Românii, regele şi aşteptarea

Dincolo de uimitoarea elocvenţă a unor tineri tăcând înţelept în faţa sediului sibian al PSD n-am a vă da ştiri bune. Căci prea puţini îi înţeleg. Prea mulţi s-au resemnat. Şi nici în Europa nu e mult mai bine.

În timp ce continentul se apropie cu pas grăbit spre oficializarea redivizării lui în ţări cu democraţii tot mai precare şi state fără democraţie liberală, românii îşi luau în sinea lor adio de la rege. Unul mai singur, parcă, în sicriul său, decât acum şapte decenii, când era alungat de acasă. Paradoxală singurătate de final, reunindu-i, în fine, pe rege şi poporul său, în aşteptare. În aşteptarea lui Godot.

Regele aştepta să i se permită să-şi găsească în sfârşit odihna. Iar românii să-şi tragă sufletul după un an de proteste în masă iscate de jaful legislativ comis în interesul furilor de la pupitru.

Dar n-au fost lăsaţi. Marele, tristul şi nefericitul trebuia plimbat şi mort de colo colo. Şi îngropat ca hoţii, noaptea. Poate ca să nu se simtă prost urmaşii săi la cârmă din fotofoba lume „bună“, interlopă. Lume ce conduce Parlamentul şi pe furiş, dar şi pe faţă spre a smulge ţara-n pas rapid din gheara „statului paralel“, citeşte: din libertatea dată de drepturi civice, deci de orânduirea democratică.

Stăpânii locului, urmaşi ai celor ce l-au mazilit şi calomniat şi umilit, s-au străduit să pară că ar fi învăţat ceva. L-au omagiat strident şi patriotic, deci, pe fostul voievod. Tot ei s-au repezit, aproape simultan, snobând ambasadori, să-i calce în picioare dorinţa cea mai fierbinte şi pioasă: de a pune România, prin alianţa cu democraţiile occidentale, la adăpost de dictatură.

După ce şi-au vărsat lacrimile reptiliene, parlamentarii PSDişti şi aliaţii au adoptat în viteză de katiuşe modificări legislative de natură să distrugă independenţa magistraţilor.

Ce te faci însă, dacă instituţiile sunt deturnate şi fac invers decât ar trebui? În Parlamentul dispus, spre a dobândi puteri dictatoriale, să calce şi pe cadavre (mitraliate, poate, de deputatul infractor Cătălin Rădulescu) se poate călca desigur şi pe cadavrul regal. L-au confiscat simbolic, moral şi politic, ca şi cum ar fi un politruc numai bun de folosit în lupta cu statul de drept.

Sugrumaţi de propria importanţă şi aroganţă, de insolenţa cu care-şi dispreţuiesc naţiunea, oligarhii de obedienţă teleormăneană şi-au manifestat „respectul“, neaşteptând să-l vadă pe Mihai în groapă înainte de a-şi da lovitura de stat de drept. S-au grăbit ca, odată cu rămăşiţele pământeşti ale curajosului luptător care s-a ridicat cândva în contra ambelor sisteme totalitare ale veacului trecut, să îngroape şi democraţia românească şi prestigiul ei în Europa şi în lume.

Căci după ce şi-au vărsat lacrimile reptiliene, parlamentarii PSDişti şi aliaţii au adoptat în viteză de katiuşe modificări legislative de natură să distrugă independenţa magistraţilor. Şi să compatibilizeze infracţiunile şi condamnările penale cu demnităţile politice.

Că acest Şparlament varsă lacrimi de crocodil pe uzurpatele rămăşiţe pământeşti ale celui care a fost rege n-a scăpat unor observatori atenţi.

Or, în reacţie la ororile dezonorând, în anul de dizgraţie 2017, acest parlament condus de un infractor şi un penal, urmaşa regelui nu s-a învrednicit să ia, oripilată, distanţă. Nu s-a sfiit să accepte invitaţia de a-l pomeni „solemn“ pe defunctul ei părinte regal în chiar peştera lui Ali Baba. „Familia mea şi cu mine vom fi alături de instituţiile statului'', a spus ea, între altele, textual, în Parlament. Dar oare despre ce „instituţii“ vorbeşte urmaşa regelui? Despre CSM care a respins categoric masacrarea legilor justiţiei? Sau despre preşedintele republicii?

Nu astfel se descurajează, după ştiinţa mea, briganzii. În fapt, totul îmi pare chiar mai trist.

Că acest Şparlament varsă lacrimi de crocodil pe uzurpatele rămăşiţe pământeşti ale celui care a fost rege n-a scăpat unor observatori atenţi. Dar atunci de ce nu pare a se teme Margareta de compromiterea coroanei? De ce e „alături“ de această instituţie? Poate pentru că are 25 de milioane de motive să fie?

N-ar fi fost oare mai util să fie alături de românii rebegiţi de frig care, în sărăcia lor, n-au capotat şi nu s-au resemnat, nu sunt placizi, nu s-au predat nici fatalismului, nici deprimării, ci luptă în stradă, în acest decembrie geros şi tenebros, pentru egalitatea românilor în faţa legii?

N-ar fi fost bine să-i întărească pe românii ţinuţi departe de casă de nevoi şi disperare? Să se arate alături de cei care, descurajaţi total, vor emigra curând, cât timp nu se vor închide graniţele iar? N-ar fi fost recomandabil să le spună că ştie ce pâine amară este viaţa-n emigraţie? Că susţine protestul sibienilor? Pe al bucureştenilor, timişorenilor, ieşenilor, clujenilor? Pe al celorlalţi români?

În timp ce dictatura se pogoară în viteză supersonică asupra României, oare ce mai aşteaptă oamenii?

N-ar fi fost în interesul prestigiului coroanei ca şi Custodele ei să ajute ţării să îşi recucerească democraţia, ca oamenii să nu mai fugă din ea ori de pe câmpul de bătaie pentru drepturi civice, fundamentale? Să-i implore pe cetăţeni să nu se descurajeze văzând că posesorii de conturi braziliene şi palate edificate din taxele şi buzunarele românilor săraci, din banul public, încearcă să li se suie oamenilor nu numai politic şi mediatic, sau economic, ci şi juridic pe grumaz?

Dar să fim drepţi. În fond, românii nu pe Margareta au ales-o preşedinte. El unde e? Dacă nici şeful CSAT nu poate apăra ţara de acapararea ei de către un grup infracţional organizat, mă întreb la ce mai este oare bun CSAT? Dar constituţia? S-o apere de un preşedinte uşor de suspendat, cum s-a văzut, nu însă şi de samavolnicia unui parlament penal care, constituit ca stat în stat, condamnă „statul paralel“?

În timp ce dictatura se pogoară în viteză supersonică asupra României, oare ce mai aşteaptă oamenii? Pe americani? Din nou? Dar şeful statului? Pe sibienii lui? Să ajungă, ca preşedinte, la fel de singur ca ţara şi ca voievodul ei defunct?

Petre Iancu - Deutsche Welle