul politic Bogdan Chirieac care l-a rugat patetic pe dl. Ponta să
cumpănească bine şi în nici un caz să nu cadă în greşeala de a părăsi PSD. Dar
oare nu a fost dl. Ponta deja exclus din partidul căruia acum îi dă cu flit pentru a nu ştiu
câta oară ca urmare a deciziei luate de forurile superioare de conducere ale
PSD, decizie în conformitate cu care erau daţi afară toţi cei ce susţineau
rebeliunea d- lui Sorin Grindeanu? A
uitat oare acest detaliu mega-analistul de casă al PSD? Sau în partid s-a dat
la loc comanda? Ieri seară, într-o apariţie la Antena 3, dl. Victor Ponta a precizat că este deputat independent.
Semn că “morsa competentă” iar a dat-o-n bară.
Dl. Dobre a
ascultat apelul d-lui Chirieac şi nu a avut de făcut nici un comentariu,
preferând, în schimb, să lanseze o diatribă la adresa d-lui Cătălin Ivan. Să fie oare tăcerea d-lui Dobre indiciul că
în PSD deciziile sunt luate doar spre a fi uitate sau că PSD a preferat să
claseze hotărârea lui mult prea radicală de teama unei hemoragii ce s-ar fi
putut dovedi necontrolabilă?
Anunţul făcut vineri de dl. Victor Ponta este însă
confirmarea proverbului care spune că de ce te temi, nu scapi. Vom vedea în
toamnă, dacă anunţul domnului Ponta va
deveni realitate, cât de mare se va dovedi respectiva hemoragie.
Cert este că
posibila apariţie a acestui nou partid politic a provocat îngrijorare în PSD.
Iată, astăzi, după vreo 10 luni, a fost, în fine, convocat BPN. Apariţia unui
nou partid precum cel despre care se spune că va fi creat de dl. Victor Ponta debilitează şansele de victorie ale unui
candidat al stângii la proximele alegeri prezidenţiale. Este de
aşteptat ca viitorul partid condus de
dl. Ponta, în cazul în care îşi va dovedi viabilitatea, să nu cadă la nici un
fel de înţelegere cu PSD-ul care va mai rămâne sau nu pe mai departe partidul
condus de Liviu Dragnea. Obligate să alerge pe acelaşi culoar, cele două formaţiuni
autodeclarate a fi de stânga vor acţiona după modelul fraţilor inamici.
În cazul în care
dl. Victor Ponta va izbuti să îi atragă
de partea sa şi pe vechii membri ai PSD cunoscuţi ca făcând parte din ceea ce
presa a numit “grupul de la Cluj” se poate anticipa
că noul partid ar
avea mari şanse de a câştiga de partea sa Ardealul. De care s-a
dovedit că puţin le pasă celor care conduc la ora actuală PSD. Dovadă fiind
modul gen Mitică în care neglijează pregătirile în vederea sărbătoririi
centenarului Marii Uniri din decembrie 1918.
Cum este foarte posibil ca în viitorul partid condus de dl. Victor Ponta să se
înscrie şi dl. Sorin Grindeanu, cum nu trebuie omise viitoarele acţiuni de lobby ale d-lui Ilie Sârbu, pentru
moment intrat în adormire, se poate anticipa că şi Banatul îl va părăsi pe dl.
Dragnea.
Toate aceste
calcule extrem de simple ne arată că actualul PSD va avea probleme nu doar la
viitoarele alegeri prezidenţiale, ci şi la alegerile parlamentare din iarna
anului 2020.