Salvatorii de ocazie ai economiei naţionale

Zilele trecute a trebuit să ies din casă. Banale motive medicale. Am profitat de această ieşire obligatorie spre a face şi câteva cumpărături absolut necesare. Magazinul de la care mă aprovizionez în mod curent face parte din cel mai frecventat mall din oraş. Odinioară furnicar de oameni. Astăzi abandonat cvasi-complet. De mâine, va fi gol de-a dreptul.

Multe raioane au tras deja obloanele. Unele au făcut-o încă de la mijlocul săptămânii. Nu se ştie pentru câtă vreme. Altele se pregătesc să o facă. Cele care încă mai funcţionau, ieri îşi aşteptau zadarnic clienţii. Oamenii nu ies la cumpărături, unii fiindcă respectă sfaturile de a sta cât mai mult în casă, alţii îşi gospodăresc cât mai bine banii, evită achiziţionarea unor produse aşa-zis de lux ori pe care le socotesc a nu le fi utile pentru moment fiindcă nu ştiu ce le va rezerva ziua de mâine. E drept, au fost şi zurbagii. Oameni care şi-au dat ieri în petec şi care au crezut că dacă a fost niţeluş mai cald s-ar fi cam terminat cu spaima. Estimp, aud la radio, la televizor, citesc în publicaţiile online că, odată criza medicală depăşită, va urma o gravă criză economică. Prin comparaţie cu care cea de acum de mai bine de zece ani va fi o amintire chiar plăcută. Restaurantele, barurile, cafenelele nu funcţionează, personalul a fost trimis în şomaj, muzica veselă, optimistă care se mai auzea joia trecută, atunci când am fost eu în mall, mi s-a părut a fi de-a dreptul distonantă în atmosfera aceea de sfârşit nu de lume, ci de capitol.

S-au închis deja şi câteva mari fabrici. Angajaţii aşteaptă punerea în aplicare a ordonanţelor guvernamentale privind şomajul tehnic. Un mare lanţ de librării a anunţat zilele trecute că va pune lacăt pe uşa majorităţii unităţilor sale şi nu va face deocamdată plăţile curente către furnizori. Editorii cer ajutor de stat pentru salvarea producţiei de carte. Invocă, şi nu fără temei, realitatea că Statul nu i-a ajutat niciodată. Să o facă măcar acum, în al douăsprezecelea ceas. Poate că am putea face chiar noi, cumpărând ceva mai des cărţi. Actorii independenţi, rămaşi, ca urmare a închiderii teatrelor particulare, fără nici cea mai mică sursă de venit se uită şi ei cu speranţă către guvern. Pentru moment, trebuie să se mulţumească cu ceea ce se adună în fondul de solidaritate iniţiat de câţiva colegi de breaslă. Oameni de-a dreptul admirabili. Numai că asta nu ajunge. Băncile sunt rugate să amâne plata ratelor scadente, nu ştiu dacă o vor şi face fiindcă raţiunea existenţei lor este profitul. Nu cred că pot fi obligate să uite de asta, iar dacă cineva va trece la măsuri obligatorii există riscul ca băncile privatizate să îşi sisteze operaţiunile din România. Se anunţă amânarea scadenţei unor plăţi şi taxe, numai că fără ele administraţiile locale riscă să intre în colaps. Unii se întreabă realist, precum o făcea raţionala coană Efimiţa în faţa avânturilor consortului ei, Leonida, din celebra capodoperă caragialiană, ce se va întâmpla dacă nu va mai plăti niminea dări şi impozite. Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, dl. Virgil Popescu, apare la televizor şi spune, nu fără temei, că o şansă ar putea fi realizarea în ţară a unor produse pe care până mai ieri le importam cu veselă inconştienţă, iar acum nu se mai găsesc pe piaţă. Ca, de pildă, confecţionarea măştilor şi echipamentelor de protecţie. Pentru noi şi pentru medici care fac eforturi supraomeneşti. Unele fabrici de medicamente autohtone se adresează Ministerului Sănătăţii spunând că pot produce unele medicamente care veneau din import. Au nevoie doar de aprobare.

Tot la televizor apare şi dl. Robert Turcescu. Nervos, vijelios din cale afară, pozând în economist de ocazie şi redescoperitor al „doctrinei Băsescu”, Băsescu-Petrov, alt atoateştiutor. E vorba despre doctrina tăierilor salariale. Dl. Turcescu le rebotează plafonare. Să se diminueze până la 5000 de lei toate salariile bugetarilor, strigă ca din gură de şarpe colonelul rebegit Turcescu. Bugetarii pe care ştim foarte bine că el nu i-a agreat nicicând în viaţă stau degeaba, acasă. Parlamentarul, odinioară galonat, azi răspopit, Turcescu s-a numărat printre aceia care i-a considerat pe bugetari a fi graşii care s-au urcat în spatele slabilor. Altă lecţie a lui Băsescu, cel care a patronat afacerile murdare şi hoţiile unei fiinţe de teapa Elenei Udrea. El, Turcescu, numărându-se printre slabii care au trudit în mediul privat. A i se vedea conturile umflate printre altele cu banii încasaţi de la Sorin Ovidiu Vântu pe vremea când poza în formator de opinie, în iezuit director de conştiinţă, împărţea bile albe şi bile negre, dar avea şi dublă comandă. De ofiţer acoperit. Oare pentru această a doua ocupaţie, dl. Turcescu, azi parlamentar PMP, acesta fiind felul lui de a se retrage din viaţa publică după spovedania de râsul lumii, nu a primit şi niscaiva bani de la MAN? Dl. Turcescu face pe principialul. Cere, ţipă, face spume la gură, riscă chiar să sufere un AVC în direct că se impune să se plafoneze şi pensiile speciale (cele care s-a dovedit că nu prea se vrea a fi tăiate), dar şi indemnizaţiile parlamentarilor. Că tot stau ei acasă. Au făcut vreodată astfel? Nici vorbă. Au lucrat, când au lucrat, cel mult trei zile pe săptămână. Şi au avut parte de o tocană mai particoleră, vorba lui Bacalbaşa, la restaurantul Parlamentului. Nu l-am auzit pe justiţiarul Turcescu să denunţe mârşăvia asta.  

Dl. Turcescu nu se gândeşte sau mimează cu revoltă proletară că nu o face că o nouă tăiere de salarii va duce la reducerea şi mai drastică a consumului, la închiderea altor magazine şi afaceri, la scăderea impozitelor care se duc către bugetul de stat. Dl. Turcescu face pe populistul. Pozează în haiduc şi salvator al economiei naţionale. Nu pot decât să sper că o face cu acelaşi succes pe care l-a avut la Eurovision, atunci când s-a înscris în concurs cu formaţia lui, numită Casa Presei. Alt moment penibil din viaţa acestui Rică Venturiano al zilelor noastre.

P.S. Aflu că un anume sindicat din educaţie s-a supărat foc că profesorii trebuie să dovedească că ar fi ţinut lecţii online. Îi cere ministrului Educaţiei să nu intervină. Vrea ca sindicaliştii să fie plătiţi degeaba. Lucrul acesta mi se pare o neruşinare fără seamăn. Cum sunt eu însumi profesor, lucrez de acasă. Le trimit studenţilor ceea ce cred că au nevoie, Mai ales că bibliotecile sunt închise. Muncesc mai mult decât în zilele normale fiindcă trebuie să restructurez cursul. Mi se pare cum nu se poate mai normal. Atâta vreme cât Statul mă plăteşte pentru asta. La fel cum mi se pare firesc că trebuie să dovedesc că am meritat salariul.  

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro