Se pregăteşte ceva! Vom rămâne în afara „alianţelor supravieţuirii“?

Se pregăteşte o mare schimbare. Nu una de etapă, aşa cum au fost multe până acum. Mai mult sau mai puţin reuşit, departe sau foarte departe de România care, în continuarea, pare să rămână ancorată doar în scandalurile, urile, intoleranţele şi comportamentul cretinoid al unei clase politice auto-suficiente şi abulice.

Se pregăteşte o schimbare de sistem civilizaţional pentru care, ceilalţi, bine informaţi, corect conectaţi, se pregătesc de ani de zile în acele subterane ale puterii unde se gândesc cu prioritate planurile de bătaie pe termen lung şi foarte lung. Cele care, la ceilalţi, nu sunt, nu au fost şi nici nu vor fi vreodată apanajul menajeriei de partid şi nici nu propulsează, pentru a implementa strategiile, pe nefericiţii ultra-dependenţii de sinecuri politice, trăitori din mila puterii de partid şi datorită încuscrerilor rapid încropite pentru fidelizarea lor pe plan personal.

Se pregăteşte o schimbare masivă la nivelul ADN-ului societăţii, apoi pe toate planurile sale subsecvente, una care să poată garanta actorilor implicaţi o supravieţuire în noile condiţii. De asta se ocupă acel nivel al puterii care grupează minţile luminate ale fiecărei naţiuni, sub conducerea acelor foarte puţini specialişti pe care îi are acum omenirea în domeniul gândirii prospective pe termen foarte lung şi construcţiei de sisteme care să se comporte asemnei unor fiinţe vii, cu o cât mai mare capacitate de adaptare şi interconectare.

Se pregăteşte o asemenea schimbare sistemică cu valoare civilizaţională, cu consecinţe previzibile egale ca importanţă cu evenimentele care au revoluţionat dezvoltarea omenirii, marcând intrarea în timpul rumător, cel care succede revoluţiei tehnologice. Unii vorbesc despre „societatea post era digitală", alţii, cu mult mai multe argumente, vorbesc despre „stadiul superior al unei societăţi de tip ecosistem digital". Exact aşa cum societatea post-industrială s-a născut în interiorul societâţii industriale exact în momentul în care aceasta ajunsese la parametrii săi maximi de cuprindere şi dezvoltare.

Se pregătşte o asemenea mişcare colosal de importantă, urmând logica tuturor sistemelor vii în cazul în care sunt confruntate cu ameninţări vitale: elementele puternice sau/şi cele cu viziunea supravieţuirii realizează alianţe dincolo, cu mult dincolo de elementele care justificau, provocau sau cimentau coaliţiile prezentului. ALIANŢELELE SUPRAVIEŢUIRII, acesta este termenul folosit de creatorii de sisteme strategice cu bătaie foarte lungă. Sintagmă care reuneşte cele două elemente esenţiale ale prezentului: disperarea de a reintra într-o formulă de creştere sustenabilă economico-socială şi, la fel de important, speranţa că logica viitoarei construcţii se va putea baza pe ceea ce naţiunile participante la viitorul cerc intern al puterii globale au deja ca factor de diferenţiere faţă de toate celelalte ţări de pe mapamond.

Iar acest element de diferenţiere cu valoare absolută îl reprezintă intrarea în societatea digitală a unei spaţiu comun, generat şi gerat supra-naţional, folosind elementele deja existente la nivelul câtorva naţiuni dar reunindu-le într-un sistem coerent, asamblat în totalitate pentru a funcţiona în dimensiunile unui nou concept de civilizaţie.

Veţi vedea, în următoarele zile, cum acest proiect care poate vi se pare excesiv de teoretic, este deja asamblat sub forma unui concept operaţional.

Veţi vedea dezvăluită zona centrală care conferă valoarea reală de piaţă, importanţa şi credibilitata acordului care va fi semnat între SUA şi UE, cel care urmează să revalorizeze zona euroatlantică şi să o transforme într-o mare putere în termenii specifici ai lumii care urmează.

Dar nu trebuie să vă lăsaţi, asemeni guvernanţilor noştri, trecuţi sau prezenţi, care judecă exclusiv în perspectiva dată de acţiunile DNA, pradă convingerii absolute că România, fiind parte a celor două sisteme, UE şi NATO, va trebui să fie automat parte a următorului joc.

Automatismul evoluţiei de acest gen, ca un transfer decis la masa verde, este un concept ilogic şi profund pernicios. De ce? Pentru că, atunci când peste câteva zile vă vom prezenta planurile desfăşurate, veţi înţelege că, inevitabil, mişcarea principală antrenează schimbări conexe care derivează direct din posibilitatea ca una sau alta dintre naţiuni să poată susţine sinergia evoluţiei. :i asta nu teoretic, semnând strategii formale uitate încă înainte ca cerneala să se usuce pe hârtie, sau rapoarte pe cât de entuziaste pe atât SF către băieţii de la Bruxelles, în dorinţa de a fi lăsaţi în zeama noastră.

Exact asta se va şi întâmpla în momentul în care noua alianţă de putere va vrea să testeze, individual, capacitatea reală de adaptare, evoluţie şi management al guvernării societăţii digitale din ţările membre. Nu e vorba despre o discuţie politică. Nu este vorba despre o negociere care se va purta la Consiliul European după modelul binecunoscut, cel care presupune ajungerea cu orice preţ, cu orice concesii, la o decizie prin consens. Din păcate pentru pierzători (cei de profesie sau, mai nou, damblagii indiferenţi ai zilelor noastre), nimeni nu va fi obligat să mai accepte pe nimeni.

Nu va fi vorba nici despre decizii corecte din punctul de vedere al demagociei politice umanitar-egalitarist-demagogice care spune că, în orice condiţii, opinia publică trebuie să primească mesajul că a fost respectată regula care spune „o ţară, un vot" şi, în consecinţă, „toţi sunt egali la masa negocierilor".

De data asta, în bătălia pe viaţă şi pe moarte de acum, spaţiul euro-atlantic va trebui să fie în stare să producă un asemenea salt calitativ, punând laolaltă pachetul de valori proprii SUA şi acelor ţări din UE (poate toate, cine ştie) care vor compune elementele precis definite ale viitoarei societăţi digitale comune. Capabilă nu numai să genereze soluţii tehnologice excepţionale, cu adevărat revoluţionare (sau într-atât de complexe) care să schimbe parametrii dezvoltării societăţilor umane din diferiteţe ţări participante la proiect, dar şi să propună un sistem integrat comun cu o capacitate de guvernanţă proprie.

Repet, în următoarele zile, veţi putea consulta primul document fundamental, strategia care pune bazele saltului spre viitor. Strategie pregătită de mult timp, la nivel individual, de fiecare dintre ţările din spaţiul euro-atlantic. O pregătire la nivel tehnic, desigur foarte importantă pentru a pregăti capacităţile necesare în imediat pentru conexiunea la organismul digital şi între subsistemele sale componente pe nivelul economic, financiar, social, de apărare şi securitate, guvernările centrale şi locale, managementului de sisteme majore tip BIG DATA sau a subsistemelor care vor opera naţional....

Asta este ceva de domeniul evidenţei. Dar, în paralel – şi aici urmează să se producă diferenţa care va scoate în limbul indiferenţi unele naţiuni care vor funcţiona corect doar ca beneficiare de subsisteme de supravieţuire – creatorii naţionali de viziune au propus şi au obţinut de cel puţin un deceniu să se pregătească viitorii decidenţi ai politicilor societăţii digitale comune.

Nu am spus politicieni tocmai deoarece termenul, la noi, începe să aibă nu numai o conotaţie peiorativă, ci chiar una adversativă – uşor de înţeles datorită multiplicării exponenţiale a gunoiului şi putergaiului de toate mamele şi denumirile. Dar asta ne-a făcut să pierdem timp, să nu fi fost niciodată preocupaţi, ca naţiune sau la nivelul partidelor, de formarea unei clase autentice de decidenţi calibraţi nu în raport cu necesităţile prezentului, ci cu provocările viitorului.

Şi, peste câteva zile, veţi vedea cum va arăta deja viitorul care se implantează ca prezent cu valoare operaţională imediată.   

Cu cine intrăm în noul joc? Cu ce mentalitate la nivel naţional? Ce vom alege în continuare? Vom rămâne în lumea primitivă unde circul sinistru al înormântării doamnei Zăvoranu generează isterie naţională? Rămânem ţara cu proiecte magnifice de infrastructură mereu anunţate şi niciodată realizate, cu drumuri de pământ? Vrem să fim ţara în care există o cantitate uriaşă de gospodării cu closetul în grădina casei şi care promite solemn şi ridicol că în 2018 va eradica această ruşine naţională, chiar cu un an înainte de intrarea presupusă în zona Euro?

Vrem să fim serioşi şi să înţelegem că jocul deja s-a făcut, s-a decis şi că varianta tragerii de timp, încercării de aplicare a principiului „las'c-om vedea noi, i-am miţit ani de zile şi a mers, de ce n-ar merge şi acum" dăunează grav fiinţei noastre naţionale şi ne poate trage pe tusă pe un timp foarte îndelungat?

Şi dacă se ştie asta, de ce nu s-a făcut nimic? Iarăşi nu va fi nimeni vinovat?

Putem răspunde la toate astea cu un ridicat din umeri specific spaţiului carpato-danubiano-pontic. Riscul este să rămânem doar cu el, autarhici, protocronişti fanatici, convinşi că şi berzei chiare Dumnezeu tot îi va face până la urmă cuib. Aşa e, i-l face, numai că procedează la acest act de milostenie când va avea timp, după ce va termina cu toate celelalte multe care sunt de drest în lume. Avem timp să aşteptăm? Dacă da, atunci bine, de ce să ne enervăm degeaba?