Să fi pierdut oare dl. Ludovic Orban controlul asupra PNL?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am scris şi publicat ieri un comentariu în care atrăgeam atenţia cât de dăunătoarea este limbariţa de care suferă mult prea mulţi componenţi ai actualei echipe guvernamentale.

Excesiva poftă de vorbă a mărimilor liberale face ca pe piaţă să se lansează tot felul zvonuri despre o seamă de decizii majore care, dacă vor fi luate, nu doar că vor avea consecinţe majore asupra nivelului de trai al unor consistente segmente ale populaţiei, ci vor antrena şi mari costuri electorale pentru PNL.

Grav e că în canon vorbesc nu doar miniştrii din guvern, ci şi tot felul de alte personaje cu funcţii în partid. Încă şi mai grav e că aceştia nu doar vorbesc, ci şi acţionează de parcă misiunea lor ar fi aceea de face astfel încât PNL să piardă cu un scor nimicitor alegerile şi să confirme zicerea ce se aude tot mai frecvent în rândul populaţiei, adică al cel care vor vota- PSD şi PNL, aceeaşi mizerie.

Trec acum peste întrecerea socialistă în care par să se fi angajat liberalii întru reafirmarea doctrinei pedelisto-băsiste a urii la adresa bugetarilor. Povestea cu  graşii care trăiesc pe seama slabilor din care s-a nutrit fostul preşedinte al României şi partidul care l-a susţinut frenetic. Nimeni altul decât compromisul PNL. Doctrina pedelisto-băsistă este repusă în circulaţie,  mascată sub numele de solidaritate. Observ că numărul liberalilor ce îşi dau astfel arama pe faţă creşte, apologeţilor ei de pe acum, doamna Alexandru şi dl.Cîţu, alăturându-li-se dl. Florin Roman. Căruia pesemne nu îi ajunge că s-a făcut de râs prin bâlbele emise  atunci când i-a căzut pe cap măgăreaţa de a face primul anunţul privitor la predarea mandatului de premier desemnat de  acelaşi obsedant domn Cîţu.

Nu pot trece însă peste iniţiativa legislativă a doamnei Alina Gorghiu, iniţiativă care a trecut con brio la Senat, cu largul concurs al tuturor forţelor politice. E vorba despre legea privind punerea în libertate a unui consistent număr de puşcăriaşi.

De fapt, doamna Gorghiu a izbutit ceea ce nu a reuşit în ianuarie 2017 dl. Florin Iordache.  A dobândit asentimentul pentru Ordonanţa 13. Nu mai repet cine este d-na Gorghiu. Mă mulţumesc doar să reamintesc că, implantată dintr-un capriciu al preşedintelui Klaus Iohannis în fruntea PNL, ilustrissima cucoană a fost principala autoare a dezastrului electoral al partidului la alegerile parlamentare din decembrie 2016. Doamna Gorghiu dă semne că îşi continuă conştiincioasă şi cu sârg lucrarea şi va izbuti acelaşi lucru şi la viitoarele alegeri.

Întrebat ce părere are despre isprava colegei sale de partid, dl. Ludovic Orban a spus că respectiva doamnă s-ar fi descalificat. Ce facem însă acum când, iată, s-a aflat că, graţie unei mânării, printre iniţiatorii legii cu privire la purtarea brăţării electronice se mai numără şi alţi liberali de frunte? Nişte “grei” din guvernul Orban. Adică domnii Cătălin Predoiu, nimeni altul decât Ministrul Justiţiei, dl. Ioan Marcel Vela, subinginer la bază şi posesor al unei licenţe în Drept de la „prestigioasa” Universitate Europeană Drăgan din Lugoj, adică Oxfordul României, ministru de Interne, şi veşnic călcătorul în străchini Florin Vasile Cîţu, ministru de Finanţe. Care joacă perfect rolurile unor Florin Iordache, Eugen Nicolicea sau Şerban Nicolae.

Nu poţi, nu ai cum să nu te întrebi cum au făcut sus-numiţii asta fără să se consulte cu şeful lor pe linie de partid şi de guvern? Nu au ştiut ce fac? Sunt iresponsabili? Gândesc cu picioarele?  Au comis doar o greşeală la fel cum zice dl. Barna că ar fi făcut senatorii  USR? Proiectul legislativ a fost depus în iarnă. De ce nu a fost retras? Nici d-na Gorghiu, nici domnii Predoiu, Cîţu, Vela nu i-au sesizat inoportunitatea? Halal demnitari, halal liberali!

Pe cine crede că păcăleşte dl. Orban atunci când spune că lucrurile ar urma să fie îndreptate în care ticăloasa lege va ajunge la Camera Deputaţilor? Se păcăleşte doar pe sine. Sunt mult prea multe semne că ceva nu merge în coordonarea acţiunilor PNL.

Să fie oare acesta indiciul că dl. Ludovic Orban a pierdut controlul asupra partidului?

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite