şereş spune că Băsescu fabulează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul economiei, Codruţ şereş (PC), a negat, ieri, faptul că ministerul pe care-l conduce ar pregăti o ordonanţă prin care firme elveţiene ar urma să beneficieze de un contract de un

Ministrul economiei, Codruţ şereş (PC), a negat, ieri, faptul că ministerul pe care-l conduce ar pregăti o ordonanţă prin care firme elveţiene ar urma să beneficieze de un contract de un miliard de euro, în baza acordului economic semnat de România şi Elveţia în iunie 2005.
"În acord nu sunt menţionate sume sau companii, nu apare nicăieri numele firmei VA Tech sau al proiectului Porţile de Fier şi nici nu se face referire la vreun contract de un miliard de euro, contractele referitoare la Porţile de Fier fiind încheiate în vechea legislatură", a susţinut şereş. El a mai afirmat că ministerul pe care-l conduce nu a prezentat guvernului niciun proiect de act normativ care să facă referire la un contract în valoare de un miliard de euro. "Suma de un miliard de euro este o simplă fabulaţie sau speculaţie", a spus ministrul. Afirmaţiile acestuia vin la doar câteva zile după ce preşedintele Traian Băsescu a criticat "o ordonanţă care mai dădea unor elveţieni vreun miliard". "Constatăm că mai apare câte o ordonanţă care, din greşeală, mai dădea unor elveţieni contracte de vreun miliard, că mai apare o ordonanţă la care atenţionez câţiva miniştri: atenţie că cele 8% din acţiunile de la Petrom, aşa cum aţi scris ordonanţa, nu vor ajunge la salariaţi.
Dacă fac asemenea atenţionări, sigur, toată lumea se inflamează. Vreau să ştiţi că voi continua!", a spus Băsescu, vineri, la întoarcerea dintr-o vizită efectuată în Ucraina. Ieri, ministrul economiei, Codruţ şereş, a anunţat şi faptul că directorul Direcţiei de Cooperare Economică Internaţională, Cristian Istodorescu, a demisionat din funcţie. şereş nu a oferit însă nicio explicaţie în legătură cu această demisie, refuzând să răspundă la întrebările ziariştilor.
Presa a arătat, în urmă cu o săptămână, că articolul doi din Acordul privind cooperarea dintre Ministerul Economiei şi Departamentul Afacerilor Economice al Confederaţiei Elveţiene prevede ca achiziţia de bunuri şi servicii în cadrul unor proiecte comune să se facă prin ofertă unică. După apariţia în presă a acestor relatări, premierul Tăriceanu i-a cerut lui şereş să suspende aplicarea acordului şi să elimine prevederile care ar putea produce confuzie cu privire la respectarea prevederilor din legislaţia achiziţiilor publice. Ulterior, preşedintele PC, Dan Voiculescu, şi-a apărat subordonatul pe linie de partid şi a explicat că tot scandalul se datorează unei erori de traducere. Voiculescu, care îşi dă doctoratul la Londra, a explicat că termenul "single tendering" din acord nu înseamnă "ofertă unică", ci "printr-o singură licitaţie". Liderul PC a anunţat încă de pe atunci că directorul Istodorescu va fi demis pentru că nu a ştiut aceste subtilităţi ale limbii engleze.
Controversa privind acordul economic româno-elveţian nu este prima dintre Băsescu şi şereş. şeful statului i-a imputat acestuia şi modul în care vrea să vândă 8% din acţiunile Petrom, în favoarea unui grup restrâns de persoane sau faptul că România plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri pentru gazele importate din Rusia. În replică, şereş i-a cerut lui Băsescu să spună care sunt grupurile de interese din jurul Ministerului Economiei sau va risca să fie acuzat de tăinuire
.
Preşedintele Traian Băsescu a arătat că acuzaţiile sale privind emiterea unor acte normative în favoarea grupurilor de interese vizează şi Guvernul Tăriceanu. Întrebat, vineri, dacă se referă şi la actualul Executiv, Băsescu a răspuns: "Am vorbit de zece ani încoace. Eu am vorbit şi am fost foarte clar. şi este momentul să dăm ceasul înapoi să ne uităm şi în industria petrolului, şi a tutunului, şi în scutiri de vamă de câteva zile, şi în suspendarea Codului Penal pentru o zi". Anterior, Băsescu a spus că statul român are forţa să lupte eficient cu trecutul şi "cu prezentul, dacă este nevoie".

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite