#RomaniaGlobala: Ce trebuie să înţeleagă „ai noştri“ ca să nu ne mai ardem

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începe un nou ciclu politic. Din motive pe care le putem discuta, dar sunt mai puţin relevante în acest context, doar printr-o minune poate pierde Klaus Iohannis alegerile prezidenţiale. În siajul acestei victorii, profitând şi scăderea entuziasmului din jurul Alianţei USR-Plus, PNL va deveni actorul principal al guvernării.

Dar cu ce se alege România în urma acestei aparente clarificări politice? Ne adunăm sau iar ajungem să ne plângem fie că suntem oaia neagră, fie copilul ignorat al Vestului? Încerc să fac aici un inventar de sfaturi pentru liderii noştri pentru perioada următoare, ca să nu-i prindă nepregătiţi, încă o dată, ciocnirea cu realitatea politică internă şi mai ales externă.

Dacă stai şi te gândeşti puţin, “realizările” ultimului an sunt, într-un sens amar, remarcabile: posibilitatea activării opţiunii nucleare în primăvară, cu PSD şi ALDE ostracizate de familiile europene din care făceau parte (PSD a revenit ulterior post schimbare macaz); bulversarea investiţiilor din Marea Neagră şi transformarea României într-un importator net de energie; prelungirea MCV, în timp ce vecinii bulgari se pregătesc să scape de această povară; niciun progres pe frontul Schengen; ratarea nominalizării din prima a unui comisar european; Polonia este direct susţinută de administraţia Trump pentru a intra în Visa Waiver, în timp ce noi primim şepcuţe de consolare; lipsa de asumare din jurul episodului 5G; ratarea investiţiei VW. Dacă ar fi ca la şcoală, când se lua notă maximă dacă spuneai o prostie monumentală, am putea fi oarecum mândri. Ar fi totuşi timpul să ieşim în evidenţă şi prin altceva: seriozitate, muncă şi înţelegerea proiectelor cu adevărat naţionale. Iată aici 10 idei/sfaturi pe care sper să nu le repetam peste cinci ani.

1. Imaginea ţării chiar contează, să nu ne imaginăm că primim un cec în alb de fiecare dată când se schimbă guvernarea. Dincolo de politica partizană, trebuie să existe înţelegerea unor linii roşii în legătură cu felul în care ne prezentăm şi ne exportăm disputele. Nu trebuie semnat vreun pact, este nevoie doar de bun-simţ şi de mai multă moderaţie. Avem prea multe cassandre şi pentru puţin interes pentru politica pe termen lung. Când ieşim cu disputele interne în exterior, să încercăm totuşi să ridicăm nivelul, să creştem mizele, să demonstrăm că ne putem contrazice cu argumente. Teoria conspiratiei nu ajuta nici ea.

2. Percepţia contează şi generează efecte. Putem prezenta cifre cât vrem, atmosfera de debandadă din administraţie şi politică nu ne va ridica ratingul de ţară, nu vom atrage mai multe investiţii şi nu vom plăti dobânzi mai mici. Vorbeam acum câteva zile cu un prieten străin cu legături în România care îmi spunea că ne-ar fi mult mai bine dacă am lăsa-o mai moale cu televizorul şi dacă nu ne-am lăsa dominaţi de tentaţia lamentării şi a scandalului. Are dreptate: stabilitatea e o stare de spirit si e misiunea noastra sa o proiectam ca atare.

3. Să fim pe agendă când ne avantajează, altfel tăcerea este de aur. În ultimii ani, diferenţa dintre stilul politic din România şi din Bulgaria este tot mai evidentă. Vecinii de la Sud punctează şi sunt aproape să scape de MCV, deşi, de când a fost instituit Mecanismul, nici măcar un politician de top nu a fost condamnat. Poate că noi avem altă viziune, poate credem că nu se face omletă fără a sparge ouă, dar zău că ar fi mai bine dacă nu am începe să aruncăm cu ele pe toţi pereţii. Bulgarii au ajuns premiati fara sa progreseze, o nedreptate pe fond pentru Bucuresti, dar o lectie de politica pentru clasa noastra conducatoare care ramane cu lamentari pe ratiuni de discriminare.

4. Definirea partiturii naţionale. Nu ştiu dacă România normală sau cea fericită reprezintă noul proiect naţional, dar în mod cert putem recupera ca ţară printr-un patriotism inteligent, prin fixarea câtorva repere de care să nu fim doar noi conştienţi, ci şi partenerii noştri. Putem comunica şi rafina idei, putem avea dispute despre felul de stat pe care ni-l dorim, dar nu putem ignora, de exemplu, problema unei ţări care moare prin imigraţie.

5. Nu ne mai putem permite jocuri prea tactice în politica externă. Avantajele de moment ajung să compromită munca unor generaţii. După "mutarea-nemutarea" ambasadei la Ierusalim  şi ratarea poziţiei de membru nepermanent din cadrul Consiliului de Securitate al ONU, ar trebui să ne analizăm cu realism profilul în instituţiile internaţionale şi să vedem cum/pe ce teme putem lansa o contraofensivă. E timpul să lăsăm în urmă amatorismele şi jocul pe mize mici. Si sa construim trainic oferind la randul noastru predictibilitate, o marfa de pret intr-o lume din ce in ce mai volatila.

6. Să jucăm inteligent în era competiţiei între marile puteri. Jocul sofisticat între marile puteri devine tot mai complicat, odată cu războiul comercial SUA – China şi cu tensiunile transatlantice, semne ale unor transformări mai ample în jocul internaţional de putere. În Europa de Est, aşa cum vedem deja, discuţia nu este doar despre influenţa rusească şi tehnicile de război hibrid folosite, dar şi despre cum vom gestiona relaţia cu China – tehnologia 5G, investiţiile în infrastructură şi energie. Să nu ne aşteptăm să ne definească alţii priorităţile şi interesele, este poate momentul să înţelegem că afirmarea unei viziuni va câştiga respectul partenerilor noştri. Este un punct despre care putem învăţa un lucru sau două din ce fac polonezii. Romania a fost influenta global in vremuri cand a fost un bun intermediar si a oferit solutii. Desigur, asta presupune mai putin zgomot intern si o recuplare mai puternica la extern.

7. Accent pe oamenii competenţi. În ultimii ani am avut de prea multe ori exemple de reprezentanţi care poate ne-au stârnit râsul, dar în mod sigur nu ne-au făcut cinste. Nu a scăzut doar calitatea politicienilor de vârf, ci şi a funcţionarilor. Atat de dor ne e tuturor celor care l-am cunoscut de Mihnea Constantinescu. Atat de mare nevoie e acum de oameni ca el sau formati de el. Fără respect, predictibilitate şi meritocraţie, oamenii bine pregătiţi pleacă din sistem. Există nu doar opţiunea mediului privat, ci şi a unor slujbe bine plătite în străinătate. Nu suntem într-o poziţie atât de bună încât să-i alungăm pe cei care se pricep. Este marea provocare pentru noua guvernare: cum scapi de pile si pastrezi oamenii buni.

8. Echipele trebuie să fie mai deştepte decât politicienii. Este nevoie urgentă de reabilitatea ideii de consilier, pentru că fără sfaturi de calitate, fie ele de comunicare, strategice sau de altă natură, ai noştri vor greşi invariabil, iar consecinţele se vor aplica tuturor. Fara politici publice dublate de strategie si comunicare in desfasurarea lor, viata e pustie si domina sentimentul de criza si improvizatie.

9. Dezvoltarea culturii dezbaterii pe temele mari. Avem pretenţia de a fi lideri regionali, dar fără a face efortul de a da consistenţă acestui mare proiect. Si fara o politica de incurajare a actorilor romani ambitiosi, interesati de #RomaniaGlobala. Punerea împreună a resursele intelectuale diverse din societate nu se poate face fără instituţii care să medieze şi să încurajeze dialogul, fără oameni din zona academica implicaţi şi credibili, fără ONG-uri dincolo de partizanat. Nimic nu este mai trist decât ce vedem în aceste zile în campania prezidenţială: candidaţi vorbind de unii singuri, în micile sau marile lor bule, în fapt cea mai bună metaforă a unei ţări care nu poate merge înainte cât timp arată precum un turn Babel. Indiferent ca Presedintele va fi normal, fericit sau aproape, ar fi bine sa fie mai ambitios si sa inteleaga menirea sa ca tractiune politica si energie sociala.

10. Promovarea în poziţii de decizie la nivel internaţional şi european a românilor. Recent, am avut veşti bune legate de Mircea Geoană sau Laura Kovesi. Este încă prea puţin, când ne uităm doar la ce a făcut Bulgaria în ultimii ani: Kristalina Georgieva e cel mai bun exemplu. Avem nevoie de un mecanism bine uns de a-i susţine pe cei mai merituoşi dintre noi în arena internaţională, pentru că este una dintre cele mai bune strategii pentru creşte brandul de ţară dincolo de orgoliile politice de acasa. Retelele italiana respectiv spaniola in plan global sunt exemple latine ca "se poate": daca un italian sau un spaniol ajunge pe o pozitie aduce cat de multi / multe poate de acasa. "Ai nostri" mai au de invatat si la acest capitol.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite