Senatul discută cererea DNA de arestare a lui Cătălin Voicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă
Senatorul PSD Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă

Comisia juridică a Senatului începe joi analiza dosarului senatorului Cătălin Voicu, pentru a formula un punct de vedere privind solicitarea DNA de arestare a acestuia.

Membrii comisiei vor studia dosarul şi îl vor audia pe senatorul PSD. Preşedintele comisiei, Toni Greblă, a spus că în adresa transmisă de Biroul Permanent nu este precizat un termen pentru prezentarea avizului, dar că legea prevede trei zile pentru finalizarea acestei proceduri, în timp ce Regulamentul stabileşte că termenul pentru redactarea avizului este de opt zile.

Liderul senatorilor jurişţi a mai spus că dezbaterile de joi din cadrul comisiei vor avea loc, cel mai probabil, în absenţa presei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să sesizeze Parlamentul în vederea încuviinţării arestării senatorului PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit Constituţiei, deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.

DNA cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu

Fraţii Mazăre, încolonaţi la DNA

Costel Căşuneanu, urmărit penal în dosarul Voicu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite