Să-i dăm Băsescului ce este al Băsescului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bilanţul politic este uşor de făcut, după 10 ani de mandat. „Animalul politic“ Băsescu s-a luptat ca o fiară sălbatică în lanţ, fiind singurul politician care s-a împotrivit sistemului (care-l născuse şi crescuse, de altfel), în orice caz singurul conducător de după Revoluţie care a reuşit să schimbe ceva în România.

Tot ce sper este ca, odată cu încheierea mandatului lui Băsescu, bătălia dintre cele două branşe ale Securităţii ceauşiste să se fi tranşat definitiv în favoarea celei cu simpatii euroatlantice. Este sigur că, în foarte scurtă vreme, dâra lăsată de Băsescu în istoria României va fi socotită considerabilă şi în cea mai mare parte a sa benefică. Se va întâmpla după ce vor fi uitate exasperantele „tăieri“ – din mai multe motive, cum ar fi dispariţia inevitabilă a multora dintre cei care au suportat măsurile de austeritate, dar şi fireasca uitare adusă de timp –, care sunt principalul reproş adus de cei care nu-l suportă pe, de-acum, fostul preşedinte, precum şi indiscutabilele sale derapaje comportamentale.

Geniala condamnare a comunismului

Discutând din punct de vedere strict politic, talerul pozitiv al balanţei conţine mult mai multe „bile albe“ decât cel negativ. În primul rând, cele două suspendări (2007 şi 2012) cărora Băsescu le-a rezistat cu o tenacitate demnă de un Napoleon de Constanţa, care a schimbat câmpurile de bătălie cu politica dâmboviţeană a secolului XXI. Ele au arătat precum turnesolul persistenţa şi identitatea forţelor antidemocratice şi anticonstituţionale în societatea românească: Parlamentul, PSD&PC, televiziunile de partid etc., servind ca o necesară despărţire a apelor pentru politica autohtonă.

Şi, evident, geniala condamnare a comunismului din decembrie 2007 (chiar dacă Băsescu a preluat, de fapt, din zbor această tematică, aşa cum a procedat în multe alte situaţii), care i-a convins pe mulţi intelectuali să devină „ai lui Băsescu“ (moment similar, dacă ţinem neapărat la această paralelă, cu august 1968 pentru Ceauşescu). Cel puţin este momentul în care personal am început să iau în calcul virtuţile prezidentului, de care până atunci nu eram prea convins, iar prima suspendare, pe principiul „singur împotriva tuturor“, m-a cucerit definitiv.

Blazonul celor două mandate băsesciene este, desigur, politica externă (principala atribuţie a Cotroceniului, totuşi), dusă în mod constant în favoarea euroatlantismului şi a intereselor „licuriciului“ (celebra axă Washington-Londra-Bucharest, după una din numeroasele formulări băsesciene memorabile) şi, foarte important după cum se vede acum, cu o puternică dimensiune antirusă. De aici, sprijinul permanent acordat Chişinăului şi intereselor românilor de peste Prut, pentru care, probabil, basarabenii vor trebui să îi ridice statuie, dar după dispariţia fizică a viitorului ex-preşedinte.

„Cu mâinile curate“, varianta românească

Cum întotdeauna chestiunile de politică externă sunt mai puţin accesibile celei mai mari părţi a populaţiei, probabil că Băsescu va rămâne identificat cu crearea condiţiilor pentru independenţa justiţiei, asigurată în mod real în timpul mandatului său. Nu este vorba doar de o justiţie independentă dar blândă, care n-ar fi ridicat mari probleme nimănui, ci de una agresivă şi eficientă, instituţii precum DNA sau ANI (datorate mandatului de ministru al Monicăi Macovei, iniţial unul dintre oamenii-cheie ai lui Băsescu) acţionând pe modelul magistraţilor italieni „mani puliti“ din anii ’90.

Lista persoanelor importante aflate în prezent după gratii este foarte lungă, n-are rost acum s-o mai detaliem (mă rog, la italieni treaba s-a lăsat şi cu sinucideri în rândul politicienilor şi al industriaşilor corupţi, nu e cazul unor astfel de acte de onoare la noi). Bineînţeles, după ce ani întregi toată lumea se plângea de lipsa condamnărilor, în orice caz pentru persoanele de prim rang, când acest lucru, în sfârşit, s-a întâmplat, cetăţenii cu apetenţă mai ridicată pentru sclavie au început să deplângă soarta foştilor stăpâni (sindromul Stockholm?) şi să susţină că justiţia este... politizată.

Mr. T şi femeile

La „bile negre“, trebuie spus că Băsescu s-a luptat de de multe ori cu „sistemul ticăloşit“ (altă formulare memorabilă) în interes personal, prezidentul dovedindu-se incapabil să separe dorinţa sa legitimă de a rămâne în istoria României de purele slăbiciuni de om şi de pater familias (vezi EBA, care i-a făcut mai mult rău tatălui ei decât toate Antenele la un loc). Femeile, mai bine zis pletora feminină, sunt cele de care s-a înconjurat Băsescu (în sine acesta fiind un lucru bun, într-o societate atât de misogină ca a noastră), şi unele dintre ele sunt cele care i-au afectat imaginea cel mai mult, de la infractoarea sexuală Udrea la fosta miss Anastase, identificată pour toujours et à jamais cu numărătoarea defectuoasă din Parlament. De fapt, mai toţi oamenii de valoare care au început să lucreze propriu-zis cu Băsescu au sfârşit prin a-l părăsi, din motive comportamentale, chiar dacă i-au susţinut acţiunile politice de la distanţă.

„Autobiografia lui Traian Băsescu“

Desigur, aici, în primul rând, trebuie semnalate numeroasele derapaje comportamentale ale lui Băsescu, atât de multe încât nu mai are rost să le enumerăm. Totuşi, trebuie spus că acest stil de exprimare cel puţin colocvial, considerat iniţial nonconformist şi cool, i-a asigurat mare parte din popularitatea cu care a plecat la drum şi din succesul la alegerile prezidenţiale din 2004 (nefiind stilul pe care-l agreez, recunosc că l-am votat atunci cu inima strânsă şi fără mari speranţe). Încă din 2009, însă, aşadar înainte de alegerile pentru al doilea mandat, cred că Băsescu o luase razna şi lucrurile care-i ieşeau din gură erau stupefiante.

Aş face o paralelă cu traiectoria lui Nicolae Ceauşescu (aşa cum rezultă ea dintr-un film precum „Autobiografia...“ lui Andrei Ujică). Cred că Băsescu, care a beneficiat iniţial de un capital de popularitate enorm, cu vârful din vara anului 2007, nu a realizat niciodată că, treptat-treptat, din multe motive, şi-a pierdut-o pentru mare parte a cetăţenilor, şi aici intervine similaritatea cu destinul fostului dictator român.

De aici, ieşirea lui în primăvara lui 2010, pentru a face treaba prim-ministrului Boc şi a anunţa durele măsuri de austeritate; probabil Băsescu a considerat că „popularitatea” sa (de care deja nu se mai bucura, dar el nu era conştient) va îndulci pastila şi va face ca lucrurile să fie acceptate mai uşor. Nu discut valabilitatea măsurilor economice adoptate, pentru că nu am pregătirea necesară, cert este că comunicarea, PR-ul guvernului Boc din acei ani a fost execrabilă, rămânând în istorie ca un exemplu negativ, şi a dus la catastrofa care a urmat.

Un agreement între non-gentlemeni

Spuneam despre tenacitatea „zoon politikon“-ului Băsescu în lupta sa cu clasa politică (şi cu mass-media de multe ori ostilă, vezi tema „mogulilor” răi din 2009), care seamănă cu cea a unui lup (de mare?) înrăit, ţinut în lanţ, lovit şi insultat, dar imposibil de îmblânzit. S-a vorbit mult, încă de la speranţele puse în noul lider în iarna lui 2004, că numai un individ provenind din sistem, în orice caz trecut prin ciur şi prin dârmon şi uns cu toate alifiile (nu un intelectual fin şi elegant, aşa cum era imaginea publică a lui Emil Constantinescu), s-ar fi putut lupta cu acel sistem şi să fie şi eficient. Totul pleacă de la afirmaţia lui Emil Constantinescu că a fost învins de sistem şi de serviciile secrete, şi probabil este ceva adevărat aici.

Aş face aici însă şi o altă sugestie, aceea că nesfârşitul război dus aparent de preşedinte cu adversarii săi ar putea să fie, de fapt, o înţelegere, un agreement (nu neapărat între gentlemeni), ambele tabere – atât cea proeuropeană, proeuroatlantică, cât şi cea considerată contrară, chiar dacă afişat toată lumea e pro-UE – provenind, după cum se ştie, din fostele şi actualele reţele de putere ale Securităţii ceauşiste. La început, de altfel, cele două entităţi au părut a colabora foarte bine: în lipsă de majoritate parlamentară, preşedintele proaspăt ales a apelat la „soluţia imorală“, care s-a executat imediat şi conştiincios.

La scurtă vreme după preluarea mandatului, Băsescu a declarat că nu va fi învins de serviciile secrete, aşa cum i se întâmplase lui Emil Constantinescu (e de discutat aici şi momentul esenţial al răpirii jurnaliştilor în Irak, chiar dacă nu există toate datele necesare). N-a trecut mult şi a urmat, în aprilie 2007, suspendarea lui Băsescu, care a ridicat popularitatea preşedintelui în funcţie la cote ameţitoare (apropo, aş fi curios să ştiu care altă constituţie din lume mai permite cheltuiala inutilă a suspendării preşedintelui ales atunci când majoritatea parlamentară îi devine ostilă şi care ar fi justificarea pentru aşa ceva?).

Feţele lui Ianus

Cum mai scădea popularitatea preşedintelui, acesta „beneficia“ de încă o campanie mizerabilă marca Antena 3, ceea ce îi făcea pe mulţi să-şi aducă aminte de principiul „răul cel mai mic“. Campaniile negative şi demonizarea cu orice preţ a adversarului se ştie că produc efectele contrarii (vezi şi cazul recent al mizeriilor de acelaşi tip la adresa lui Klaus Johannis), dar se pare că acest principiu esenţial al teoriei politice şi al psihologiei maselor nu a fost însuşit de serviciile noastre secrete (sau se fac că nu-l cunosc). Dacă se dorea a fi desfiinţat în mod real Băsescu, acesta putea fi, slavă Domnului, criticat destul într-un mod mult mai decent şi eficient. Să deduc că nu se dorea în mod real acest lucru?

Totul a culminat în vara anului 2012, când popularitatea lui Băsescu ajunsese la cotele cele mai joase posibil. S-a inventat în mod inutil o nouă suspendare (aparent, executată prost şi fără a lua în calcul toţi factorii, cum ar fi legea referendumului, dacă cumva nu s-a dorit chiar asta), ceea ce a rezultat într-o nouă revitalizare, pe cât mai era posibil, a popularităţii băsesciene şi în încă doi ani de mandat glorioşi, în care practic Băsescu şi-a „îndeplinit toate profeţiile politice“ şi „pohta ce-a pohtit“, lucru recunoscut până şi de adversarii săi. În orice caz, Băsescu şi Antena 3 reprezintă două entităţi strâns îngemănate, una imposibil de a fi imaginată fără cealaltă, precum şarpele Ouroboros care-şi devoră propria coadă sau cele două feţe (măşti) ale zeului roman Ianus, şi este greu de estimat cum va supravieţui una după eventuala dispariţie a celeilalte. „Băsescul“ – adică imaginea sa publică – este în mare parte o creaţie a Antenei 3, iar postul din Băneasa şi-a găsit de mult o raţiune de existenţă în lupta împotriva „dictaturii“ băsiste.

Aşa cum scriam, tot ce sper este ca, odată cu încheierea mandatului lui Băsescu şi demararea celui al lui Johannis, bătălia dintre cele două branşe, ramuri ale Securităţii ceauşiste să se fi tranşat definitiv în favoarea celei cu simpatii euroatlantice, prin urmare să nu mai asistăm la astfel de conflicte demne de o republică bananieră sau de un stat ex-sovietic (v-aţi întrebat vreodată cât timp va trece până la prima suspendare a lui Johannis?!). În ce priveşte viitorul „animalului politic“ băsescian, acesta este greu de estimat, probabil va fi alături de Elena Udrea şi de fundătura politică pe care o reprezintă acum ce a mai rămas din PMP. Indiferent de ce se va întâmpla, cred că proiectul şi modelul politic băsescian sunt epuizate, cu toată importanţa lor pentru istoria recentă a României, prin urmare nu ar trebui să asistăm la o revenire reală a lui Traian Băsescu în viaţa politică dâmboviţeană.

Citeşte şi: Occupy Palatul Cotroceni

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite