Scrisoarea lui Băsescu către Ponta şi Antonescu: Miniştrii cu dosare penale să fie înlăturaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu crede că nu vom intra în Schengen dacă ne raportăm doar la criteriile tehnice FOTO Adevărul
Băsescu crede că nu vom intra în Schengen dacă ne raportăm doar la criteriile tehnice FOTO Adevărul

Aderarea la Schengen nu va putea fi realizată doar prin îndeplinirea criteriilor tehnice, este mesajul scrisorii pe  care preşedintele Traian Băsescu a trimis-o premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două Camere, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.

Menţinerea pe linia de argumentaţie axată exclusiv pe criteriile tehnice „riscă să ne depărteze de perspective aderării, mai ales dacă e să punem preţ pe semnalele transmisă pe cale diplomatic de cancelariile statelor care se menţin rezervate“, se afirmă în scrisoare.

Băsescu afirmă că Guvernul are majoritatea parlamentară largă şi ar trebui să îndeplinească un set de cinci condiţii până la 3 martie.

Primul punct este desemnarea candidaţilor pentru funcţiile de şef al DNA şi procuror general.

De asemenea, Băsescu cere îndepărtarea miniştrilor cu dosare penale pe rolul instanţelor, precum şi asigurarea că toţi cei declaraţi incompatibili de către ANI nu vor fi menţinuţi în executiv.

În viziunea preşedintelui, Parlamentul ar trebui să reia discuţia la statutul deputaţilor şi senatorilor astfel încât inclusiv termenele de contestare ale deciziilor ANI să fie egale cu cele ale altor persoane.

Băsescu a cerut Guvernului susţinerea necesităţii de încetare a mandatelor parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri negative în materie de integritate sau corupţie.

 În sfârşit, şeful statului cere ca punerea în aplicare a celor patru coduri juridice să nu mai fie amânate.

Reacţia lui Ponta

Răspunsul premierului Ponta nu a întârziat să apară, el acuzându-l pe preşedinte că joacă „ping-pong“.

„Pentru România era important ca  toţi conducătorii - preşedinte, prim-ministru, cei doi preşedinţi de Camere – să avem o poziţie comună în privinţa aderării la Schengen. Din păcate preşedintele nu vrea să avem această poziţie comună, şi e păcat, că până la urmă pierde România“, a comentat Ponta.

Ponta a arătat că el sau preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu pot urgenta numirile candidaţilor la funcţiile de procuror general şi şef DNA, neavând voie din punct de vedere legal.

„Doamna ministru a făcut procedura, preşedintele i-a refuzat şi acum ne cere nouă, de parcă eu i-am refuzat. Preşedintele i-a refuzat. De aia zic că e un joc, e aşa, haideţi să zicem un joc de ping-pong, că la ping-pong mă pricep, la poker nu“, a mai spus Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite