În Parlament s-a votat orbeşte miercuri, 10 octombrie 2018, proiectul de lege nr. 423/2018, care are în vedere modificarea unor norme legate de regimul străinilor în România. Nimic în neregulă până aici.

În realitate, însă, lucrurile merg mult mai departe. În primul rând, proiectul adoptat  a fost analizat rapid şi votat de Parlament într-un timp neobişnuit de scurt pentru o problemă atât de complexă. Ceea ce este şi mai interesant este faptul că a existat doar un vot împotriva unei legi care pare să favorizeze străinii în raport cu românii. Acest vot este, însă, un semnal de alarmă care nu trebuie neglijat.

Astfel, în ce priveşte legiferarea contextului de muncă, anterior votului din 10 octombrie străinii puteau fi angajaţi în România pe baza acordării unei remuneraţii egale cu salariul mediu pe economie. Prin actuala modificare se prevede ca străinii proveniţi chiar şi din afara UE să poată fi angajaţi în România pe salariul minim pe economie pentru a nu fi „discriminaţi“ în raport cu românii. Este o facilitate ce va stimula preferinţa angajatorilor pentru resurse umane din afara graniţelor ţării şi ale UE datorită costurilor reduse. Printre facilităţi se numără şi posibilitatea de a angaja străini în funcţii înalte pe salarii începând de la o valoare de două ori mai mare decât salariul minim pe economie, şi nu de patru ori mai mare, cum era prevăzut anterior. Putem afirma că se pregăteşte un teren propice pentru o mână de lucru ieftină, dar care nu reflectă în niciun fel identitatea naţională, ba chiar o umbreşte.

Proiectul PSD-ALDE vine în contextul în care toate iniţiativele vizând atragerea forţei de munca din comunităţile istorice româneşti din jurul ţării sunt blocate de majoritatea parlamentară „naţionalistă“ după cu ei înşişi se declară şi pune semnul egal pe piaţa internă de muncă, între românul din Timoc şi somalez, între românul din Transnistria şi vietnamez, între aromânul din Macedonia şi filipinez. Totul în favoarea unei imigraţii economice care, deşi pare benefică, ascunde nenumărate riscuri: conflictele sociale între culturi, marginalizarea anumitor grupuri, costurile necesare pentru încadrarea socială a imigranţilor, sistemul educaţional şi al sănătăţii care trebuie adaptat unor noi cerinţe etc. Merită să ne vindem, deci, străinilor şi să ne pierdem ţara în umbra multiculturalismului excesiv?

Efectul ascuns al legii este acela de a pregăti terenul, de către majoritatea socialistă, pentru imigraţie economica masiva spre România, mai ales dinspre  Orientul Mijlociu, Africa şi Asia. Bineînţeles că nu refuzăm convieţuirea armonioasă alături de comunităţile care imigrează şi ne dorim egalitate de şanse. Însă, această egalitate nu trebuie să se transforme în privilegii pentru străini, ignoranţă faţă de propria naţiune şi multiculturalism de cartier. Românii, din România şi din zonele istorice româneşti, sunt primii care ar trebui antrenaţi în activităţile profesionale - şi de orice fel - din ţara noastră... căci, în caz contrar, va veni un moment în care nu va mai fi „ţara noastră“, un moment pe care timpul nu-l va mai remedia.