Senatul a adoptat sistemul de coplată pentru unele servicii medicale

Senatul a adoptat sistemul de coplată pentru unele servicii medicale

Pacienţii care primesc îngrijiri medicale de urgenţă sunt scutiţi de coplată

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege propus de Guvern prin care se introduce sistemul de coplată pentru anumite servicii medicale, care are drept scop creşterea nivelului resurselor financiare din domeniu.

Senatul a adoptat Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu 53 de voturi "pentru" şi 51 de voturi "împotrivă", Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Proiectul prevede:


- introducerea tichetului moderator de sănătate pentru coplata unor servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru toţi asiguraţii, cu excepţia copiilor, până la 18 ani, dar şi a tinerilor până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi sau absolvenţi, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, a ucenicilor sau a studenţilor dacă nu realizează venituri din muncă
- vor fi scutiţi de coplată bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate şi pensionarii care au venituri de până la 700 de lei lunar
- suma maximă a coplăţii într-un an calendaristic va fi de 600 de lei, după această valoare asiguraţii beneficiind de servicii medicale gratuite
- valoarea coplăţii, lista serviciilor medicale pentru care se va încasa aceasta, precum şi data de la care se va aplica vor fi stabilite prin contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
- contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale şi normele de aplicare a acestuia vor fi elaborate în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.


Executivul a argumentat că aceste modificări au drept scop creşterea resurselor financiare la nivelul sistemului, care să conducă la cointeresarea furnizorilor de a asigura servicii eficiente şi de calitate. Iniţiatorul precizează că sumele încasate din coplată vor constitui venituri ale furnizorilor şi vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea calităţii serviciiilor medicale cât şi pentru achiziţionarea tichetului moderator de sănătate.

În timpul dezbaterilor, senatorul PSD Ion Rotaru a criticat proiectul, arătând că vine într-un moment nepotrivit, iar povara acestor biruri suplimentare se va resimţi în mod deosebit în buzunarele celor cu venituri reduse.

ntr-adevăr, acest proiect vine într-un moment foarte nepotrivit, când impozităm pensiile, când scădem salariile. Aceste biruri suplimentare vor fi resimţite de cei cu venituri reduse, dar nu vor rezolva problema sistemului. Nu prin impunerea unei noi taxe vom rezolva problema, ci prin acordarea finanţării necesare sistemului de sănătate", a susţinut Rotaru, adăugând că introducerea coplăţii nu va rezolva problema subfinanţării sistemului şi că, astfel, pacienţii vor evita să se adreseze medicilor.

Senatorul PNL Paul Ichim a declarat că cele 370 de milioane de lei pe an care vor rezulta prin aplicarea acestei legi nu vor reuşi să acopere deficitul din sistemul sanitar. Liberalul a opinat că astfel pacienţii să vor adresa mai degrabă spitalelor, în caz de urgenţă, pentru a evita coplata.

În replică, senatorul PDL Iosif Secăşan a susţinut necesitatea introducerii coplăţii şi a tichetului moderator de sănătate care pot face dovada efectuării reale a serviciului de sănătate.

Totodată, senatorul UDMR Tiberiu Gunthner a afirmat că în România funcţionează şi la acest moment coplata, însă este la negru.

"Sistemul de coplată funcţionează şi acum, dar la negru. El este unul dintre stâlpii sistemului de sănătate din România. Nu cred că are rost să închidem ochii şi să spunem că nu este aşa. Există, aşadar, din partea populaţiei, disponibilitatea de a contribui suplimentar atunci când sistemul o cere. Sigur, introducerea coplăţii nu va înlocui total plata serviciilor medicale la negru, dar ar putea aduce mai multă disciplină în sistem", a spus Gunthner.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: