Ruleta românească: când revolverul e încărcat cu cinci cartuşe din şase posibile

Aţi auzit de ruleta rusească, da? Uitaţi-o, e o joacă de copii. Vă invit să faceţi cunoştinţă cu ruleta românească. E cea în care revolverul are în butoiaş nu doar un singur cartuş, ca la ruşi, ci cinci din cele şase posibile. Jocul a început săptămâna trecută. Preşedintele Iohannis a apăsat pe trăgaci şi percutorul a nimerit în plin: prima dintre legile Justiţiei a trebuit să fie promulgată.

Mai sunt, aşadar, patru cartuşe: încă două legi ale Justiţiei, Codul penal şi Codul de procedură penală. Ultimele două sunt prevăzute cu gloanţe dum-dum, din acelea care sfârtecă ireparabil tot ce întâlnesc în cale. Căci odată intrate în vigoare codurile penale, România devine, la modul cel mai propriu, un ireparabil paradis penal.

Acum suntem într-o scurtă pauză competiţională. Jocul se reia de la jumătatea lunii septembrie, când Curtea Constituţională urmează să dea ultimele decizii privitoare la legile Justiţiei şi primele decizii privind legislaţia penală. Pistolul rămâne în mâna preşedintelui, iar acesta are două opţiuni: să apese trăgaciul în continuare sau să curme jocul, aruncând pistolul în capul celor care l-au pus să joace aşa ceva.

Preşedintele a promis că pentru a opri intrarea în vigoare a acestor legi toxice, va utiliza toate – chiar aşa a zis: toate – prerogativele de care dispune. Oficial, sunt trei mari şi late: cereri de reexaminare în Parlament, atac la Curtea Constituţională şi referendumul. Până acum le-a utilizat doar pe primele două şi vedem cu ce rezultate: a fost nevoit să promulge legea privind organizarea judiciară fără s-o fi putut curăţa de elementele periculoase pentru independenţa sistemului judiciar.

Dacă va continua ca până acum, deznodământul e mai mult decât previzibil. Parlamentul îi va întoarce legile cu plicul nedesfăcut, aşa cum a mai făcut-o în repetate rânduri, deci aici orice speranţă este deşartă. Iar apelul la Curtea Constituţională implică riscuri considerabile. Mult prea desele abdicări de la propria-i jurisprudenţă, justificate nicicum şi criticate inclusiv de Comisia de la Veneţia, fac din CCR o instituţie mult prea imprevizibilă – dacă nu cumva, mai grav, perfect previzibilă în supuşenia ei faţă de interesele penale ale coaliţiei de guvernare.

Dacă domnul Iohannis are deficit de adrenalină şi îi plac jocurile astea riscante, nu ne rămâne decât să-i urăm mult succes – dar numai dacă le joacă pe barba sa. Jocul în care e angrenat acum ne pune însă pe toţi în pericol - şi poate unii dintre noi chiar nu simţim nevoia de atât de multă adrenalină. De aceea am vrea să fim întrebaţi dacă mai stăm mult în acest joc.

Din martie anul trecut, când a iniţiat un referendum ca ripostă la Ordonanţa 13, şi până acum, preşedintele a lăsat să se înţeleagă că va folosi apelul la popor doar ca soluţie de ultim moment. Or acest moment se pare că tocmai a sosit. Hârjoana tripartită Preşedinte-Parlament-CCR nu mai poate continua aşa decât cu riscuri majore şi e nevoie de un jucător nou, mai puternic decât toţi ceilalţi la un loc, şi care nu poate fi decât poporul român.

Ezitările preşedintelui ar mai putea avea o cauză: temerea că nu vor veni la urne 30% dintre alegători, astfel încât referendumul să fie valid. Aici însă avem o veste bună: pe 15 iunie, un sondaj IMAS realizat la comanda postului de radio Europa FM arăta că, la un referendum pe teme de justiţie, 36,9% dintre români „sigur” ar participa la vot şi încă 15,6% „probabil” că ar veni la urne. Temerile de acest fel sunt, prin urmare, mai degrabă nejustificate.

Dacă la mijlocul lui septembrie, pe lângă argumentele de neconstituţionalitate, preşedintele va putea prezenta Curţii şi rezultatele referendumului iniţiat încă de anul trecut, atunci marja de manevră a judecătorilor CCR în favoarea intereselor penale din Parlament se îngustează semnificativ. În schimb, dacă legile apucă să treacă şi de Curtea Constituţională fără ca poporul să fi fost întrebat, referendumul devine complet inutil şi înseamnă că preşedintele ne-a înşelat: nu şi-a folosit toate prerogativele, aşa cum a promis.

PS: Din când în când, la intervale neregulate de timp, Liviu Dragnea tot ventilează date de organizare a referendumului pentru redefinirea familiei. Ultima dată a făcut-o marţi, spunând că acesta se va organiza la finalul lui septembrie sau începutul lui octombrie. Privind retrospectiv, putem constata un lucru: pe Liviu Dragnea îl apucă dragostea pentru familie ori de câte ori contextul politic l-ar putea împinge pe Klaus Iohannis să emită decretul pentru referendumul pe teme de justiţie. Două referendumuri în aceeaşi perioadă de timp ar fi curată cacofonie, un mediu propice pentru pescuitori în ape tulburi. Şi ştim pasiunea lui Liviu Dragnea pentru ştiuci.