Noul USL a murit din faşă. „Nişte colegi care pot încăpea într-un lift vor să înfiinţeze un grup parlamentar, dar dovedesc că nu cunosc Regulamentul“

Noul USL a murit din faşă. „Nişte colegi care pot încăpea într-un lift vor să înfiinţeze un grup parlamentar, dar dovedesc că nu cunosc Regulamentul“

Bogdan Diaconu şi Manolache au făcut parte primul, iar acum fac parte din cel de-al doilea USL, varianta naţionalistă. FOTO Facebook Bogdan Diaconu

Deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o solicitare de înfiinţare a grupului parlamentar USL, format din 13 deputaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor: ”Aşa numitul grup parlamentar PRU - sau nişte colegi care pot încăpea într-un lift - vor dumnealor să înfinţeze un grup parlamentar, dar dovedesc că după patru ani nu cunosc Regulamentul. Şi această cerere când va ajunge la Biroul Permanent clar va fi respinsă. Va fi trimisă pentru un raport la Comisia pentru Regulament şi apoi vom lua act de acest lucru”, a spus Iordache, la finalul şedinţei Biroului Permanent. 
 
UPDATE Plenul Camerei Deputaţilor a respins solicitarea lui Bogdan Diaconu ca PRU să aibă grup parlamentar, întrucât solicitarea nu a trecut şi prin Biroul Permanent. 
 
PRU, partidul condus de deputatul Bogdan Diaconu, mai face o mişcare politică şi îşi înfiinţează propriul grup parlamentar. Alianţa politică Uniunea Social-Liberală (USL) va fi grupul parlamentar care va reuni cei 13 deputaţi ai PRU. 
 
Joi, trei deputaţi au trecut în barca PRU: Gheorghe Frăţicu, Laurenţiu Tăgăeru Roşca şi Aurel Niculae. Pe lângă cei trei, alţi parlamnentari s-au alăturat lui Bogdan Diaconu în PRU: Sebastian Ghiţă, Sorin Teju, Daniel Savu, Mihai Sturzu, Cristian Rizea, Ion Eparu, Constantin Popa, Dorin Petrea, Răzvan Tănase, Camelia Khraibani, Mario Caloianu, Marius Manolache, Daniel Oajdea, Marius Isăilă.  
 
Despre Bogdan Diaconu, fostul premier Victor Ponta a recunoscut că l-a pus pe listă în 2012 şi tot el l-a rugat să plece din PSD, când a luat-o prea tare, prin declaraţiile pe care le făcea. Ponta a afirmat că a avut o discuţie cu Diaconu, căruia i-a spus că există un electorat pentru acest partid, PRU, şi i-a spus că îl ajută şi îi dă idei. 
 
„Eu cred că pentru PSD şi pentru România ar fi bine să avem un partid naţional, naţionalist. Cred în această idee”, a precizat Victor Ponta, adăugând că există un „electorat al unor oameni dezamăgiţi de PSD, un electorat care aşteaptă un mesaj mai puţin convenţinal”, pentru că „PSD are un limbaj oficial”. „Nu vorbesc de PNL, care nu are niciun mesaj“, a completat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările