Relaţia mea cu natura e cam ca în Madagascar 1: „Ah! Nature! It's all over me! Get it off! I can't see! I can't see! Ah!" (Ah, Natura! S-a urcat pe mine! Daţi-o jos! Nu văd! Nu văd! Ah).  Nu sunt o ecologistă radicală şi pun dreptul oamenilor la o viaţă decentă mai presus de orice. Din fericire,  într-un viitor nu îndepărtat, dezvoltarea economică pare să fie posibilă fără distrugerea irev ersibilă a unor ecosisteme cu condiţia să există voinţă politică. Este vorba despre acea dezvoltare durabilă din discursurile lui Ion Iliescu din anii 90, pe care însă n-a aplicat-o.

O multitudine de studii arată că exploatarea resurselor naturale, în anumite condiţii pe care România le îndeplineşte, nu produce bunăstare economică. Corupţia sistemică şi proasta guvernare sunt circumstanţe agravante iar rezultatele pot fi chiar dezastruoase: instabilitate politică şi subdezvoltare pe termen lung.  Studiile nu sunt produse de grupuri radicale, ci de către experţi , unele dintre ele chiar de  Banca Mondială care a analizat corelaţia dintre bogăţia resurselor naturale şi subdezvoltare, referindu-se la  un "blestem resurselor". 

Economiştii spun că acest paradox are drept cauză o combinaţie de patru factori (Lewis, New York University, 2007): 

1. volatilitatea preţurilor materiilor prime care afectează planificarea veniturilor, disciplina bugetară şi creşterea economică;

2. scăderea indicelui general de preţuri la resursele naturale pe termen lung prin comparaţie cu costurile bunurilor importate, ceea ce accentuează deficitul balanţei de plăţi;

3.capacitatea redusă de creare de locuri de muncă, de inovare şi diseminare a tehnologiilor folosite în industria extractivă;

4. Boala olandeză, o disfuncţie economică care face ca cursul să crească datorită boom-ului din industria extractivă în dezavantajul  celorlalte sectoare economice, de aici decurgând falimentul acestora din urmă şi o dependenţă şi mai mare de industria extractivă.

De asemenea, nivelul ridicat al corupţiei dintr-o ţară şi lipsa de transparenţă în tranzacţiile dintre guvern şi companiile multinaţionale scad veniturile potenţiale care ar putea să conducă la scăderea sărăciei.

Evitarea blestemului resurselor presupune instituţii solide şi politici publice adecvate. Nu este cazul României care nu e Norvegia . Acest stat nordic a constituit din veniturile provenite din exploatarea resurselor naturale un fond suveran de care guvernele vremelnice nu au voie să se atingă dar au obligaţia să-l sporească.  Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au angajat prin semnarea Cartei Bunei Guvernări propuse de Alianţa pentru o Românie Curată că vor constitui acest fond suveran care ar urma să se alimenteze din veniturile provenite din exploatările de resurse naturale. 

România nu este nici Nigeria, dar totuşi contractul încheiat de guvernul Năstase cu compania cu Bechtel a fost pierdut, politicieni de la cel mai înalt nivel au fost condamnaţi sau sunt suspectaţi de corupţie şi cel puţin trei companii BAE Systems, Mercedes, Ericsson au fost acuzate de statele în care-şi au sediile că ar fi mituit pentru contracte preferenţiale oficiali români. Nu există încă nicio dovadă că RMGC a plătit politicieni, în bani sau acţiuni, dar este sigur că o parte importantă a presei a trecut prin criza economică cu publicitate şi advertoriale de la RMGC în schimbul unui tratament editorial favorabil.

Nimeni nu poate garanta că exploatarea aurului la Roşia Montana, declarată de interes public în proiectul de lege avizat favorabil de guvernul Ponta, nu va abate asupra României blestemul resurselor, agravarea corupţiei şi subdezvltare economică.