Puterea şi Opoziţia şi-au dat mâna şi au votat reducerea CAS. Ioana Petrescu: Angajatorul, cu aceşti bani, poate să angajeze mai mulţi angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii au respins cu 96 de voturi „pentru“, două „abţineri“ şi un vot împotrivă cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale.

Principalele declaraţii din Senatul României:

UPDATE Vegh Alexandru, UDMR: Să nu ne fie frică de această măsură şi grupul UDMR susţine această măsură.

UPDATE Dumitru Oprea, din partea PDL: Atunci când acest proiect a fost supus la vot, au fost 109 voturi „Da“, 0 „abţineri“, 0 „împotrivă“. Dvs. vă adresaţi Senatului României. Încercaţi să reparaţi după ce aţi făcut pulbere cu această reducere. Doamna ministru, veniţi cu date concrete în Senatul României.

UPADTE Ilie Sârbu: Noi am acceptat o idee care ni s-a părut bună, dar PNL , în forma lui, nu mai este ce a fost, s-a metamorfozat mult. Referirile la fond, Bancă Mondială, ne încurcă. Nu toată lumea abreviază, vă credem că ne cunoaştem demult. Doamna ministru a făcut o prezentare exhaustivă în care a spus tot ce trebuia.

UPDATE Teodor Atanasiu, din partea PNL: Am aflat de la doamna ministru că s-au bucurat de cota unică. PNL a propus ca de la 1 ianuarie să avem o cotă diminuată cu cinci punte procentuale. Guvernul Ponta a negociat cu toată lumea şi ne-a spus numai de la 1 iulie. Am avut surpriza să vedem decesul e onomiei româneşti. Eu vreau să onorez pe dvs. în numele Guvernului cu o coroană de flori care să constate decesul. PNL va vota pentru reducerea CAS. Îi transmit doamnei Firea că din moment ce am convocat sesiune extraordinară, am convocat să votăm pentru.

UPDATE Ioana Petrescu: Stimaţi parlamentari, vreau să vă mulţumesc pentru votul acordat în prima dezbatere, apreciez susţinerea dvs. Am primit foarte multe critici şi m-a deranjat că a devenit o polemică politică. Noi vrem investitori în România, dar nu le oferim condiţii. Atunci când luăm, despicăm firul în patru. Vă asigur că avem resursele necesare. Pentru acest an, la şapte luni, deficitul bugetar era doar 0,2% din PIB. Ne-am asmat că deficitul bugetar va fi de 2%, deci clar există resursele. Această măsură face parte dintr-un program mai lar de susţinere a economiei.

La nivel macro, reducerea poate duce la creşterea PIB cu 0,1-0,2%, iar sumele suplimentare rămase la agenţii economici vor merge la investiţii şi angajări. Dacă presupunem că jumătate din banii economisiţi merg la investiţii, se recuperează 1,3 mld lei din potenţiala pierdere la buget. Dacă celelalte 50% merg spre noi angajări, se recupereaza alţi 1,3 mld lei. Prin această măsură se reduce evaziunea fiscală. Noi la Ministerul Finanţelor am realizat mai multe scenarii. Scenariul pesimist este că se reduce evaziunea fiscală în zona pieţei muncii cu numai 25%, atunci golul de venituri la buget va fi acoperit fără măsuri suplimentare

O altă sursă de acoperire este şi faptul că avem o nouă lege a insolvenţei. Spuneam că m-a deranjat polemica politică, care a dovedit că trebuie să facem un efort de schimbare a mentalităţii, de gândire probusiness. Nu putem cer investitorilor să angajeze atâta timp cât nu avem o atitudine de creştere.

Reducerea CAS cu 5 puncte la angajator va avea efecte benefice şi asupra angajaţilor în mai multe feluri. De exemplu, angajatorul poate opta pentru o mărire a salariului din banii pe care nu îi mai plăteşte la taxe, poate să aleagă să-şi plătească angajaţii mai bine. Un alt mod este cel pe care l-am prezentat şi în discursul meu, poate să aleagă, aceşti bani în plus pe care îi are în buzunar să angajeze mai mulţi angajaţi.

În timpul discursului Ioanei Petrescu, senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu a depus o coroană mortuară la pupitrul în care statea ministrul.

126 de senatori sunt prezenţi, dintr-un total de 170, cvorumul fiind asigurat. La sesiunea de astăzi participă şi premierul Victor Ponta, ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, şi alţi miniştri ai Cabinetului Ponta. Comisia de buget-finanţe a Senatului a respins cu unanimitate de voturi cererea de reexaminare a legii transmisă de preşedintele Traian Băsescu.

Senatorii au programat, pentru săptămâna trecută, dezbaterea Legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, însă discuţia a fost amânată din lipsă de cvorum.

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale este o măsură pripită, electorală, care va duce la taxe suplimentare pentru populaţie după alegerile prezidenţiale, a declarat preşedintele Traian Băsescu. El a mai precizat că impactul măsurii este de 5 miliarde de lei, iar la aceasta se vor adăuga alte 6 miliarde de lei din reducerea deficitului structural la 1% din PIB, Guvernul fiind nevoit să caute suplimentar 11 miliarde de lei în 2015.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite