Se rupe lanţul de iubire dintre Dacian Cioloş şi PNL?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt tot mai multe semne că povestea de „dragoste” (politică)  dintre Dacian Cioloş şi PNL se destramă înainte de a se consuma. Spre deziluzia PNL, rămas şi fără „locomotiva” Vasile Blaga, Dacian Cioloş nu face niciun gest în susţinerea campaniei PNL.  Mai mult, face declaraţii despre posibile „diferenţe de caracter”, între el şi PNL:

Dacă o să intru într-un partid, va trebui să am convingerea că sunt întrunite condiţiile să pot să duc unele lucruri mai departe. Nu pot să fiu eficient dacă mă implic într-un proiect în care nu cred”.

Cu alte cuvinte, acum premierul Cioloş nu are convingerea că sunt întrunite condiţiile pentru o mezalianţă cu PNL.  Nici măcar de un „parteneriat civil” (politic), nu pare a mai fi vorba.

Gafe ale guvernului Cioloş

Nu-i vorbă, şi guvernul Cioloş face gafă după gafă, nu mai poate capta aprecierea şi simpatia electoratului.

-Ministrul Sănătăţii iese în conferinţă de presă să se lamenteze că nu poate gestiona problema transplanturilor. Dar cine s-o rezolve, marţienii?

-Cozile imense de la permise auto nu-şi găsesc rezolvarea, deşi Prefectura Bucureşti, în subordinea căreia funcţionează respectivul serviciu, ţine de guvern.

-Cumintenia pământului nu mai poate fi cumpărată, pentru că nu există cadrul legal, ne explică Anca Dragu, ministrul de Finanţe. Dar când a lansat strângerea de fonduri de la populaţie, nu ştia acest lucru?

-Ministrul de la Muncă şi chiar premierul Dacian Cioloş anunţaseră apariţia legii salarizării unitare în următoarele două săptămâni.  Ministrul de Finanţe, Anca Dragu,  zice că această lege nu va fi adoptată de actualul guvern. Motiv pentru ca PNL să ia foc, pentru că îşi pusese mari speranţe că va lua minţile electoratului cu această lege, cadou de sărbători.

-Premierul Cioloş însuşi a ajuns, se pare, la concluzia că nu poate lucra cu actualul guvern, darămite cu unul propus de partidele politice. Aşa că interesul pentru un viitor guvern condus de domnia sa este în scădere dramatică.

PNL şi USR nu pot forma o majoritate

Nici majoritatea PNL+USR nu mai este aşa de clară. Scorul electoral ce apare în sondaje în dreptul USR este mult umflat, având în vedere că acest partid recent înfiinţat nu are structuri în teritoriu, nu are oameni pe care să-i trimită la tv şi în secţiile de vot. Până şi ONG-ul Alinei Mungiu l-a lăsat din braţe. Experienţa partidului M10 nu este prea departe, astfel încât să nu ne dăm seama că procentele USR din sondaje sunt gonflate.

Cu un scor de 25% al PNL, şi cu 6-7% al USR, nu se face majoritatea.

Mai mult, Nicuşor Dan exclude vreo alianţă cu PNL, înainte sau după alegeri.

În consecinţă, mulţi liberali se gândesc încă de pe acum să reînnoade firul idilei (politice), care a generat USL.

Iată ce scria recent Adriana Săftoiu, vicepreşedinte PNL,  pe pagina sa de socializare:

„Nu mai vreau să trăiesc acelaşi coşmar”, sugerând că unii dintre colegii ei ar dori o alianţă la guvernare cu PSD după 11 decembrie. 

„Decât o alianţă cu PSD, doar ca să fim la putere, mai bine o opoziţie onestă şi puternică, iar acei dintre noi care au chef să fie oricum la guvernare ar fi bine să se decidă repede”.

Circulă tot mai multe zvonuri conform cărora activul de partid al PNL este dezamăgit si disperat, după constatarea că în locul asului de cupă, Alina Gorghiu are în mânecă un amărât şeptar de pică.

Este posibilă renaşterea USL

Ar fi culmea ca „mai marii” din PNL să refuze posturi de conducere din ministere si deconcentrate, in numele interesului national, desigur. Să nu lase PSD singur la guvernare, să-şi facă de cap.

Şi preşedintele Iohannis ar ieşi mai puţin şifonat, arătând populaţiei că a ales răul cel mai mic.

Cu invocarea interesului societăţii, a stabilităţii politice, se poate argumenta orice, inclusiv un viitor guvern PSD-PNL, condus de o persoană neutră, de exemplu de Vasile Dâncu.

Dar PSD, ce interes ar avea să intre într-o astfel de alianţă?

În primul rând o majoritate parlamentară consistentă, care să-l ducă la guvernare indiferent de scorul înregistrat de ALDE,  fără Alina Gorghiu şi alţi „talibani” din PNL  care au promis că demisionează dacă PNL nu câştigă alegerile.

În al doilea rând se ştie că Tariceanu a avut şi are pretenţii mari la funcţii importante pentru el şi principalii membri ai partidului său.

În al treilea rând, PSD a renunţat la varianta Dragnea premier, şi acum preferă o coaliţie largă, care să demonstreze „sacrificiul” pe care-l face pentru interesul naţional, mai ales că nici nu are suficiente personalitati care să formeze viitorul guvern.

Variante se găsesc. Totul este ca evenimentele să nu ia prin surprindere partidele, să existe planuri alternative creionate şi negociate încă de pe acum, pentru a nu se intra în criză de timp după alegeri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite