Le ştiţi, le-am discutat pe vremea guvernării în alianţă, le-aţi îmbrăţişat, le-aţi amânat, le-aţi negat, cum stă bine unui guvern PSD… pe unele le-aţi promovat ca fiind ale dumneavoastră… restul e istorie.

Prezentul, însă, este prezent şi… presant – creditele restante devin risc de ţară, consumul stragnează pe fondul lipsei de lichidităţi, riscul executărilor silite îi ameninta pe prea mulţi români, cam tot un million, … şi nu sunt semne că ne poate salva vreo minune în următoarea perioadă. Firesc ar fi, aşadar, să recurgem la soluţii omeneşti, posibile, realizabile, aflate sub nasul nostru de câţiva ani, dar pe care România nu şi le-a asumat, deşi o întreagă Europă a facut-o.

Nu credeţi că acest guvern uită să privească şi la debitori, şi la  românii care finanţează, până la urmă, acest sistem? Nu de alta, domnule Ponta, dar mâine nu vor mai avea băncile din România pe cine să mai execute silit. Şi haideţi să spunem adevărul, băncile nu pierd, căci taxează de la bun început pe absolut toţi debitorii pentru riscul ca doar o mică parte din ei să nu-şi poată plăti creditele.

Prin propunerea PNL, anume introducerea urgentă a legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice ca parte integrantă a noului Cod al insolvenţei bifăm un element important pentru dinamizarea economiei României. Şi nu-i problemă dacă pe mine nu ma credeţi, domnule premier, că sunt avocat ca şi dvs, însă sunt convinsă că pe Directorul General al FMI, Christine Lagarde, veţi avea dificultăţi să o contraziceţi. Domnia sa afirma pe 29 ianuarie 2014, că sunt 3 direcţii principale pentru potenţarea creşterii economice. Reducerea datoriilor persoanelor fizice, a căror supraîndatorare reprezintă o frână majoră pentru creşterea economică, este una dintre aceste direcţii exemplificând că “restructurarea legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice în Irlanda este un bun exemplu despre ce poate fi făcut în acest sens”.

Insolvenţa personală este o procedură supravegheată judiciar pentru restructurarea situatiei financiare a unui debitor, un fresh start la care din pacate românii nu au acces acum, spre deosebire de cetăţenii altor ţări europene, cum ar fi Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia sau Lituania (din 2013)… Chiar şi în Ungaria va fi posibilă cât de curând, la recomandarea – culmea – a Fondului Monetar Internaţional. Şi când mă gândesc că sunt aproape toate ţări pe care le-aţi vizitat şi speram să vă fi inspirat măcar din această perspectivă…

Din 2010 proiectul a fost adoptat de Senat, iar acum va fi nevoie să spuneţi în faţa grupului dvs. politic un DA hotărât, în ce calitate doriţi şi vă convine mai bine, de premier, de parlamentar, de preşedinte de partid, de persoană fizică ce poate înţelege statutul de debitor.. pentru a finaliza şi a pune în practică o pârghie care ar aduce sănătate în economie.

Astăzi este nevoie de o voinţă politică comună reala, nu doar declarativă cât stă camera tv pe noi, pentru adoptarea insolvenţei persoanei fizice, care trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi companiile, adică orice individ are dreptul să o ia de la capăt, fără niciun alt stigmat sau istoric. Mai mult de atât, lipsa unei asemenea reglementări speciale ar fi de natură a crea o situaţie discriminatorie faţă de ceilalţi cetăţeni europeni nerezidenţi în România, dar care au credite în România, şi cărora li se aplică legislaţia din ţara de provenienţă, care, aşa cum v-am spus deja, aproape oricare ar fi ţara are reglementată insolvenţa persoanelor fizice.

Există un dublu standard împotriva căruia noi, liberalii, am ales să luptăm. Nediscriminarea este un atribut pentru care PNL militează şi dumneavoastră trebuie să îl protejaţi.

Iată, domnule prim-ministru, un proiect liberal, o solicitare a liberalilor, care dă şansa individului la un nou început, care construieşte avantaje pentru cetăţean, care pe termen lung nu dezavantajează sistemul bancar, iar pe termen mediu ajută în mod cert economia şi reinserţia socio-economică a debitorului insolvent de bună-credinţă. "Electorata" propusă de dvs amâna doar nişte datorii, stabilea un plafon care nu se sprijinea pe niciun argument financiar şi crea discriminări sociale nejustificate. Proiectul nostru creează condiţiile ca oamenii să-şi plătească datoriile prin propriul lor efort, nu prin pomană. Sigur, pomana este bună, creează dependenţă şi aduce voturi, dar ea face diferenţa între PNL şi PSD. Liberalii pot câştiga votul oamenilor şi fără pomana. Aceasta este diferenţa dintre insolvenţa persoanelor fizice, proiect PNL, şi Electorata, proiect PSD.

 

Articol preluat şi pe www.alinagorghiu.ro