Schimbarea legii electorale: primul ia tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidele au părăsit repede Palatul Cotroceni
Partidele au părăsit repede Palatul Cotroceni

PDL şi PSD susţin modificarea sistemului de vot, astfel încât parlamentar să devină doar cel care a ocupat primul loc într-un colegiu. Afectaţi de introducerea unui nou sistem uninominal ar fi liberalii, care au 44 de reprezentanţi deveniţi parlamentari de pe locul doi sau trei.

Revizuirea sistemului electoral, astfel încât mandatul de parlamentar să-i revină celui plasat pe locul întâi, ar avea, în opinia analiştilor politici, şi o serie de avantaje.

Simplificarea procedurilor, posibilitatea ca votanţii să opteze pentru anumiţi candidaţi, nu pentru doctrine, sau formarea unei majorităţi clare în Parlament sunt doar câteva dintre "bilele albe" identificate de analişti.

Mai citiţi şi:

Boc nu este interesat de postul lăsat liber în Parlament de Daniela Popa

Guvernul promite un fond social pentru pensionarii cu venituri mici

Boc: Ce s-a votat la referendum trebuie să fie pus în practică

Pe de altă parte însă, comentatorii vorbesc despre lezarea democraţiei, în condiţiile în care doar două partide au şanse să fie bine reprezentate în Parlament. Ameninţaţi direct de prevederile susţinute de PDL şi PSD sunt liberalii şi reprezentanţii UDMR. Premierul Emil Boc a declarat însă că reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament trebuie menţinută.

"În privinţa drepturilor minorităţilor naţionale, avem o prevedere constituţională care asigură reprezentarea acestiora în Parlament. Este un bun european câştigat şi cred că acest lucru trebuie păstrat în continuare şi din perspectiva legii electorale care va urma", a spus Boc, la postul public de radio.

De altfel, reprezentanţii UDMR au arătat ieri că şi ei susţin modificarea regulilor electorale. Preşedintele Uniunii, Marko Bela, a declarat că actualul sistem de vot a trimis în Parlament candidaţi care au ocupat locurile doi sau trei în alegeri şi astfel "nu a ieşit un Parlament deloc mai bun".

Potrivit lui Marko Bela, UDMR sprijină un sistem de vot uninominal în colegii, dar împreună cu liste naţionale, sau sistemul votului majoritar într-un singur tur.

PNL nu se teme de modificarea legii

Deputatul liberal Adriana Săftoiu susţine că, la alegerile trecute, 35 de parlamentari PNL şi-au câştigat colegiul, ceea ce face ca locul partidului să nu fie ameninţat de schimbarea legii.

„Calculele PDL însă sunt făcute pentru un vot majoritar în două tururi. Democrat-liberalii spun că ne vor scoate din Parlament pentru că doar patru deputaţi şi un senator au reuşit să ia 50% plus unu din voturile exprimate în colegiul în care au candidat", a arătat Săftoiu.

"Suntem pregătiţi ca, în orice sistem de alegere, PNL să câştige alegerile. În anul 2012, orice sistem electoral va avantaja PNL", a susţinut şi prim-vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban.

Nu doar modificarea legii electorale ar urma să fie factorul determinant pentru structura Parlamentului, ci şi intenţia reprezentanţilor Puterii de a transforma Legislativul într-un for unicameral. Potrivit premierului Emil Boc, România va avea un Parlament cu o singură Cameră din 2012, după expirarea mandatului actualului for legislativ. 

"Demersuri în acest sens trebuie întreprinse încă de acum. Când vom avea alegerile pentru următorul Parlament, în 2012, vom avea un Parlament unicameral şi nu vom mai avea 471 de parlamentari, ci 300", a declarat ieri premierul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite