Ce om serios ar putea crede în bazaconiile la care pun botul cei cu minţile rătăcite, cu înclinaţii paranoice sau săraci cu duhul? Nu, jocurile sunt făcute de voinţa maselor, liber exprimată prin vot. Că doar trăim în societăţi democratice, ce naiba!

În ultima vreme însă, serviciile secrete care se exercită în spaţiul românesc nu mai au nicio jenă în a acţiona pe faţă. Prin urmare, te încurajează chiar ele să fii „conspiraţionist“. Dacă mult timp au acţionat după principiul formulat de Baudelaire („cea mai mare înşelătorie a diavolului este să ne convingă că nu există“), acum nu mai au nicio problemă să se arate. De fapt, o fac fiind angrenaţi în lupta pentru putere prilejuită de apropierea alegerilor. Ce mai contează că păruiala din culise face să se dea la o parte cortina şi astfel îi văd fraierii care cred că de votul lor depinde totul? Principalul e să i-o tragi adversarului, că cu fraierii vezi tu cum o rezolvi pe urmă. (Îi prosteşti cum i-ai prostit şi până acum.)

Discuţia despre ofiţeri acoperiţi este desigur partea mică vizibilă din grozăvia care se află în adâncuri. Noi, muritorii de rând, nu putem şti cu adevărat ce se întâmplă acolo, dar ni se dau tot felul de semnale. Mai întâi iese Traian Băsescu şi arată pisica taberei adverse, pentru ca apoi să apară un fel de anomalie a sistemului, un Robert Turcescu de nerecunoscut. Anomalia e doar pentru noi, în realitate apariţia stranie a lui Turcescu e ca în cazul peştilor de adâncime ieşiţi, în urma unui accident, la suprafaţă. Te uiţi la ei şi îţi zici că sunt monstruoşi, că aşa ceva nu s-a mai văzut, dar ei există. Neştiuţi, dar există. Turcescu-cel-straniu nu e decât un peşte combatant eliminat din luptă şi ieşit la suprafaţă cu burta-n sus.

Alţii, în schimb, ies la suprafaţă vii şi nevătămaţi, tocmai pentru a-şi încorda muşchii. Aşa cum a făcut Teodor Meleşcanu, şeful serviciului de spionaj: apare ca o floare pentru a-şi anunţa candidatura la preşedinţie şi, în plus, îţi aruncă pe masă „decât“ 400.000 de semnături de susţinere. 400.000 de la naşu’ şi să fie cu noroc! Semnături obţinute te miri cum – fără campanie, fără corturi puse în stradă, fără măcar ca lumea să ştie că el va fi în cursă. Exact ca banii negri ai interlopilor, împărţiţi „fără număr" la nunţi.

Zâmbetul lui Meleşcanu pare să spună: „Da, băieţi, noi suntem tăticii şi nici nu ne mai sinchisim să camuflăm asta! Aveţi ceva de comentat? (N-aveţi decât!)“

Prin urmare, să comentăm, că ăsta e singurul lucru pe care-l putem face cu adevărat.