Şova: „Îi cer public lui Băsescu să desecretizeze rapoartele primite de la Servicii pe subiectul Roşia Montană“

Şova: „Îi cer
public lui Băsescu să desecretizeze rapoartele primite de la Servicii
pe subiectul Roşia Montană“

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, i-a cerut preşedintelui Băsescu desecretizarea rapoartelor primite de acesta din urmă în legătură cu proiectul Roşia Montană, după ce şeful statului  l-a acuzat de incompetenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Băsescu a făcut o afirmaţie gravă, anume că aş fi luat legea de la Roşia Montană, că aş fi în slujba Roşiei Montane. Îl rog public pe preşedinte să desecretizeze şi să facă publice rapoartele pe care le-a primit de la Servicii în legătură cu Roşia Montană şi cu mine. Nu ştiu ce ar putea conţine, dar cât timp au fost implicate atâtea ministere, dacă există ceva care să probeze afirmaţiile sale trebuie făcut cunoscut publicului. Am convingerea că a minţit şi îi solicit public să desecretizeze rapoartele.“, a declarat Şova, marţi dimineaţă, la Antena 3.

Totodată, el a precizat că nu intenţionează să demisioneze din fruntea ministerului.

„Nu îmi dau demisia. Nu mă simt jignit, mă simt distrat, dintr-un motiv simplu: domnul preşedinte Băsescu nu are nicio competenţă ca să îmi dea mie un certificat de competenţă în materie. Eu nu mi-am permis să spun că dânsul nu ştie să conducă vaporaşul. E o chestiune din registrul de jigniri zilnice al domnului Băsescu, dar nu mă pot simţi jignit de un om care nu ştie ce  vorbeşte în materie juridică.“, a mai spus Dan Şova.

Totodată, Şova a vorbit despre legea privind proiectul Roşia Montană, afirmând că „se referă la interesele statului român“.

„Ideea că legea este făcută pentru o singură companie nu a putut-o lansa în spaţiul public decât cineva care nu a citit legea. Legea se referă la interesele statului român. Sursa credibilă va fi comisia specială parlamentară, în cadrul căreia vor fi chemaţi toţi reprezentanţii ONG-urilor, specialiştii Academiei Române. Voi propune şi probabil că se va accepta, prezenţa presei 24 de ore din 24 la dezbaterile privind aceste proiect. Probabil că domnul preşedinte se teme. E bine întâi să cunoaştem proiectul şi apoi să stabilim dacă cineva a fost profesionist când a făcut această lege.“, a explicat Şova, la Digi 24.

Totodată, el consideră că legea nu poate fi declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României.

„ Nu are cum cadă această lege la CCR. Domnul preşedinte a invocat trei decizii ale CCR dintre care una se referă la atribuirea unei locuinţe unui domn general Marin Lungu, iar altă decizie spune că acordul cu Rompetrol este constituţional. “, a explicat ministrul.

Întrebat dacă este posibilă desecretizarea presupuselor rapoarte primite de la Serviciul Român de Informaţii de către şeful statului, Şova a răspuns că „acest lucru nu poate rezulta decât din activitatea SRI“.

„Nu este problema mea, când faci o afirmaţie de genul ăsta şi afirmi public că un ministru slujeşte interesele private, acest lucru nu poate rezulta decât din activitatea SRI. Dacă are un asemenea raport ar trebui să se ducă direct la Parchetul General. Deocamdată, înţeleg că eu afectez siguranţa naţională. Aşa a spus ieri, că a făcut proiectul un agent privat şi eu l-am luat şi l-am pus pe masa Guvernului. Dacă este aşa, este o chestiune foarte gravă. “, a conchis ministrul.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că legea privind Roşia Montană este una „pe care băieţii de la RMGC i-au dat-o lui Şova şi Şova i-a dat-o lui Ponta”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările