Dezvăluirile despre achiziţia de terenuri pe credit de la CEC pică cum nu se poate mai prost pentru Traian Băsescu, tocmai când preşedintele se dădea victimă a unei noi conspiraţii diabolice puse la cale de eternul Dan Voiculescu şi noul său aliat Victor Ponta. Jocul tactic cu inventarea duşmanului care, dacă-i al lui e şi al ţării, practicată poate pentru ultima oară, s-a împotmolit în noroiul de pe terenul cumpărat de fiica Ioana în satul Nana din judeţul Călăraţi, cu bani de la CEC. CEC e încă o bancă de stat care nici nu ar trebui să dea credite mai mari de 2,5 milioane de euro, condusă de nemuritorul sistemului bancar românesc Radu Gheţea, prieten cu nu mai puţin nemuritorul Mugur Isărescu.

Nu e prima dată când preşedintele îl salvează pe Gheţea, a mai făcut-o în 2008 când Mircea Geoană ţinea musai să pună un prieten de-al lui SOV la conducerea CEC. Cum ar veni, Gheţea îi era şi dator lui Traian Băsescu, care a mai intervenit odată în favoarea lui, după cum povesteşte ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu. Chiţoiu zice că a primit un telefon de intervenţie pentru Gheţea de la preşedintele care se laudă că nu a intervenit niciodată. Şi asta după ce fiica Ioana a achiziţionat o mică moşioară să facă preşedintele jucător agricultură, cu bani de la CEC. Curat imoral! Dar Băsescu are un trecut în afaceri imobiliare dubioase: pe vremea când era primar general şi-a dat singur casa din Mihăileanu şi pentru a o construi pe cea din Băneasa a învârtit nişte teren cu baronul asfaltului Căşuneanu, abonat la contracte cu statul în toate guvernările. Nu mai punem la socoteală şi apartamentul cumpărat de Ioana în complexul Băneasa pe o sumă fabuloasă de la Puiu Popoviciu pentru că nici azi nu ştim dacă banii s-au dat sau s-au luat.

În timp ce Băsescu îşi roade unghiile de nervi pentru terenul din Nana, baronii locali ai partidelor de guvernământ îşi freacă mâinile de fericire: un patrimoniu uriaş, unul chiar valoros, va trece prin descentralizare în isteria lor. Şi asta fără un studiu de impact, consultări temeinice cu societatea civilă sau cu opoziţia, prin asumarea răspunderii guvernamentale, ca să fie raportată ca mare succes al guvernării celei mai responsabile, Ponta. Că vorba lui Emil Boc despre remaniere: descentralizarea se face nu se discută! Pentru porturi va fi „o abordare separată” zice Liviu Dragnea, autorul moral al marelui tun imobiliar ce se pregăteşte. După ce a trecut porturile, cu tot cu terenurile afarente, la consiliile judeţene şi locale, le-a scos realizând că scandalul ar fi fost cât Republica lui Mazăre. Până să primească terenurile din patrimoniul portului, tandemul Mazăre-Constantinescu va obţine, prin descentralizare, pentru care pot da PUZ-uri în neştire prietenilor, aşa cum au făcut toate consiliile locale şi judeţene în ciuda prevederii că acestora nu li se poate schimba destinaţia.

Şi dacă la Bucureştiul o afacere imobiliară iese la iveală, aşa cum se întâmplă în cazul Băsescu, la Văscăuţii din Deal, trece neobservată. Odată cu descentralizarea, e obligatoriu să se descentralizeze şi atenţia societăţii civile. O spun toţi specialiştii FMI şi ai Băncii Mondiale la un loc: corupţia se mută şi creşte odată cu aplicarea generosului principiu al subsidiarităţii, al „deciziei cât mai aproape de cetăţean”.