Rovana Plumb speră până la capăt: Sunt şanse ca nominalizarea lui Ungureanu să pice în Parlament

Rovana Plumb speră până la capăt: Sunt şanse ca nominalizarea lui Ungureanu să pice în Parlament

Rovana Plumb FOTO Eduard Enea

Nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) are şanse să fie respinsă în Parlament, a declarat preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, transmite Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Sunt şanse să pice această nominalizare în Parlament, dar ceea ce mă mâhneşte pe mine este modul în care liberalii vechi susţin această nominalizare, atâta timp cât au spus că Mihai Răzvan Ungureanu e un trădător de ţară, atâta timp cât acest om are încă multe lucruri de clarificat”, a declarat Plumb la Antena 3.

Preşedintele interimar al PSD s-a arătat surprinsă de „viteza cu care se doreşte să se treacă această nominalizare prin Parlament”. De asemenea, aceasta a subliniat că decizia ca Ungureanu să nu fie votat va fi menţinută şi după discuţia din reuniunea de luni a coaliţiei de guvernare.

Rovana Plumb a afimat şi că Biroul Politic al PSD va adopta luni o decizie cu privire la votul din Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, dar este foarte clar că parlamentarii PSD nu vor vota în favoarea acestei numiri. Preşedintele interimar al PSD a motivat decizia evidenţiind faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu liderii PSD înainte de a avansa această numire, deşi a asigurat iniţial că vor exista consultări şi un echilibru între putere şi opoziţie în ceea ce priveşte numirile în anumite poziţii cheie.

Birourile Permanente ale celor două Camere vor fi convocate luni, in jurul orei 13, pentru procedura de numire a lui Mihai Răzvan Ungrureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), au spus, joi, pentru Mediafax, surse parlamentare.

Reprezentanţii PSD şi Victor Ponta au spus că nu susţin nominalizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SIE, în timp ce liderul UNPR, premierul interimar, Gabriel Oprea a anunţat că îl susţine propunerea senatorului PNL Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia amintită anterior.

Constituţia şi Legea de funcţionare a Serviciului de Informaţii Externe au prevederi diferite privind numirea directorului acestui serviciu de informaţii. Constituţia prevede că directorul SIE este votat de Parlament, la propunerea preşedintelui, iar Legea SIE arată că numirea este făcută de CSAT.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările