Eu înţeleg cam aşa: dacă preşedintele ar fi fost un medic, atunci am fi avut ca şi proiect de Ţară: România Sănătoasă!; dacă am fi avut ca preşedinte un salvamontist ne-am fi ales ca proiect de Ţară cu: România Verde!; dacă un şef de la salubritate ar fi ajuns întâmplător preşedinte de ţară ne-am fi ales cu: România Curată!; dacă un procuror sau un judecător ar fi fost ales ca preşedinte am fi avut: România Cinstită!; dacă eu aş fi ajuns preşedinte aş fi propus: România Construită!.

Dar cum ne-am ales cu un profesor pe post de preşedinte vom avea, după patru ani de „brain-storming“, cu... România Educată!

Toate cele de mai sus sunt probleme ale noastre şi pe toate trebuie să le rezolvăm, dar nu pe rând, ci pe toate deodată. Trăim în ţara în care fiecare crede că ceea ce el face el reprezintă cel mai important lucru din lume şi se pare că nici preşedinţii nu pot ieşi şi gândi în afara bulei din care au făcut parte.

Sigur că educaţia este importantă şi ea mergea destul de bine până tot voi aţi decis să o faceţi praf, aşa cum este ea la acest moment. Că vorbiţi de parcă alţii ar fi fost profesori, şefi pe la inspectorate şi ar fi adus-o aici, de parcă alţi politicieni au tot făcut reforme peste reforme, care mai de care mai negândite şi mai fanteziste. Sau cumva să înţeleg că nici profesor nu aţi fost şi nici politician nu prea, că atunci ar fi o altă treabă. Sau ... îmi spuneţi că tot cei vinovaţi au găsit şi soluţia?

Să ai parte de o educaţie bună, să construieşti autostrăzi, să faci spitale, să ai parte de o justiţie corectă, să trăim mai bine, ş.a.m.d. reprezintă şi trebuie să fie lucruri normale.

Patru ani aţi tot avut timp să le faceţi şi acum ne spuneţi că asta este tot ce aţi putut scoate? Sigur că aveţi aplaudacii de serviciu care au venit şi v-au pus laurii, dar pariez că după patru ani ne vom afla fix în aceeaşi situaţie pentru că pur şi simplu refuzaţi, sau pur şi simplu nu puteţi, să gândiţi „mare“.

Unii îşi propun să ajungă pe Marte, alţii până pe Lună, unii unesc state şi popoare, alţii alipesc teritorii... unii chiar gândesc „mare“ şi reuşesc să facă lucru grandioase.

Puţin îţi propui, nimic vei face.

Proiectul de Ţară nu îl stabileşte fiecare preşedinte în ultimul an de mandat ca să spună că a făcut şi el ceva în aceşti patru ani. De când ocupă poziţia de preşedinte Klaus Iohannis ar fi avut timp nu doar de un proiect de Ţară de dimensiunea aceasta ci de patru. Multe putea face şi nimic nu a făcut, că şi „succesul Anului Centenar“  i se datorează şi lui în mare măsură tot aşa cum i se datorează şi lui Liviu Dragnea. Sunteţi mulţumiţi? Anul Centenar a trecut şi aţi scăpat de el.

În 1848 revoluţionarii români aveau să pună bazele unui adevărat proiect de Ţară: Un singur stat românesc care să adune toate teritoriile locuite majoritar de români. Nu o spun eu, o spun cei care se ocupă de acest lucru. În 1859 pornea această epopee, pentru ca în 1877 cu baioneta în mână să facem un pas important: obţinerea neatârnării. De aici şi până în 1918 a fost doar un pas, atunci când politicienii şi poporul român s-au ţinut de lucruri măreţe, senzaţionale şi au unit teritoriile locuite majoritar de români.

Şi pe atunci aveam toată lumea împotrivă şi graniţă directă cu Uniunea Sovietică... Dar când ai de făcut lucruri măreţe te ţii de ele şi le faci, „nu pui boii înaintea carului“ şi îţi aperi realizările.

S-a făcut acest lucru pentru că au gândit „mare“, ca nişte oameni puternici, nu şi-au fixat ca şi ţintă lucrurile normale. Sigur că şi ei au făcut poduri, căi ferate, fabrici, drumuri, spitale, hidrocentrale, şcoli şi universităţi... dar acestea erau lucrurile care au reieşit ca şi necesitate a consolidării unui proiect naţional adevărat şi culmea este că au ieşit foarte bine. Mi se pare mie sau cei care şi-au propus Unirea au reuşit mai mult decât dumneavoastră?

Trebuie să ne propunem multe, dar înaintaşii ne-au lăsat un proiect de ţară pe care avem obligaţia să îl ducem până la capăt. După aceasta trebuie să gândim şi mai sus şi nu să împărţim problema în lucruri mărunte şi apoi să alegem pe care din ele să le rezolvăm.

Avem peste trei milioane de români între Prut şi Nistru şi Unirea României cu Republica Moldova reprezintă o obligaţie.