Dar ambele operaţiuni, deşi efective pe termen scurt, au şanse mici pe termen mai îndelungat.  

Nemulţumirile din interiorul partidului sunt reale şi sunt generate tocmai de stilul de leadership pe care preşedintele PSD l-a impus propriului partid. Doamna Dăncilă nu este populară în PSD. Cu chiu cu vai, ar fi tolerată ca un substitut al lui Liviu Dragnea la conducerea executivului, dar birocraţii şi demnitarii partidului nu sunt chiar atât de bucuroşi să dea socoteală pentru incompetenţa promovată la toate  nivelurile ministeriale.

E adevărat că aparatul de imagine încearcă din răsputeri să-i creeze o statură premierului şi dacă acest lucru este imposibil în ţară, atunci se fac eforturi pentru întâniri de prestigiu în exterior. Din păcate pentru energia consumată, nici această reţetă nu funcţionează. Vizita la Vatican este exemplul perfect. Cu cea a rămas publicul românesc după această memorabilă întâlnire? Cu celebrele formule de salut, „He. he, he!” şi „Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity!”

Dar lucrurile nu se opresc aici şi presiunile pentru organizarea de noi şi noi vizite în străinătate se accentuează. Problema este că omologii doamnei Dăncilă chiar sunt premieri în ţările lor şi sunt ocupaţi cu problemele guvernării. O întâlnire la acest nivel este inclusă în agendă dacă există probleme bilaterale de discutat şi iniţiative de pus în aplicare. Altfel se rezolvă pe canalele obişnuite, la nivele ministeriale şi diplomatice. Nu are nimeni timp doar pentru saluturi graţioase şi schimburi de cadouri mai mult sau mai puţin folclorice.

În ţară, rezultatele guvernării se înrăutăţesc de la lună la lună. Ceea ce era evident de la început, se întâmplă. Cheltuielile statului depăşesc cu mult veniturile. Deficitele cresc, cum creşte şi gradul de îndatorare al ţării. Ceea ce este şi mai grav, nu numai datoria creşte, dar cresc şi dobânzile la care se împrumută finanţele României.

În PSD, cei care nu sunt în graţiile preşedintelui nu au nicio perspectivă. Contează doar criteriul fidelităţii.

Este un cumul de factori care anunţă un sfârşit de an tulbure. Cei care îşi dau seama cam cum stă treaba îşi caută o rută de scăpare. Ei ştiu foarte bine că în România un partid poate trece prin orice, dar nu şi printr-o criză bugetară. Galopul de a cheltui bani pe care statul nu-i are, se decontează politic, după cum bine s-a văzut în 2010. Refugierea în alt partid, acum formaţiunea lui Ponta, devine de neevitat pentru cei care sunt conştienţi că barca ia apă.

Pe de altă parte, este şi foarte avantajos şi pe termen scurt. În PSD, cei care nu sunt în graţiile preşedintelui nu au nicio perspectivă. Contează doar criteriul fidelităţii. Dar dacă se formează un nou grup în Parlament care pune în pericol majoritatea, lucrurile se schimbă radical. Formaţiunea nou apărută pe scenă capătă mult mai multă putere pentru că poate înclina balanţa la legile importante sau la o moţiune de cenzură. Degeaba ai sute de voturi dacă îţi lipsesc două-trei in momentele cruciale. Deja majoritatea PSD-ALDE este pusă sub semnul întrebării, iar gruparea Ponta va deveni din ce în ce mai atractivă pentru pesediştii nemulţumiţi de actuala situaţie din partid. Dacă mai vin câţiva la Pro România, se va pune serios problema guvernării. Şi atunci, lucrurile vor deveni cu adevărat interesante.