Sinapsa negativă şi logica tăcerii

Deconspirarea succesivă a mai multor „băieţi deştepţi” şi „fetiţe isteţe” le-a inspirat comentatorilor metafora efectului domino. Metafora este plastică şi pune accentul pe succesiunea evenimentelor, care încep cu punerea sub urmărire şi se încheie cu decizia definitivă a Judecătorului. Metafora are şi o limită, un neajuns.

Un şir de tablete domino este deja trasat, este prestabilit, încât căderea tabletelor este previzibilă, dar deconspirarea la care ne referim este, cel puţin pentru spectatorul neimplicat, absolut imprevizibilă. Pentru potenţialul infractor, căderea este doar parţial previzibilă, de aceea el sau ea se agită între speranţa că nu va fi deconspirat şi teama că va fi. Mai potrivită ar fi metafora neurologică a sinapsei, dar nu o sinapsă sănătoasă, ci una bolnavă, o sinapsă negativă. Sinapsa este plasată într-un loc de răscruce.

Ea preia, pe anumite canale, informaţiile neuronale, le prelucrează după un anumit cod, şi apoi le transmite pe alte canale, până la următoarea sinapsă. Or, dacă sinapsa se îmbolnăveşte şi devine „negativă”, atât prelucrarea cât şi transmiterea informaţiilor se petrec arbitrar, aberant, absurd. Sinapsa negativă este o metaforă a grupului infracţional care a fost descoperit de către organele de urmărire şi control. Mass-media ne oferă o bună imagine a acestui haos informaţional şi verbal. Metafora poate coborî până la nivelul persoanelor, care devin ele însele sinapse ale unui corp infracţional. Ele sunt mai multe şi se înmulţesc cu fiecare zi, respectiv noapte, pe creasta valului fiind acum două, Alina Bica şi Elena Udrea, semne ale deplinei egalităţi între bărbat şi femeie în patria noastră. Ideea acestei egalităţi este întărită constituţional chiar de către Toni Greblă, lângă care, pe ringul de box al foştilor „prieteni”, mai încape şi Rudel Obreja.

Pică parcă din ceruri, Adrian Sârbu, iar din uitarea ce părea ireversibilă, se întoarce nobilul Varujan Vozganian. Prescurtarea ETC ne sugerează un şir deschis, pe care îl aşteptăm cu interes. Pe axul temporal previzibil-imprevizibil, toţi sunt miraţi şi surprinşi de ceea ce li se întâmplă, ca şi cum ar fi treziţi brusc, de un duşman feroce, din visurile lor angelice. Toni Greblă reproşează SRI că nu i-a atras atenţia asupra pericolului care îl paşte, intrând într-un grup infracţional, care făcea vânzări ilegale către Federaţia Rusă. Ca şi cum SRI ar fi un Profesor de Dirigenţie la o clasă de liceu. Dânsul, patriot autentic, s-a gândit la reabilitarea dropiei de Bărăgan, dar, dată fiind conversiunea ierbii în nisip, a avut în vedere şi adaptarea struţului la condiţiile locale. Dânsul devine dialectician, corelând subtil, asemeni lui Hamlet, verbele „Este”-„Nu este”, respectiv „Este”-„Pare a fi”  Alina Bica este foarte surprinsă şi dânsa, amintindu-şi abia acum că în 2014 nu a primit de la SRI decât „şase informaţii superficiale” De câtă minte ai oare nevoie ca să îţi dai seama că în 2014 ai intrat deja în vizorul organelor de investigaţie, de urmărire şi control!? Elena Udrea este, nu uimită, ci uluită de loviturile succesive primite la un interval de câteva zile. Dar, este la mintea cocoşului că în câteva zile ies la iveală , într-o sinteză negativă, tot felul de mişcări care s-au petrecut de-a lungul a zece ani „şi câţiva în plus”, ar zice tot Hamlet.

În universul infracţional care este o operă proprie, dânşii, ca şi toţi ceilalţi „colegi de destin”, se simţeau efectiv ca la ei acasă. Treziţi din visurile de mărire, creează acest haos informaţional şi verbal pe care, nu am nici o îndoială, Procurorii DNA şi ofiţerii SRI vor şti cum să îl valorifice pozitiv şi corect. Toate informaţiile care ne vin din partea acestor intraţi în vizor, trebuie văzute doar ca nişte semne. Dar, de la un semn până la o dovadă este cale lungă, încât Procurorului îi trebuie uneori tot atâta timp pentru a dezvălui un „cinstit matrapazlâc”, cât i-a trebuit Infractorului să îl pună la cale, să îl ticluiască. Este adevărat că „Nu iese fum de unde nu este foc”, numai că fumul poate fi şi semnul unui incendiu, dar şi semnul unui grătar cu mici, consumaţi cu bere la o aniversare, a unui partid, sau a unei uniuni, spre exemplu. S-a ajuns în situaţia în care este posibilă şi aniversarea divorţurilor.

Pe aceste reliefuri de zgomot, adesea ascuţite, uneori asurzitoare, devine mai evidentă, mai elocventă, tăcerea din fundal. Elena Udrea conchide că toţi bărbaţii tac, ajunşi fiind „sub mese” Enigmatică este şi pentru mine tăcerea fostului Preşedinte, Traian Băsescu, dar, putem presupune că este şi dânsul uluit de spectacolul public aflat în desfăşurare şi întreţinut mai ales de noua noastră Pythia, Elena Udrea. Cu informaţia de care dispune, inclusiv de la a doua „alternativă”, ca şi cu inteligenţa vie pe care o are, sunt convins că are ce să ne spună, atunci când va ieşi din tăcere

Cât priveşte tăcerea actualului Preşedinte, Klaus Iohannis, ea este perfect consonantă cu Proiectul politic şi cu stilul personal al dânsului. De aceea am şi folosit în titlu expresia „logica tăcerii” Preşedintele, coerent şi consecvent fiind, se ţine de cuvânt, deci se ţine şi de zicătoarea-emblemă „Fapte, nu vorbe” Nu doar o parte, ci majoritatea comentatorilor politici şi a jurnaliştilor aşteaptă nesăţioşi să audă ce spune Klaus Iohannis despre ceva sau altceva, din ceea ce îi interesează pe dânşii. Şi cum Klaus Iohannis tace, comentatorii îl convertesc într-un Godot etern aşteptat, iar în ipostaza de chibiţi dau mai departe curs zicătorii, tot una românească, „Vorbă multă, sărăcia omului” Klaus Iohannis ştie mai bine decât oricine care îi sunt atribuţiile şi ce anume are de făcut, adică „Tace şi face”

.