SCANDAL ÎN UNPR Lavinia Şandru cere demisia lui Gabriel Oprea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lavinia Şandru
Lavinia Şandru

Nemulţumită de rezultatele negocierilor din interiorul Alianţei de Centru Stânga, vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru i-a adresat o scrisoare şefului ei pe linie de partid, cerându-i acestuia fie să renegocieze colegii UNPR, fie să-şi recunoască înfrângerea şi să demisioneze.

"Domnule preşedinte, vă cer, fie să denunţaţi public şi să renegociaţi de urgenţă colegiile UNPR în interiorul ACS, în aşa fel încât să avem cele două grupuri parlamentare la Camera Deputaţilor şi la Senat, fie să vă acceptaţi eşecul în îndeplinirea mandatului care v-a fost acordat de către partid şi recunoscând faptul că n-aţi reuşit decât să vă asiguraţi dumneavoastră şi unui număr foarte mic de apropiaţi colegii eligibile, să demisionaţi din funcţia de preşedinte UNPR", se arată în scrisoarea trimisă de Şandru preşedintelui UNPR Gabriel Oprea.

Principala nemulţumire a Laviniei Şandru este legată de numărul colegiilor negociate de UNPR cu PSD, respectiv progresiştii s-au ales cu 7 colegii în loc de 30. Mai mult, Şandru spune că, datorită numărului mic de colegii alocate, UNPR nu va mai avea grup parlamentar nici în Senat, nici în Camera Deputaţilor.

"Rezultatul negocierilor finale este mult prea departe de mandatul pe care vi l-am încredinţat, văzându-ne astăzi puşi în situaţia de a nu putea avea grupuri parlamentare UNPR nici la Camera Deputaţilor şi nici la Senat, cele 7 colegii eligibile care ni s-au acordat fiind total insuficiente", se mai arată în scrisoarea adresată de Lavinia Şandru şefului ei.

În consecinţă, Şandru susţine că, dacă UNPR nu va avea grup parlamentar în Parlament, " nu va mai putea să-şi îndeplinească misiunea declarată de a asigura stabilitatea politică în România şi de a susţine acele măsuri sociale de care romanii au atât de mare nevoie în momentele dificile prin care trece".

Mai mult, Şandru spune că ea a dat un semnal în ceea ce priveşte relaţia din interiorul Alianţei de Centru Stânga în momentul în care a refuzat să candideze pe listele USL într-un colegiu din Arad.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite