Senatul a adoptat proiectul privind revenirea la completuri de judecată la apel formate din doi judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook
Foto Facebook

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 69 de voturi "pentru" şi 59 "împotrivă" proiectul (iniţiat de PNL), care modifică articolul 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât să se revină la completurile de doi judecători în apel, iinformează Agerpres.

Senatorul PNL Iulia Scântei: Liberalii consideră insuficientă amânarea creşterii numărului de judecători la trei în completurile de apel

"Guvernul Cîţu, la iniţiativa ministrului Justiţiei, Stelian Ion, a adoptat OUG 215/2020 prin care a amânat până la data de 31 decembrie 2022, creşterea numărului de judecători în completurile de apel ca să facem concursurile de admitere în magistratură. PNL consideră că nu e suficientă amânarea şi e necesară abrogarea acestei norme pentru a nu permite riscul paralizării totale a activităţii instanţelor de apel. E nevoie să acoperim deficitul de personal din sistemul judiciar, nu să-l golim de magistraţi profesionişti”, a explicat Scântei.

Cazanciuc: Abrogarea acestui text de lege Ţnu este în interesul cetăţeanului român”

Senatorul PSD Robert Cazanciuc i-a criticat pe iniţiatorii proiectului legislativ, susţinând că abrogarea acestui text de lege "nu este în interesul cetăţeanului român”. "Dacă sistemul judiciar nu are resurse, suntem aici să aducem resurse pentru sistem şi pentru cetăţeni”, a subliniat Cazanciuc.

Potrivit proiectului adoptat, "apelurile se judecă în complet format din doi judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.

Actul normativ mai stipulează că "recursurile se judecă în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.

"La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30 decembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, aprobată prin Legea nr. 85/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 16 aprilie 2021”, conform unui amendament admis la proiect.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite