Din nefericire, Guvernul condus de Maia Sandu este fragil, dependent de PSRM şi oamenii Kremlinului care pentru moment pregătesc cadrul dezoligarhizării, şi al „reîntoarcerii Chişinăului“ în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.

În momentul de faţă nu avem nicio garanţie că R.Moldova va rămâne în zona gri dintre EST şi VEST, şi nici că UE va continua să finanţeze cu bani europeni, o guvernare „care s-a născut sub steaua Kremlinului“. Până pe 20 octombrie, când teoretic vom avea alegeri locale în R.Moldova, situaţia se va centra pe dezoligarhizarea instituţiilor de forţă şi pregătirea pentru scrutinul electoral. Dar până atunci, preşedintele Igor Dodon îşi întăreşte puterea, prin controlul Armatei Naţionale, a Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) şi a Serviciului de Securitate şi Informaţii (SIS), fapt care va pune în dificultate Blocul ACUM pe termen mediu, dacă ar dori să impună în profunzime vectorul european.

Prin aceste mişcări de pe tabla de şah de la Chişinău, Igor Dodon a reuşit să îşi consolideze poziţia în stat, în contextul în care a fost subordonat şi transformat în „preşedintele propriului său birou“ de către oligarhul Vladimir Plahotniuc.

În schimb, la Bucureşti, trădarea şi trădătorii sunt la ordinea zilei, într-un joc geopolitic răsăritean, unde România nici măcar nu a fost consultată de Occident în chestiunea R.Moldova. Nici în momentul de faţă nu avem o strategie cu subiect şi predicat axată pe R.Moldova? Ce se va întâmpla cu investiţiile pe care statul român le-a făcut în R.Moldova, dacă se va instaura controlul total al Rusiei?

În schimb, avem o serie de „trompete pe ambele maluri ale Prutului“ care sub pulpana sumelor grase de bani din curtea serviciilor proliferează aceeaşi retorică din ultimii 30 de ani romantică şi împăciuitoare cu Chişinăul, fără a spune pe şleau că statul român şi-a pierdut din nou „fratele mai mic dintre Prut şi Nistru“.

Dincolo de şovăielile ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu şi ale preşedintelui Klaus Iohannis din prima fază a crizei politice moldave, trebuie să reiterăm necesitatea schiţării unui plan pentru R.Moldova, astfel încât „să nu mai investim în oameni cu dublă comandă“ la Chişinău, şi să trecem la faza a doua a „Podului de Flori“, la cea a „Podului de investiţii“.

Dar acest lucru este o simplă formă fără fond în contextul în care politicienii de la Bucureşti îşi bat joc de statul român, condamnându-l la supraîndatorare şi subdezvoltare.

În ecuaţia R.Moldova din perioada 2009-2019, statul român nu s-a implicat puternic economic, şi nici nu a deschis o fereastră de oportunitate oamenilor de afaceri români peste Prut. Cred că prin acordarea de cetăţenii şi burse de studiu tinerilor români dintre Prut şi Nistru statul român a căutat să „pună batista pe ţambal“, într-un spaţiu în care oamenii Moscovei controlează din umbră punctele cheie ale statului moldovean.

Citeşte analiza completă pe Jurnaliştii.ro.