Senatul se autodenunţă în cazul Şova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu a fost de partea lui Şova
Călin Popescu Tăriceanu a fost de partea lui Şova

Senatorii au decis că, începând de azi, hotărârile privind cererile Justiţiei de percheziţie, reţinere şi arestare se vor adopta cu majoritatea membrilor prezenţi, nu cu majoritate absolută. Senatorii Puterii au recunoscut astfel, implicit, că votul care l-a salvat pe Dan Şova de cătuşe s-a bazat pe un articol neconstituţional

Senatul a încercat ieri să-şi spele imaginea după votul scandalos în cazul Dan Şova, însă nu a făcut decât să întârească faptul că s-a prevalat de un articol neconsituţional atunci când l-a salvat de cătuşe pe prietenul premierului Victor Ponta. Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu 109 voturi „pentru“, o abţinere şi un vot împotrivă, modificarea articolului 173 din propriul Regulament, în sensul că, de acum înainte, orice solicitare de ridicare a imunităţii va fi aprobată  cu votul „majorităţii membrilor prezenţi“ - altfel spus, o majoritate simplă.

În vechea formă, orice cerere de ridicare a imunităţii trebuia aprobată de o majoritate absolută (jumătate plus unu din numărul total de senatori). „Am uniformizat astfel regulamentul Senatului cu Constituţia şi cu cele două hotărâri ale CCR în vigoare“, a spus liberalul Sebastian Grapă, preşedintele Comisiei de Regulament. Chiar dacă pare un demers bine intenţionat, decizia senatorilor ascunde însă o mârşăvie. Decizia CCR de care vorbea Sebastian Grapă a fost dată în 2008 şi spunea, negru pe alb, că legile ordinare şi orice alte hotărâri ale Parlamentului, inclusiv cele privind imunitatea parlamentară, se votează cu majoritatea membrilor prezenţi (majoritatea simplă). Camera Deputaţilor a rectificat încă de atunci regulamentul, însă, de partea cealaltă, Senatul a ignorant decizia CCR timp de şapte ani.

Brusc, ieri, aleşii şi-au adus aminte că trebuie să-şi armonizeze legea internă cu decizia Curţii. Totuşi, prin modificarea regulamentului, senatorii au recunoscut, implicit, că articolul care cerea majoritate absolută, şi care l-a salvat pe Dan Şova de reţinere, era neconstituţional. Exact asta au susţinut liberalii în plen. „Iată dovada că ceea ce am susţinut, prin sesizarea pe care PNL-ul a făcut-o la CCR, a fost adevărat. Ceea ce a făcut preşedintele Senatului, susţinând că nu s-a întrunit cvorumul (în cazul Şova, nr), a fost neconstituţional, greşit, şi ca atare iată recunoaşterea greşelii preşedintelui Senatului“, a precizat Nicolae Vlad Popa.

Votul pentru Şova rămâne
Odată schimbat regulamentul, liberalii au încercat să forţeze adoptarea unei hotărâri a Sentului care să schimbe decizia luată săptămâna trecută în cazul Şova,  o hotărâre prin care să se constate că rezultatul votului „încuviinţează şi nu împietează hotărârea luată“. „Faptul că noi, în comisia de regulament, ca urmare a înţelepciunii PSD, am modificart articolul 173 şi l-am adus în acord cu prevederile Curţii Constituţionale şi a celor două decizii ale Curţii, ne obligă să reconsiderăm, nu votul, ci rezultatul votului dat în urmă cu o săptămână în ceea ce îl priveşte pe colegul nostru, Dan Şova“, a spus acelaşi Sebastian Grapă. Însă liberalul s-a lovit brusc de majoritatea PSD.

„Nu pot să accept o astfel de propunere“, a spus vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, arătând astfel că partidul nu se dezice nici în ruptul capului de Dan Şova. Până la urmă, propunerea PNL nu a fost supusă votului.

Atât senatorii PSD, cât şi cei de la PNL au încercat să câştige politic de pe urma acestei modificări. „Ieri, în plenul Senatului, a venit colegul nostru de la PNL, Tudor Barbu, cu o propunere de modificare a regulamentului. Imediat a venit şi domnul Sârbu, liderul senatorilor PSD, să spună că şi ei vor să rezolve. Practic,  a fost o propunere simultană de modificare“, a spus, la Adevărul Live, Cristian Bodea, senator PNL şi chestor al Senatului. „Aţi văzut, de altfel, din votul plenului de ieri, că toate forţele politice reprezentate în Senat au fost de acord că acesta trebuie modificat“, a spus şi liberalul Sebastian Grapă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite