Senator PSD: Ieşirea în stradă, o „vagabonţeală“. Ce le transmite tinerilor despre comunism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MEDIAFAX FOTO
MEDIAFAX FOTO

Senatorul Tit-Liviu Brăiloiu a declarat, vineri, cu ocazia alegerilor din cadrul organizaţiei PSD Constanţa, că tinerii sunt îndoctrinaţi cu privire la comunismul partidului de guvernare şi că aceştia au nevoie să li se explice semnificaţia termenului pentru a nu mai interpreta totul în termenii lui.

Brăiloiu a făcut şi precizarea că dacă PSD nu este de acord cu ieşitul pe străzi şi „vagabonţeala” de care dau dovadă tinerii nu înseamnă că este comunist şi de aceea trebuie să li se explice ce e cu comunismul pe care nu l-au trăit. Astfel lucrurile lămurite, PSD poate avea şanse reale la viitoarele alegeri.

„Să fim şi noi mai activi, să fim mai prezenţi pe aceste reţele de socializare. Tineretul nostru la ora actuală nu este îndoctrinat decât cu faptul că noi suntem comunişti. Dacă îi punem la treabă suntem comunişti, dacă le mărim salariile suntem comunişti, dacă nu suntem de acord cu ieşitul în stradă şi cu vagabonţeala asta pe care o fac ei de ani de zile suntem comunişti.

Asta trebuie să le explicăm copiilor şi tinerilor de 18 ani care au dreptul de vot, că acel comunism nu înseamnă ceea ce li s-a spus lor. Ei nu au trăit comunismul şi nici nu l-au studiat.

Este singurul argument pe care îl au cei care vor să ne combată în România. De aceea v-am spus că este uşor să câştigăm aceste alegeri şi am convingerea că le vom câştiga”, a spus senatorul PSD de Constanţa Tit-Liviu Brăiloiu într-un discurs ţinut cu ocazia alegerilor din cadrul organizaţiei PSD Constanţa citat de Digi24.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite