PSD şi ALDE ţin cu dinţii de pensiile speciale. PNL şi PMP au jucat la două capete. USR: „Doar o zi normală în Parlamentul României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de lege va ajunge în curând şi în plenul Senatului. FOTO Mediafax
Proiectul de lege va ajunge în curând şi în plenul Senatului. FOTO Mediafax

Proiectul de lege al USR prin care sunt eliminate mai multe categorii de pensii speciale a primit aviz negativ de la Comisia de muncă din Senat, PSD şi ALDE votând împotriva iniţiativei legislative, în timp ce aleşii PNL şi PMP s-au abţinut.

„Iniţiativa USR pentru abrogarea pensiilor speciale a primit aviz negativ în Comisia de Muncă din care fac parte. PNL şi PMP s-au abţinut! De fapt, nu este nici un breaking news ci doar o zi normală în Parlamentul României“, a scris Florina Presadă, senator al USR care a şi semnat proiectul de lege.

Mai mulţi parlamentari ai USR au depus, în luna octombrie, un proiect de lege prin care sunt eliminate pensiile speciale pentru şapte categorii profesionale: personalul aeronautic civil navigant, personalul auxiliar al instanţelor şi al parchetelor, funcţionarul public parlamentar, corpul diplomatic şi consular, angajaţii Curţii de Conturi, judecătorii Curţii Constituţionale, parlamentarii.

Deputatul Claudiu Nasui a explicat, imediat după depunerea proiectului, necesitatea acestei modificări prin ajungerea la o situaţie echitabilă privind pensiile pe care le primesc românii, care contribuie  după aceleaşi reguli la fondul de pensii, dar nu primesc „pensii după aceleaşi reguli.”

„România a tolerat şi tolerează un sistem de pensii cu două viteze. Cu toţii contribuim după aceleaşi reguli, dar nu primim pensii după aceleaşi reguli. USR pune pe tapet problema pensiilor speciale, noi suntem contra lor, nu este adevărat că nu avem ce face. Trebuie ca statul român să fie imparţial", a declarat Nasui.

Statut special pentru magistraţi şi militari

În ceea ce priveşte situaţia pensiilor speciale ale magistraţilor şi militarilor, acestea nu vor fi abrograte, ci doar plafonate la nivelul soldei/salariului brut lunar din ultima lună de activitate, actualizată la zi cu rata inflaţiei şi a creşterii salariale/majorării soldei de grad şi funcţiei militarului/magistratului, se arată într-un comunicat de presă.

Cei de la USR îţi motivează acestă decizie prin existenţa unei recomandări venite de la Comisia de la Veneţia care prevede acest aspect, dar şi prin faptul că este o cutumă a NATO.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite