Simion: Moţiunea se referă la faptele lui Cîţu în America, la împrumuturi şi la nerespectarea programului de guvernare/ Nu ne aliem nici cu PSD, nici cu USR PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos
Foto Inquam Photos

Liderul AUR, George Simion, a declarat că moţiunea de cenzură cuprinde "faptele de vitejie" ale premierului în SUA, dar face referire şi la împrumuturile făcute de România, precum şi la nerespectarea programului de guvernare. Simion a făcut apel la PSD să semneze moţiunea AUR şi a ţinut să sublinieze că formaţiunea sa nu se va alia nici cu PSD, nici cu USR PLUS.

"Moţiunea asta nu pică, dacă partidele din Parlamentul României nu sunt ghidate în altă parte de la diferite palate şi de la diferite servicii. Nu este normal ca să existe o implicare în viaţa politică nici din partea preşedintelui, nici din partea unor instituţii. Şi dacă e nevoie să spun asta, ne asumăm să spunem acest lucru. Preşedintele Klaus Iohannis îl ţine în braţe pe Florin Cîţu şi a dorit să îşi numească propriii procurori la DIICOT şi DNA. Nu a spus-o nici Stelian Ion. De asta a trebuit să facem un pas în faţă şi să venim cu textul moţiunii. Pentru ca România să trăiască, este nevoie să plece Guvernul Cîţu (...) Din seara asta, Guvernul Cîţu, aşa cum îl cunoaştem, nu mai există. Moţiunea care va veni şi care va fi votată în Parlament este numai o formalitate. Domnul Florin Cîţu şi restul miniştrilor îşi pot lua bagajele de la Palatul Victoria pentru că nu mai pot da ordonanţe şi nu îşi mai pot asuma această guvernare”, a declarat George Simion, vineri seara.

Întrebat ce cuprinde textul moţiunii, Simion a explicat că aceasta face referire la premierul Cîţu, la împrumuturi şi la nerespectarea programului de guvernare.

"Pornind de la faptele de vitejie pe care Florin Cîţu le-a avut în America, până la împrumuturile pe care le-a făcut şi nerespectarea programului de guvernare”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a precizat că exclude varianta unui guvern minoritar.

"Odată cu Florin Cîţu o să cadă cu tot Guvernul. Florin Cîţu nu se poate întoarce la Palatul Victoria cu un guvern minoritar, decât dacă PSD îi ţine spatele. Din câte am văzut, liderii PSD spun că nu susţin un guvern minoritar. Mă aştept ca ceea ce ne asumăm să se şi întâmple”, a declarat Simion.

George Simion a făcut un apel la social-democraţi să susţină moţiunea iniţiată de AUR.

"PSD să facă ce trebuie şi să voteze această moţiune. Vom suna imediat la liderii PSD şi vom cere să stabilim programul comun pentru că avem Birouri Permenente reunite. O să ne consultăm cu PSD şi dacă ne consultăm şi dacă le propunem un calendar, nu înseamnă că ne-am aliat cu ei. Nu ne aliem nici cu USR. Dar PSD are datoria să ducă aceatsă moţiune iniţiată de noi la bun sfârşit, şi la fel toţi semnatarii din partea USR, inclusiv miniştrii trecuţi aici, au datoria să semneze această moţiune. Să dea dovadă de onoare, chiar dacă acest cuvânt lipseşte din politica din România în 2021”, a declarat Simion.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite