Românii care nu contează

Din câte se pare, astăzi sub cupola Parlamentului României, instituţia care conform unui pronunciament adoptat acum aproape voi doi ani din iniţiativa domnului Călin Popescu-Tăriceanu, pe atunci preşedinte al Senatului şi prieten la toartă cu numitul Dragnea Nicolae Liviu, are şi onoare, şi demnitate, se va desfăşura un spectacol de circ fără egal.

Circ politic, se-nţelege.

Parlamentarii PSD vor veni silitori, cum îi ştim, la muncă, dar nu vor intra în sala de plen, boicotând astfel, partinic şi cu înaltă simţire patriotică, şedinţa în cursul căreia ar trebui să se decidă soarta posibilului viitor guvern monocolor liberal Orban 2. Pesediştii plănuiesc amânarea unei hotărâri în privinţa destinului Executivului în cauză, invocând aşteptarea unei decizii a CCR, aceasta în pofida faptului că în Comisiile de specialitate au pretins că şi-ar fi format deja o părere, şi nu oricare, ci una fermă, dar şi cum nu se poate mai proastă, desigur, asupra liberalilor pe care domnii Iohannis, Orban&co i-au trimis să se sacrifice. Adică să înghită noian de umilinţe. să fie jigniţi, puşi la colţ, trântiţi la audieri. Pentru ca, mai apoi, în a doua etapă, să fie trântiţi de propriii lor colegi de partid, totul în scopul creării condiţiilor în vederea îndeplinirii visului de aur- alegerile anticipate. Vis despre care şefii partidului pretind că ar fi marele deziderat, cel mai mare, mai arzător al majorităţii românilor. Mai greu e pentru şefii respectivi să spună precis pe ce se bazează când vorbesc despre acest deziderat. Şi de unde ştiu ei ce gândesc românii. Dau din colţ în colt şi invocă anterioare consultări electorale în care pesediştii au fost bătuţi măr.

Parlamentarii PNL vor fi şi ei la fel de conştiincioşi. Vor veni şi ei la treabă, însă spre deosebire de pesedişti, vor lua loc cuminţei în sală. Dacă se va face cvorum, ceea ce e foarte puţin probabil, îşi vor trânti propriul guvern, cam tot la fel cum au făcut cei de la PSD cu azi resuscitatul Sorin Grindeanu şi echipa lui, recurgând însă la o procedură mai elegantă. Aceea a abţinerii. Care, aşa cum ne-a explicat dl. Stelian Ion de la USR în dorinţa de a nu fi acuzat de laşitate în privinţa votului la legea care i-ar scuti pe jurnalişti de plata impozitului pe salarii, tot vot negativ înseamnă.

Dacă nu va fi cvorum, liberalii vor pleca frumuşel acasă încredinţaţi că şefii lor vor găsi soluţia ideală de a-i pune pe pesedişti la punct şi a-i aduce pe calea cea bună. Eventual vor recurge la o contestare a atitudinii acestora la Curtea Constituţională.  CCR fiind în vremea din urmă adevăratul guvern al României,

Seara, reprezentanţii ambelor partide vor da buzna la  Televiziuni spre a lămuri naţiunea în privinţa justeţei şi moralităţii atitudinii lor. Singura care ar fi putut fi cu adevărat normală, în interesul românilor şi al idealurilor democratice.

Românii îi vor asculta şi pe unii, şi pe alţii că doar imparţialitatea lor este deja proverbială. O vor face cu îngrijorare gândindu-se ce se va întâmpla cu ei în cazul în care, Doamne fereşte!, va da peste ei epidemia de Coronavirus. Caz în care se vor impune măsuri excepţionale, luate prin ordonanţe de urgenţă pe care un guvern interimar nu este îndrituit să le adopte.

Românii îi vor auzi pe pesedişti susţinând sus şi tare că avem de-a face cu o criză politică artificial creată de dorinţa de putere absolută a urmaşilor Brătienilor ca şi de aceea a d-lui Klaus Werner Iohannis care vrea nu doar „guvernul meu”, ci şi un Parlament care să nu îi iasă din vorbă. Îi vor auzi şi pe liberali care vor susţine sus şi tare că nu e vorba despre nici o criză. Că România e o ţară sigură şi stabilă. În week end, doamna vicepremier Raluca Turcan, economistă “la bază”, a spus, fără să clipească, că recenta creştere a preţului monedei unice europene nu are nici o legătură cu starea economiei. Şi nici cu instabilitatea politică.

A doua zi de dimineaţă, românii se vor duce să plătească facturi ori vor merge la bănci să îşi achite ratele. Deja umflate. Ele se calculează la valoarea euro-ului stabilită de BNR la ultima şedinţă. Or, vineri moneda unică europeană a ajuns să coste 4, 8 lei. Preţul în creştere fiind, nu-i aşa?, un semn de stabilitate şi de normalitate. Că doar aşa spune doamna Turcan.

Preţul în cauză înseamnă o nimica toată pentru politicienii care au conturile umflate. Pentru românii de rând, lucrurile stau cu totul altfel. Numai că ei nu prea contează. Nici pentru liberali, nici pentru pesedişti. Şi, din câte se pare, nici pentru preşedintele Iohannis.

Contează doar calculele politice, interesele politicianiste şi setea de putere.