Senatul a votat desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de Ion Iliescu. Persoanele erau numite pe viaţă, iar 70% din buget se ducea pe salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu. FOTO: Mediafax / Andreea Alexandru
Ion Iliescu. FOTO: Mediafax / Andreea Alexandru

Senatul a votat desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 0 abţineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman, arată Digi24.

Demersurile pentru desfiinţarea institutului au început în decembrie 2019, când guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanţă de urgenţă în care argumenta că activitatea institutului ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiţi.

Social-democraţii au anunţat încă din timpul dezbaterii acestui proiect de lege că nu susţin desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române şi că ar fi nevoie mai degrabă de o reformă pentru  legislaţia de funcţionare a acestuia.

Liberalii au anunţat în schimb că vor vota pentru desfiinţare şi au subliniat că în Institutul Revoluţiei Române persoanele sunt numite pe viaţă, nu au un mandat limitat şi că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile şi sporurile personalului.

Institutul ar trebui să analizeze ceea ce s-a întâmplat la Revoluţia din 1989.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite