Discursul unui premier are, întotdeauna, un public foarte eterogen. Pentru aspectele ce ţin de politica internă, câte ministere, atâtea categorii mari de public care îşi aşteaptă, pe bună dreptate, dar îşi şi interpretează direcţia pentru viitor din vorbele premierului. Adăugaţi cancelariile externe prietene şi pe cele mai puţin prietene şi aria celor interesaţi va creşte simţitor. Mediul de afaceri internaţional? În mod sigur ar trebui să facă parte din publicul-ţintă. Care este regula de bază a primului discurs? Ar trebui să atingă toate narativele mari, să se adreseze tuturor publicurilor, separat şi chiar personal, şi să fie livrat într-o manieră concisă şi clară, care să nu lase loc interpretărilor. Temele mari nu trebuie să sperie şi nici asumarea acestora în discursul public. Propagarea imaginii de putere ţine, din punct de vedere discursiv, mai ales de această capacitate de asumare şi de a “spune lucrurilor pe nume”. 

Nu cred că este narativ intern mai important decât România din care nu mai vrei să pleci. Ea implică, în opinia mea, atât dezvoltare durabilă, cât şi evoluţie socială. Prin prisma dezvoltării durabile, trebuie să gândim strategic despre ce mediu de afaceri ne dorim, despre viitorul statului şi despre rolul cetăţenilor. Astăzi, 69 din cele mai mari 100 de entităţi economice la nivel global sunt organizaţii private, nu state; ca atare, modul în care România se raportează la mediul de afaceri intern îi conturează global capacitatea de profilare ca actor major. Avem nevoie de predictibilitate legislativă şi stabilitate fiscală, de identificarea domeniilor de dezvoltare fundamentale pentru România, de înţelegerea felului în care schimbările climatice şi transformarea muncii (de exemplu, prin automatizare) afectează mediul de afaceri. Statul nu mai poate rămâne încremenit în proiect şi trebuie luat taurul de coarne, prin: reforma politicilor economice, prin definirea celor mai importanţi factori de creştere economică şi ţintirea deficitului comercial; reforma administrativă inteligentă prin digitalizare, descentralizare şi profesionalizarea celor aflaţi în serviciul public; prin asumare şi unitate pe temele mari. Pentru cetăţeni, putem începe să lucrăm pentru: o educaţie pentru toţi, pentru viitor, cu adaptarea curriculei şi sprijinirea cadrelor didactice; impunerea transformării sănătăţii; accent pe “societatea agreabilă”, care propune un “mediu înconjurător social” benefic evoluţiei sociale.

Evoluţia socială trebuie să fie, în fond, rezultatul final urmărit, scopul primordial al oricărei guvernări, care este imperios necesar să fie prezentat adecvat publicului. Dincolo de “să trăiţi bine”, evoluţia socială ca scop principal trebuie să devină o expresie plină de conţinut accesibil şi inteligibil, astfel încât să minimizeze, printre altele, antagonizarea diferitelor categorii sociale, antagonizare care a servit politic suficient (dar nu mai mult de atât) în ultimii ani. Evoluţia socială priveşte dincolo de principiile de bază ale moralei creştine, dar se bazează pe acestea. Aici sunt câteva lucruri cu care trebuie pornit: să definim cu toţii ce înseamnă un nivel de trai mai bun, să înţelegem diaspora şi să operaţionalizăm acea societate din care oamenii nu mai vor să plece.

Narativul intern trebuie suplimentat de narative regionale şi globale, precum cel al României ca honest broker  şi partener de încredere pentru dezvoltare. Încă o dată, predictibilitatea este cea mai importantă, dacă scopul României este acela de a-şi creşte influenţa şi de a-şi îmbunătăţi imaginea în spaţiul euro-atlantic. Trebuie să ştim ce să spunem, şi, mai ales, să şi facem ceea ce spunem că facem. Mai mult, partenerii noştri, fie că sunt regionali, europeni sau globali, trebuie să ştie că se pot baza pe o constanţă a politicii externe româneşti, indiferent care dintre partidele mari ajunge la putere, temporar. Iar constanţa se vede, în primul rând, prin discurs, apoi, prin implementare. Nici discursul, nici implementarea nu trebuie să lipsească. Iar discursul trebuie sa nu rugineasca ca banalitate.

Triunghiul de aur al politicii externe româneşti, UE – NATO – SUA, mentionat recent la intalnirea diplomatiei de Presedintele tarii, trebuie umplut de continut dincolo de solemnitatea cu care e pronuntat si transformat într-un dreptunghi care să includă pieţele emergente, pentru că scopul României în viitor trebuie să fie, pe lângă stabilitate şi securitate, prosperitatea. Or, pentru a simplifica: poti face mai multi bani doar cu Vestul (daca ignori Restul - ceea ce facem si mai ne si mandrim cu acest provincialism) doar daca esti activ, mereu prezent, daca ai o imagine mai buna sau o influenta in crestere. Pe moment insa, nu exista demersuri concrete si sustinute, constante, in acest sens. Suntem, din nou, incremeniti in slogan: fericiti sa fim parteneri, dar fara obiective concrete in parteneriat in afara de prezenta in club.

O condiţie de bază pentru reuşita politicii externe este finanţarea. Priviţi politica externă aşa cum aţi privi comunicarea unei companii internaţionale. Coca Cola îşi face reclamă şi acum, chiar dacă este în continuare unul dintre cele mai recunoscute branduri din lume. Imaginea externă se construieşte şi se menţine prin alocări financiare strategice, constante, cu obiective pe termen scurt, mediu şi lung. Degeaba avem un corp diplomatic foarte bine pregătit, dacă nu îi punem la dispoziţie uneltele cu care să îşi poată exploata la maxim experienţa, relaţiile şi contextele cele mai variante. Degeaba avem atasati comerciali vioi daca oficialii nostri se feresc de a conecta politica cu delegatiile de business. Hai sa ne maturizam, si sa invatam de la colegii euroatlantici.

Un om al ţării, pentru o Românie globală, axat pe prosperitatea natiunii. Asta e misiunea noului Premier, nu doar sa ne imprumute neconectand energiile nationale spre export. Ambitie acasa si ambitie afara. Fara ambitie, noul premier e doar o cetate asediata, alaturi de Presedinte, in iarna nemultumirii facturilor. "Noul" Premier nu mai poate face gestiune curenta si atat. Trebuie sa arate directie pentru a rezista. Dintotdeauna, liderii cu cea mai mare priză la public au fost aceia cu care publicul s-a putut identifica mai uşor. Această “paradigmă” poate fi aplicată atât planului comunicaţional intern, cât şi în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale. Cu cât pot fi identificate mai multe puncte comune, cu atât comunicarea şi parteneriatele evoluează mai uşor. Iar atunci când punctele comune nu există, ele trebuie create strategic. În final, despre aceasta este vorba: un om de-a noştri, pentru noi, dar cu viziune globală, care ştie ce are de făcut şi comunică viziune cu pasiune şi încredere, generând implicare. Un lider national care impune respect - si proiecteaza leadership - regional, influent in plan european si conectat global. Se poate.