Sconcsul (Amintiri de campanie)

V-aţi privit vreodată faţa nu în oglindă, ci într-un afiş electoral? Vă spun eu că nu este cea mai plăcută privelişte. În oglindă te mai strâmbi, ridici o spânceană, scoţi limba, te priveşti din profil, îţi mijeşti ochii şi tot găseşti până la urmă o poziţie care să te mulţumească cu tine însuţi.

Într-un afiş sau pe un banner, din contră, ai timp suficient să-ţi vezi imperfecţiunile: ba ţi se văd ridurile, ba nasul e strâmb şi, colac peste pupăză, ai guşă. Mă pun şi eu în pielea electoratului: uite ciocoiu’ ce guşă are, nu se mai satură de furat! De când mă privesc în afişe, m-am trezit cu un tic: îmi pipăi guşa mai des ca niciodată, cu toate că în oglindă nu s-ar vedea atât de mare, dar fotograful care m-a costat o groază de bani a reuşit să o pună în evidenţă. Profesionist.

Dacă priveşti semeţ, o să ţi se spună că eşti îngâmfat, dacă ai o privire blajină, te acuză că ai mutră de cerşetor, dacă priveşti candid înseamnă că eşti tont. Deseară o să merg la o confruntare televizată. Mai bine mă trimiteau la radio, că acolo citeşti o poezie de pe foaie şi oricum nu te ascultă nimeni. Până şi operatorul care înregistrează aţipeşte. La TV cum o dau, nu nimeresc cu staff-ul de campanie. Dacă am bun-simţ, o să-mi spună că sunt moale şi că n-am sânge în instalaţie. Dacă sar cu gura, o să mă facă cei care privesc, nesimţit.

Mi-a trebuit politică! Ai o meserie cinstită, ai răzbătut în viaţă cu efort, ai un nume şi o reputaţie la care ţii, nu din orgoliu, dar prea ai muncit pentru ea. Eşti un doctor la care pacienţii vin ca la un sfânt sau profesor cu doctorat pe bune, eşti antreprenor de succes fără să faci afaceri cu statul, eşti un bun programator pe care se bate Google cu Microsoft-ul sau ai ajuns pe o poziţie înaltă într-o multinaţională, eşti cineva dintr-o listă care nu ţine cont de profesie, de diplome, ci doar de ceea ce ai reuşit prin forţe proprii. De ce ai intra în politică?

Nu ştiu pe ce mă bazez, dar politica e plină de indivizi care visează la maşină cu secretară, eventual la bodyguard care să-i ia copilul de la grădiniţă, sa fie salutat cu “Să trăiţi!” şi sa primească de Paşte şi Anul Nou mii de SMS-uri pline de “stimă” şi un miel în portbagaj. O să ziceţi că mielul e fumat, dar vă contrazic, un politician adevărat nu iartă nici ocazia unei mici găinării ca de exemplu să-şi pună termopanele la casă, dar ia şi milionul de euroi în contul din Cayman. Sigur, maşină şi secretară poţi să ai şi dacă ajungi director pe merit sau ai pus pe picioare o afacere solidă. Însă e uşor de zis şi mai greu de făcut, aşa că mulţi au descoperit “shortcut-ul” care este politica.

Politicienii români au în ei ceva de sectanţi. În primul rând, nu poate intra oricine decât după un ritual de iniţiere. Odată iniţierea făcută, capătă un ceva al lor, după care se recunosc, iar dacă eşti intrus, mai devreme sau mai târziu te rejectează. Dacă eşti îndărătnic şi nu te laşi cu una cu două, ai o şansă să pătrunzi în debara. Nici asta nu este suficient, pentru că înăuntru e o duhoare aproape insuportabilă. De unde? De la politicienii sconcs, care la fel ca simpaticul (la prima vedere) animal, ştiu să-şi securizeze teritoriul răspândind în jur o miasmă puturoasă. Pentru ei politica este singurul ecosistem în care pot supravieţui şi înmulţi (vezi cazurile de aducere în sectă a copiilor, nevestelor sau altor rude de gradul I), ori asta le dă determinare. Când intră un rătăcit cu principii, idealuri, încurcă jocurile şi apelează la floretă, atunci contracandidatul pune mâna pe măciucă. Cine credeţi că o să câştige, măciuca sau floreta? Aşa că învins, sufocat de miasme, înjurat de public, pleacă acasă unde are treabă. Politicianul unde să plece, că n-are unde, aşa că rămâne în scenă în aplauzele majorităţii care se prezintă la vot. Uraaa!

Campanie în România ca Obama, ca Hollande? Mă faceţi să râd. Mie îmi place Spirache Necşulescu. Iar sloganul meu a fost “plagiat” după al lui: “De aceea, n-am să vă spun decât două cuvinte şi aceste două cuvinte sunt: Vă rog să nu mă votaţi!”. Spre deosebire de el, mi-a reuşit. Aşa am devenit "Nevotatul".