Rusia – Moldova: o dragoste eternă cu muşcături pasionale

Rusia iubeşte Moldova de secole, de la Petru cel Mare la Putin cel Mic. Dragostea ei este pasională şi furibundă. Ea este pofticioasă, invidioasă, geloasă, suspicioasă şi răzbunătoare. Rusia nu crede în lacrimi, ea muşcă şi ne sugrumă în braţele sale de atâta pasiune şi iubire.

Trei secole de iubire, trei secole de muşcături pentru a ne avea aproape de sânul ei, de mângâierile ei, de poftele ei. Ne-a muşcat mereu din dragoste, din afecţiune, din grijă eternă pentru binele nostru. Ne-a muşcat de inimă pentru a ne despărţi de Putna, Mare şi Carpaţi. Ne-a muşcat de spate pentru a ne smeri, mergând încovoiaţi şi umili ca nişte catâri.

Ne-a mişcat de gât pentru a ne suge seva de neam, transformându-ne în umbre. Ne-a muşcat de picioare pentru a merge în genunchi. Ne-a muşcat de minte pentru a uita cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Ne-a muşcat de ochi pentru a nu vedea orizontul. Ne-a muşcat de urechi pentru a nu auzi chemarea munţilor, freamătul codrilor, vâltoarea mării, zbuciumul doinelor, tristeţea Putnei.

Ne-a muşcat de limbă pentru a uita graiul matern, graiul românesc, pentru a nu-l rosti, pentru a nu-l slăvi, pentru a nu-l cânta, pentru a nu-l boci, pentru a muţi pe veci. Ne-a muşcat de aripi pentru a nu zbura peste Prut, codri, munţi, mare, la Putna. Ne-a muşcat de demnitate pentru a uita de onoare şi virtute, pentru a deveni nişte mancurţi, nişte homo sapiens fără neam, ţară, memorie, limbă, virtute, onoare şi viitor.

Rusia ne muşca de inimă, noi o iertăm. Ea ne muşcă de spate, o slujim. Ne muşcă de minte, o zeificăm. Ne muşca de limbă, o proslăvim. Ne muşcă de demnitate, ne închinăm şi gudurăm la picioare ei.

Zilele acestea, Rusia muşcă din nou. Unii spun că de această dată, după trei secole, ea ne va muşca de fund şi astfel vom ajunge în Europa. Să fie oare adevărat? E posibilă oare o astfel de minune? Putem noi oare să ajungem în Europa fără neam, memorie, limbă, demnitate şi virtute, fiind conduşi de mancurţi fără onoare şi viitor? Ce paradox, ce soartă…, să ajungem în Europa fiind muşcaţi de Fund!