Momentul numirii Ecaterinei Andronescu pentru funcţia de Ministru al Educaţiei nu a mai surprins pe nimeni. Era oarecum de aşteptat ca Liviu Dragnea să facă o concesie cu grupul contestatar condus de aceasta pentru a-şi putea păstra influenţa la nivelul Guvernului. Altfel exista riscul ca moţiunea de cenzură pregătită de opoziţiei să îl trimită acasă alături de favorita lui numărul 1, Premierul Viorica Dăncilă.

Dacă oamenii ar analiza ce a făcut fostul rector al Politehnicii Bucureşti pentru generaţiile tinere, ar fi trebuit ca numărul celor care ar protesta în piaţa Victoriei să fie comparabil cu al celor care au ieşit în stradă pentru susţinerea statului de drept, un principiu de bază al democraţiilor moderne, după model occidental. Însă rumoarea a fost destul silenţioasă, acoperită de cel mai critic raport MCV pe care l-a primit România de la aderare încoace. Aşa au stat lucrurile ieri.

De ce nu ar fi trebuit reaşezată Ecaterina Andronescu în funcţia de Ministru al Educaţiei

Un personaj care nu de mult critica, ca la uşa cortului, Guvernul condus de către cuplul Dragnea-Dăncilă, un Guvern din care iată că a ajuns să facă parte. Un personaj ancorat pe de-a-ntregul în comunism. Un personaj care timp de 28 de ani a făcut jocurile unora sau altora, fără să se sfiască. Merita să deţină, pentru a IV-a oară, portofoliul Educaţiei? Personal, aş spune că nu. Dar este strict o opinie subiectivă bazată pe experienţele mele atât cu sistemul de educaţie românesc, cât şi cu prieteni care au fost studenţi ai Politehnicii din Bucureşti.

Din bogata experienţă a doamnei la Palatul Victoria

A desfiinţat şcolile profesionale. Tot ce însemnă tineri, care astăzi ar fi putut deţine o competenţă specifică, aplicată pe nivelul lor de înţelegere şi pricepere, au fost condamnaţi la cheltuirea resurselor părinţilor pentru a face universităţi private. Pe vremea când unii băieţi au realizat că se fac bani din universităţile private, doamna le-a făcut un favor şi le-a crescut brusc numărul de candidaţi. Aici intră de asemenea şi măscăreala pe care a făcut-o la examenele de bacalaureat din perioada 2009-2012, dar asta este o altă discuţie. Ce ne rămâne este că Ecaterina Andronescu şi-a dat seama că în 2009 toţi cei care fac şcoli profesionale oricum termină şi liceul, aşa că de ce să se mai chinuie, neluând în calcul ce impact va avea acest lucru astăzi, în 2018, când antreprenorii din industria HORECA, spre exemplu, îşi închid afacerile pentru că nu mai găsesc nicăieri forţă de muncă calificată. Pe lângă asta, nu doar antreprenorii plâng în pumni că, deşi există creştere economică, ei nu îşi pot extinde afacerile pentru că nu mai au cu cine, ci şi tinerii care stau cu diplomele în sertar şi nu îi angajează nimeni, pentru că nu ştiu să facă mai nimic.

Din bogata experienţă de rector al Politehnicii

A ţinut Universitatea Politehnică din Bucureşti în vremurile de mult apuse. Am foarte mulţi prieteni care au trecut prin băncile acestei instituţii de prestigiu a învăţământului românesc. Dacă îi întrebi pe colegii de partid ai doamnei Andronescu ce o recomandă pentru a fi ministru, cu siguranţă foarte mulţi vor răspunde că a fost rector al UPB. Această Universitate, cu excepţia unor facultăţi precum cea de Automatică şi Calculatoare, întâmpină foarte mari probleme de adaptare la nevoile de pe piaţa muncii. O instituţie de prestigiu pe care cei care au trecut pe la conducere au lăsat-o aşa cum au primit-o în 1989. Tehnologie veche, mod de predare plictisitor, infrastructura internă din anii 70 - 80, căminele sunt aproape nelocuibile. Cine este de vină pentru această situaţie? Aşa este, inclusiv Ecaterina Andronescu care a fost rector în perioada 2004-2012, ulterior devenind preşedintele Senatului Universităţii.

Din bogata experienţă de parlamentar

Nu vreau să insist pe faptul că este unul dintre politicienii „profesionişti”. Aflată în parlament de nu mai puţin de 22 de ani, Ecaterina Andronescu este una dintre responsabilii pentru faptul că ţara s-a dezvoltat greoi după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Însă, lăsând aceste aspecte la o parte. Vă aduceţi aminte în 2017 când doamna Senator ne propunea ca universităţile să îi accepte un an pe cei care nu reuşeau să ia bacul, cu promisiunea că la următoarea sesiunea îl vor absolvi? Aberaţia asta a venit atunci când doar 40% dintre elevii de clasa a XII-a au reuşit să treacă examenul de bacalaureat. Cine avea de suferit în primul rând? Păi doar nu universităţile de stat, gratuite şi de prestigiu. Tot afacerile private conduse de către prietenii doamnei Andronescu.

Sistemul de educaţie românesc suferă. Este subfinanţat şi nu are nicio direcţie clară de dezvoltare. Haosul general vine de la instabilitatea creată prin schimbarea regulată a miniştrilor. Din 1997 până în prezent s-a schimbat Ministrul Educaţiei în România de 22 de ori. În comparaţie cu Finlanda care a schimbat doar de 9 ori ministrul, Danemarca de 8 ori sau Germania de doar 4 ori. Aceste state, pe care noi le considerăm repere de dezvoltare pe mai toate palierele au înţeles că doar având generaţii educate poţi tinde spre o dezvoltare armonioasă, integrată în care toate sistemele să funcţioneze ceas. Cu toate acestea noi observăm că avem probleme, iar în rezolvarea acestor probleme venim cu soluţii precum Pop, Popa sau Andronescu? Oameni care nu au demonstrat absolut nimic? Păi în ritmul acesta putem să transformăm acest minister într-un loc în care fiecare membru PSD să deţină o demnitate publică de rang înalt pentru 3 luni, aşa mulţumindu-le orgoliul tuturor. Că oricum pare că nu interesează pe nimeni rezultatele.

Cine are de pierdut din tot acest joc? Copiii a căror părinţi nu îşi permit să îi trimită la şcoli private, în primul rând, profesori care se chinuie să se adapteze la noile cerinţe într-un sistem subfinanţat, părinţi care urmăresc cum copiii lor nu se dezvoltă armonios şi nu se integrează în societate sau pe piaţa muncii. Când vom înţelege că omenirea se dezvoltă exclusiv prin cunoaştere? Până una alta, rămânem pe cap cu cea pe care Mihail Neamţu a numit-o, pe bună dreptate, groparul sistemului educaţional românesc. A început groapa în 2000, iar astăzi nu face altceva decât să adâncească mormântul.