Să fim bine înţeleşi: nu sunt proşti. Doar ticăloşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mă întreb tot mai des ce putere deţin oamenii care deţin puterea când preferă să pară proşti doar ca să nu se vadă cât sunt de ticăloşi. E o problemă aici: când ţii să pari prea des că eşti prost, rişti să rămâi aşa. Nu e cazul acum, căci se vede treaba că resursele de ticăloşie sunt departe de a fi epuizate.

Ascult de două zile tot felul de justificări pentru cele petrecute luni noaptea şi marţi în Camera Deputaţilor, când au fost scoase de la naftalină nişte proiecte legislative irelevante şi li s-au adus o serie de amendamente nu doar foarte depărtate de intenţiile iniţiatorilor, dar şi de natură să zdruncine din temelii întreg sistemul judiciar românesc.

Legea amnistiei şi graţierii s-a vrut de la bun început şperaclul care să deschidă uşile de la celulele corupţilor. Unul dintre iniţiatori, Nicolae Păun, se tot plânge că el n-a vrut decât să scoată de la pârnaie nişte ţigani de-ai lui, condamnaţi pentru fapte mărunte. Minte de îngheaţă apele. În legislatura trecută, când a avut o tentativă similară, l-am întrebat de ce nu a exceptat de la amnistie şi graţiere faptele de corupţie, că atunci n-ar mai fi fost nicio problemă cu această lege. Atunci zicea că a fost o eroare şi că o va îndrepta. N-a făcut-o, a reluat iniţiativa în aceeaşi formă la începutul acestui an.

În schimb, deputaţii jurişti au făcut luni noaptea altceva. Ca să salveze aparenţele şi să aibă justificări a doua zi,  au cules, parcă cu penseta, câteva infracţiuni din legile anticorupţie, dintre cele mai puţin grave sau nu foarte frecvente, şi le-au introdus în lista cu excepţii de la amnistie – dar nu şi de la graţiere. Dar nu au lungit lista cu exact acele infracţiuni cărora demnitarii şi potentaţii zilei le cad victimă cel mai des. Şi mă refer în principal la articolul 13 din Legea 78 din 2000, care pedepseşte liderii de partide, de ONG-uri şi de sindicate care abuzează de funcţii ca să comită fapte de corupţie. Iar modul în care au pliat amendamentele fix pe cazierul prezent şi viitor al lui Adrian Năstase, în aşa fel încât acesta să fie amnistiat pentru toate dosarele sale, spune mult despre adevăratele intenţii ale uneltitorilor. Sigur, amendamentele nu se puteau plia pe cazierul tuturor corupţilor, dar legea aşa cum e măcar le va asigura celorlalţi libertatea prin graţiere, ceea ce nu e puţin lucru.

Toţi zic acum că n-au vrut decât să depopuleze puşcăriile supraaglomerate. Altă minciună. Corupţii aflaţi după gratii nu sunt într-atât de numeroşi încât să nu fi putut fi exceptaţi cu toţii de la actul de clemenţă. Iar pentru golirea închisorilor era suficientă doar graţierea unor pedepse mărunte şi frecvente, perfect cuantificabile în statisticile Administraţiei Penitenciarelor. De ce era nevoie şi de amnistie? Iată o întrebare la care nu a răspuns niciunul dintre cei care bocesc de mila deţinuţilor înghesuiţi. Poate pentru că unii dintre corupţii de după gratii nu vor doar libertatea, ci şi cazier imaculat.

Cât priveşte mutilarea Codului Penal, arătăm în ziarul de azi că, în pofida orei târzii, s-a lucrat cu maximă acurateţe în aşa fel încât parlamentarii, miniştrii sau aleşii locali să fie exoneraţi de răspunderea penală pentru aproape toate faptele pe care le pot comite în exercitarea funcţiei lor.

Desigur, marţea neagră a Parlamentului, aşa cum numesc unii ziua de 10 decembrie, are şi părţile ei luminoase. Căci dacă plecăm, şi avem destule motive, de la premisa că cei din Casa Poporului sunt oameni de maximă rea-credinţă, depistarea resorturilor ascunse şi a modului de operare atunci când fac legi ticăloase e un admirabil exerciţiu intelectual. E chiar o provocare.

Îi rog doar atât: data viitoare când scornesc asemenea legi – perfectibile, cum le zic ei - să găsească justificări mai bune decât că era noapte, au fost neatenţi, obosiţi sau că erau plecaţi în altă localitate. Bunăoară, la Johannesburg.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite