Omul pe care mulţi l-au uitat, pe nedrept: Shimon Peres

Un copil născut în Belarus, care visa să ajungă poet, emigrează la doar 11 ani din calea războiului şi a morţii, a ajuns să fie preşedintele Israelului din 2007 pana în 2014.

Nu am nicio competenţă şi nici măcar nicio dorinţă de a dezbate politică. Sunt destui cei care fac asta. Unii mai abili decat alţii (cred ei). Dar am dorinţa bazată pe două motive de a scrie câteva gânduri.

Primul motiv este datorat unei amintiri plăcute. Am avut şansa de a-i asculta discursul preşedintelui israelian Shimon Peres într-o seară de noiembrie 2008 la Universitatea din Oxford. Preşedintele fusese invitat de Guvernul Marii Britanii cu ocazia aniversării a 60 de ani de relaţii anglo-israeliene să se adreseze parlamentului şi să aibă întâlniri oficiale inclusiv cu Regina Elisabeta şi prim-ministrul Brown. Dar a poposit pentru căteva ore şi la Oxford, la invitaţia celebrului colegiu Balliol, fondat la 1263.

În faţa teatrului Sheldonian ne adunasem peste o mie de studenţi, profesori şi oameni de rând din oraş, care aşteptau civilizat la mai multe intrări pentru a-l vedea pe cel care primise premiul Nobel pentru Pace. Evident, nu toţi au reuşit să intre. Şi eu abia m-am strecurat printre ultimii. Dar m-am bucurat să fiu în sală şi să constat încă o dată că unele evenimente sunt publice în Anglia, nu cum eram obişnuit în patria-mamă, unde totul se făcea pe bază de invitaţii.

Cu aceeaşi disciplină britanică, participanţii s-au aşezat pe scaune şi au ascultat mesajul invitatului. Era chiar la câteva zile după ce Obama fusese ales preşedinte şi, desigur, Peres l-a amintit în discursul său despre globalizare şi pace. Cu toate că urmăream o figură îmbătranită, calmă, care vorbea foarte rar şi apăsat, domnul din faţa noastră, înconjurat de oameni de securitate, ne transmitea o doză de înţelepciune, respect şi admiraţie. Acesta era sentimentul şi sentimentele nu se pot falsifica.

Negreşit, discuţia a atins şi subiecte sensibile precum situaţia din Orientul Mijlociu. Cum întâlnirea se desfăşura într-un mediu universitar, iar universitatea presupune dialog şi idei diferite (chiar contrare) au fost adresate întrebări provocatoare. Şi mai mult, au fost studenţi care au încercat să întrerupă discursul preşedintelui acuzându-l de crime de război.

Nouă studenţi palestinieni s-au ridicat pe rând, în picioare, şi au strigat acuzaţii preşedintelui. L-au numit „criminal de război”. Preşedintele şi-a continuat discursul. Atunci am înţeles ce înseamnă democraţia şi libertatea de exprimare şi opinie. Un singur student care s-a ridicat şi a devenit extrem de agresiv a fost eliminat din sală. Preşedintele i-a răspuns ceva de genul „Tu ai ochi şi urechi şi o gură. Uneori trebuie să laşi gura să se odihnească”. În afara teatrului, Societatea Culturală Arabă din Oxford şi Societatea Studenţilor Palestinieni din Oxford au menţinut protestul în acea seară şi, a doua zi, inclusiv prin scrisori către conducerea colegiului Balliol.

După acea seară, preşedintele a declarat că rolul său este să meargă în acele locuri unde oamenii nu sunt de acord cu el şi, ramânând calm şi respectuos în faţa huliganismului, a considerat că, în final, fost un eveniment reuşit. Părţi din acel discurs le-am regăsit ani mai tărziu în cărţi despre globalizare. S-a observat încă de pe atunci entuziasmul său faţă de victoria lui Obama şi s-a observat că omul din faţa noastră cunoştea şi practicase diplomaţia.

Presa din Romania a trecut cu prea multă uşurinţă peste un eveniment cu impact internaţional. De prea multe ori citim lucruri senzaţionale locale care nu au nicio relevanţă pentru naţiunea romană şi niciun un rol informativ-educativ. Mi-aş fi dorit ca editorialiştii şi comentatorii naţiunii noastre să ne fi amintit căteva detalii din viaţa şi politica acestui personaj longeviv.

Ieri, la cimitirul de stat de pe muntele Herzl din Ierusalim, peste 80 de lideri ai lumii au fost prezenţi. Au vorbit Amon Oz, Netanyahu şi americanii Obama şi Clinton, care au venit însoţiţi de 18 membri ai congresului american inclusiv de Joe Biden şi John Kerry. Au fost acolo preşedintele Palestinei, preşedintele Franţei, preşedintele Germaniei, prinţul Charles, regele Spaniei, David Cameron, Tony Blair, Gordon Brown, Boris Johnson şi desigur, printre alţii, preşedintele Romaniei. Parcă nici Administraţia Prezidenţială nu a tratat momentul istoric cu destulă seriozitate.

Se limitează la câteva fotografii pe facebook. Diplomaţie românească în 2016. Obama l-a apreciat foarte mult, numindu-l prieten, şi a insistat pe acţiunile politice şi de realizare a păcii:

„Niciodată nu şi-a văzut visul împlinit. Dar nu s-a oprit să viseze şi nu s-a oprit să lucreze. Chiar şi în faţa atacurilor teroriste, a dezamăgirilor repetate de la masa negocierilor, el a insistat că palestinienii trebuie să fie consideraţi ca egali în demnitate cu evreii şi de aceea Israelul va fi protejat când palestinienii vor avea propriul lor stat.”

Un copil născut în Belarus, care visa să ajungă poet, emigrează la doar la 11 ani, a ajuns să fie preşedintele Israelului din 2007 până în 2014 şi de două ori prim-ministru pentru o naţiune care a trăit mare parte din viaţa sa în război şi vărsare de sange. După ce fusese ales în parlament, încă din 1959, a devenit unul dintre personajele politice cu cele mai multe mandate ca ministru, ministrul al Apărării, ministru de Externe, ministru al Finanţelor, al Transportului.

A făcut şi greşeli, după cum a recunoscut, au murit mii de oameni, a pierdut de cinci ori alegerile, dar aproape 60 de ani a făcut politică naţională şi internaţională, fiind cea mai controversată personalitate politică din ţara sa şi cea mai cunoscută. A muncit mult, programul său zilnic fiind de 18 ore, a scris şi a publicat cărţi, a ţinut sute de conferinţe şi întâlniri importante cu şefi de stat, după cum scrie NY Times.

Ca ministru de Externe, pentru eforturile de a crea pacea şi reconcilierea cu palestinienii, în mod secret la Oslo şi apoi la Washinghton, a semnat acorduri de negociere, ceea ce i-a adus Premiul Nobel pentru Pace în toamna anului 1994, premiu primit alături de prim-ministrul Yitzhak Rabin şi de liderul palestinian Yasser Arafat. A murit la 93 de ani.