Să găsim şi soluţii, nu doar vinovaţi

Dacă aşteptăm să schimbăm povestea politică doar o dată la 4 ani, nu vom mai avea nimic în curând. Nu mai putem continua aşa, pentru că societatea este atomizată şi aproape nimic nu o mai aduce înapoi pe un făgaş de demnitate sau democraţie.

Am fost consilier si consultant politic. De prin 2009 şi până astăzi, am colaborat cu politicieni din PDL, PSD, PNL şi am aruncat idei către USR. Politica românească este o mizerie, poate e şi motivul pentru care acum doar mă joc cu analize şi rar (spre deloc) mă mai arunc după contracte. Nu sunt cine ştie ce minte luminată, să ne înţelegem, am făcut la gafe şi greşeli doldora. Dar am ţinut tot timpul la demnitatea funcţiei şi am echivalat-o întotdeauna cu datoria publică a omului faţă de votanţi. 

Nu am fost, deci, un consultant prea bun, din punctul ăsta de vedere. Consultanţa înseamnă să cunoşti şi să iei în considerare tot sistemul politic aferent şi să comunici, de fapt, mai mult pentru ochii partidului, decât pentru votanţi. Votanţii sunt la urmă, iar arta adevărată în comunicare e să le uneşti pe toate (mesajele bune pentru partid şi pentru votanţi cu puterea funcţiei) în mesaje memorabile. 

Haideţi să vă spun, însă, câteva lucruri din experienţa mea, oricât doriţi să o credeţi ca fiind reală sau importantă, pentru că insist în continuare asupra ideii că orice părere aţi avea, indiferent cu cine aţi vota, nu greşiţi cu nimic şi că dreptul la liberă exprimare e mai important decât orice altceva. Aveţi tot dreptul să votaţi PSD, PNL, chiar şi UDMR. Aveţi inclusiv dreptul să nu mergeţi la vot, chiar să vă plângeţi apoi, individual, de rezultatul unui scrutin. Aveţi inclusiv dreptul să credeţi că vaccinurile cauzează autism sau să definiţi căsătoria între doi bărbaţi ca fiind nenaturală, deşi este perfect posibil să fiţi needucaţi. Dar aveţi şi acest drept.

Cu toţii suntem ceea ce am învăţat, prin educaţie sau viaţă. Elitismul unora mai educaţi nu-şi are locul în faţa altora mai simpli, cel puţin nu ca sursă de contrast. În loc să-i spui unui om needucat că e bou, îl poţi ajuta să nu mai fie, dar aici intervine individualismul nostru, românesc. Nu avem chestii d-astea, în afara relaţiilor de familie, uneori nici măcar acolo. Nu educăm, rar construim, iar în rest suntem emoţionali şi impulsivi. Asta-i naţia - sau cel puţin generaţiile actuale! 

Dar problema noastră principală, a românilor, este că nu avem în sânge protestul, în toate formele sale. Cine s-a gândit vreodată să-şi sune deputatul, pe vremea uninominalului, şi să se plângă de o situaţie, să scrie o scrisoare sau un email vreunei instituţii, să iasă în stradă, atunci când a simţit vreun drept confiscat? Mai nimeni. Şi treaba asta a dus la starea de fapt de astăzi, la protestele de stradă, în polarizare, ura şi nemulţumire diluată în subiecte.

Nu e nimic care să ne mai placă, am dat-o în extrema cealaltă. 

Politica, aşa cum este ea, e distantă vieţii noastre zilnice, iar aici nu mă refer doar la faptul că ei, politicienii, sunt în bună măsură o şleată de hoţi şi nenorociţi care ne curtează doar în timpul alegerilor. Sunt aşa pentru că-i lăsăm, pentru că suntem individualişti, înainte să fim comunitari. Şi pentru că ne trezim, în maturitate, fără o educaţie aferentă democraţiei sau normelor de bază ale acesteia. Păi dacă un copil de 18 ani nu ştie ce e aia, ce standarde putem impune unui politician de 50 de ani? De unde ştie ăla să nu fure, dacă a) vede că toţi în jurul lui fură, b) îi este cerut să fure de colegi şi c) nu-i dă nimeni peste mână când o face?

Când au venit europenii peste noi, sperând să ne civilizeze, au bănuit că un efort naţional şi instituţional de luptă anticorupţie (cea mare, zgomotoasă, de milioane de euro) va fi şi un imbold pentru restul poporului să înveţe. Unui popor trecut prin comunism, impunerea unor idei de sus în jos nu era dificilă. Democraţia se aşază pe orice, este de fapt aşteptarea unei forme de guvernare a majorităţii. Nu spune nimeni că voinţa majorităţii trebuie să fie formată din doctori docenţi; poate fi şi din hoţi. 

Noi ne trezim la primul vot - statistic, abia pe la 40 - fără nicio idee despre ce ar trebui să se întâmple cu ţara asta. Şi atunci suntem, pe rând, prostiţi, furaţi şi umiliţi de nişte oameni care, la rândul lor habar n-au cu ce se mănâncă democraţia, dar în sărăcia de educaţie şi condiţii a naşterii lor, au văzut că se poate fura. Şi vor fura până nu vor mai putea, îşi vor trimite copiii la şcoli fandosite, apoi odraslele se vor întoarce şi vor fura şi ele, poate mai puţin sau mai profesionist şi tot aşa, până când se va ajunge ca în occident. Dar asta înseamnă câteva generaţii bune, or noi abia trecem într-a doua, după Revoluţie.

Se pogoară duhul sfânt peste un politician când se aşază într-o funcţie? 

De ce să faci consultanţă pentru asemenea oameni, deci? Înseamnă mai mult că pui titlul de deputat unui hoţ, când ştii că nici nepoţii lui nu vor fi mai educaţi, în privinţa unor standarde democratice? Şi în tot zgomotul aferent societăţii româneşti, cu atâtea provocări şi dubii, între imperii şi voinţe cât lumea, cât de mici sunt hoţii ăştia, în umbra Washingtonului sau a Moscovei? Sunt nişte ţărani parveniţi, nimic mai mult. 

Şi cine i-a votat? Noi, ca rău mai mic, din lipsa de idei şi chiar din dorinţa de mai bine. Asta spun, că dacă aşteptăm să schimbăm povestea doar o dată la 4 ani, nu vom mai avea nimic în curând. Nu mai putem continua aşa, pentru că societatea asta este atomizată şi aproape nimic nu o mai aduce înapoi pe un făgaş de demnitate sau democraţie. Să-i hărţuim, investigăm şi închidem, primesc! Dar să facem şi noi ceva, de partea muritorilor. Poate că ar merita! Nu zic mâine să nu-i mai dau şpagă frizerului, propun să încercăm, măcar, să ne cunoaştem semenii, concetăţenii. Să nu ne pese dacă au pielea de altă culoare, dacă se închină altui Bărbos sau dacă fac sex altfel decât noi ar fi deja ideal, dar asta chiar nu vom vedea prea curând. 

Măcar să ne cunoaştem vecinii. Să reparăm noi o groapă sau să facem un grup de Facebook al blocului. Ştiu că sună penibil. Dar trebuie să înţelegem că dacă nu ne unim cât de cât şi nu le cerem şi noi respect, atunci nu-l vom primi. Degeaba ne tânguim pe Facebook, degeaba îi înjurăm, nimic din toate astea nu reprezintă acţiune. Ba din contră, reprezintă, în extremis, colaboraţionism. Nu e destul. Trebuie încercate toate căile posibile de comunicare şi apoi trebuie să existe cultura protestului. Iar dacă suntem doi sau trei, cu aceeaşi problemă, cu atât mai bine. Internetul ăstă parcă ne tâmpeşte, în loc să ne adune, Facebook-ul dezbină în loc să ne identifice problemele comune. Unde dracului mai suntem, dacă nu întindem o mână altora ca noi?