Cum notează românii Ministerele din Guvern: M. Transporturilor - corijent, M. Apărării - premiant cu 6,23!

Cum notează românii Ministerele din Guvern: M. Transporturilor - corijent, M. Apărării - premiant cu 6,23!

Inscop Research le-a cerut cetăţenilor intervievaţi să evalueze activitatea ministerelor

Încrederea ridicată a cetăţenilor în instituţia Armatei se reflectă şi în evaluarea activităţii derulate de Ministerul Apărării, care primeşte nota cea mai bună, potrivit Barometrului de opinie „ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA“, realizat de Inscop Research, la comanda ziarului „Adevărul“.

INSCOP le-a cerut cetăţenilor intervievaţi să acorde o notă pentru activitatea unor ministere nominalizate, unde nota 1 este cea mai mică şi 10 – nota cea mai mare.

MINISTERUL APĂRĂRII, CEA MAI MARE MEDIE

Notele cele mai bune le-au primit, în ordine descrescătoare, Ministerul Apărării Naţionale - 6,23, Ministerul Tineretului şi Sportului - 5,76 şi Ministerul Culturii - 5,59. Sondajul a fost realizat în perioada 21 - 28 februarie 2013, pe un eşantion de 1.066 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României, eroarea maximă admisă fiind de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

INSCOP explică astfel situarea pe poziţii fruntaşe a Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi a Ministerului Culturii: cele două instituţii nu au fost implicate în scandaluri. În plus, Ministerul Tineretului şi Sportului a beneficiat şi de asocierea pozitivă prilejuită de organizarea Festivalului Olimplic al Tineretului European (FOTE) la Braşov. O explicaţie suplimentară ar fi şi aceea că românii evaluează ca fiind mai eficiente ministerele care nu au o legătură strânsă cu viaţa lor de zi cu zi şi ale căror rezultate nu pot fi decât bune în acest context. Cazul ministerelor de nota 4 este relevant: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Transporturilor. 

INSCOP arată şi de ce pe ultimul loc al clasamentului este plasat Ministerul Transporturilor: insatisfacţia românilor faţă de starea infrastructurii, incapacitatea autorităţilor de a gestiona eficient fondurile alocate acestui domeniu, imaginea negativă a ministrului Relu Fenechiu.

Cele mai mari diferenţe se înregistrează la mediile culese pe regiuni. Astfel, cele mai proaste medii obţinute de ministere s-au înregistrat în Moldova, iar cele mai bune – în Transilvania. INSCOP precizează că, în mod uzual, explicaţiile din sondaje asociază Transilvania cu un nivel de trai crescut, mai multă educaţie, antreprenoriat. Explicaţia pentru care transilvănenii au acordat note mai bune ar fi toleranţa în raport cu instituţiile statului. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările