Sfântul vot iese la atac: Cuvioşii Guvernie, Gazpromie şi Chevronie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că preoţi, stareţi şi ierarhi ortodocşi se implică în campaniile electorale nu mai reprezintă o ştire pentru opinia publică din România. Au făcut-o în 1990 cu Ion Iliescu, în 2004 cu Năstase, în 2009 cu Băsescu, iar acum cu Victor Ponta.

Concret, prezidentiabilii, membrii Guvernului şi ai Parlamentului, primari şi consilieri locali au avut nevoie de voturi via Biserică, iar pentru asta au vărsat bani în vistieriile Bisericii Ortodoxe Române. Preoţii au îndemnat oamenii să dea votul de pomană. Însă anul acesta implicarea feţelor bisericeşti în treburile statului a fost mai abruptă, mai grunjoasă ca niciodată.  

Să ne amintim de Cuviosul Gazpromie, o "sfântă" companie rusească ce i-a scos în stradă pe slujitorii altarelor din judeţul Vaslui pentru a se lupta cu balaurul Chevronie, o altă "sfântă" companie americană care voia gaze de şist. Şi dă-i, şi luptă, şi dă-i şi propovăduieşte până când oamenii au făcut scut viu şi l-au învins pe Chevronie. Oricum, Sfântul Ponta a ieşit zilele acestea şi ne-a spus că Chevronie n-are har, deci nici gaze de şist nu sunt. Amin!  

În campania actuală pentru Cotroceni, campania Bisericii se duce cu Sfântul Guvernie şi Sfântul Primărie. Cel din urmă, reprezentat de primari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi Consilieri, a convins preoţii că Iohannis e rudă cu generalul Buccow, austriacul care la 1743 dărâma bisericile ortodoxe din Ardeal şi trăgea preoţi pe roată. Episcopul Iustin Sigheteanu de la Maramureş a convocat preoţimea la începutul acestei luni şi le-a comunicat să-l propovăduiască pe Ponta. Zilele acestea am văzut filmuleţe din bisericile ardelene şi maramureşene unde preoţii alături de arhanghelii Sfântului Guvernie propovăduiau venirea lui Ponta la împărăţie. Stop!  

Preacucernici părinţi, nu vă uitaţi menirea pe care aţi primit-o în dar la hirotonie. Campania electorală se duce cu găini moarte, cu atacuri murdare, iar Biserica nu are ce căuta aici. Puteţi construi biserici şi infrumutesa pe cele deja existente cu cei doi bănuţi ai văduvei, nu aveţi nevoie de Guvernie, Primărie sau Gazpromie. Nu vă uitaţi sfinţii voştri, pentru că poporul ăsta încercat nu uită şi nu iartă. Este prea mult! 

  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite