Nu, nu e vorba şi nu mă gândesc acum doar la memoria faptelor demult trecute. Cea care le îngăduie prea multor politicieni români cu seralul, fie liceal, fie universitar la bază, să simuleze că au uitat că odinioară, acum vreo 25 de ani şi mai bine, deţineau posturi bine plătite a căror ocupare nu se putea face fără binecuvântarea unor înalte personaje, dacă nu chiar a celor mai înalte personaje din ierarhia PCR. Ori că tot acum mai mult de 25 de ani se pregăteau să îşi ia adio de la strungul sau freza la care au lucrat doi sau trei ani după absolvirea liceului industrial spre a urma cursurile Academiei de partid „Ştefan Gheorghiu” şi a deveni activişti cu patalama ai PCR. Sau că Revoluţia i-a prins în rezerva de cadre a PCR, deţinând calitatea de membri de nădejde, deja verificaţi şi experimentaţi ai C.C. al UTC sau de şefi la ASCR.

Eu care, spre deosebire de cei enumeraţi mai sus, îmi amintesc se pare că mult prea bine şi cam prea multe, nu voi uita, de pildă, niciodată situaţia penibilă în care s-a pus singur actualul director al SIE, dl. Mihai Răzvan Ungureanu. Care provocat în emisiunea 100%  de la Realitatea tv de, pe atunci, jurnalistul şi nu activistul şi sereistul Robert Turcescu, s-a făcut că nu-şi aminteşte că în anii copilăriei petrecute pe malurile Bahluiului, a recitat cu foc şi patos partinic şi patriotic o poezie bine simţită în faţa secretarului general al PCR, Nicolae Ceauşescu. Căruia nu e defel exclus că şi-ar fi dorit să îi succeadă în funcţie dacă nu ar fi intervenit evenimentele din decembrie 1989. Avem, în cazul concret al dlui Ungureanu, mărturia unuia dintre foştii săi colegi de liceu, mărturie mai mult decât revelatorie pentru carierismul congenital al spionului şef al României.

Dar nu despre amintirea şi uitarea faptelor dintr-un trecut mult prea îndepărtat, cu grijă, dar inutil cosmetizat de felurite inconsistente vedete ale politicii româneşti contemporane aş dori să scriu în comentariul meu de azi. Ci despre uitatul popular numit „de la mână până la gură” ce pare să îi caracterizeze în cel mai democratic chip cu putinţă pe oamenii noştri politici. Un tip de uitat la comandă inaugurat de fostul preşedinte Traian Băsescu şi adus la desăvârşire de premierul Victor Ponta şi, din câte se pare, şi de actualul preşedinte, dl Klaus Iohannis.

Dl Băsescu a inventat – şi a încasat consistente drepturi de autor pentru aceasta- demisia în cinci minute. Uitată la mai puţin de cinci minute după ce a fost omologată spre a fi înlocuită cu stratagema aducătoarea de aplauze şi ovaţii a întâlnirilor cu alegătorii şi susţinătorii în Piaţa Universităţii, o dată la trei luni. Întâlniri ce nu au avut loc, cum bine ne amintim noi, cei care nu suntem demnitari, niciodată. Iar cum hopurile pe care le-a avut de trecut fostul preşedinte au fost destul de multe în cei zece ani de mandat, uitările programate ale domniei sale au fost numeroase. Iată, de pildă, ştim prea bine că refuzul de a câştiga un referendum la masa verde a fost uitat în favoarea plăsmuirilor mult mai eficiente în plan personal. Plăsmuiri în care un loc de seamă a revenit caraghioaselor, dar profitabilelor invenţii cum au fost boicotul şi lovitura de stat.

În cei trei ani şi mai bine de când se află la Palatul Victoria, dl Victor Viorel Ponta s-a făcut remarcat printr-un infinit număr de derapaje de la memoria imediată. Dublate de derapaje încă şi mai dezonorante de la o elementară moralitate. Atât de frecvente încât până şi cei mai răbdători şi sârguincioşi cronicari, dar, şi pour cause, mai puţin rapsozi ai vieţii politice româneşti se află în incapacitatea de a le mai înregistra şi cuantifica riguros. O amintesc doar pe ultima.

Revenit din Turcia unde s-a operat la genunchi, bravul nostru prim-ministru a jucat marea scenă a îmbăţoşării morale făcându-se a băga de seama doar atunci ceea ce ştia demult că se pregăteşte chiar cu acordul domnieisale. Mă gândesc la ordonanţa triplării salariilor demnitarilor. Ordonanţă adoptată de guvernul majoritar PSD, condus temporar de uneperistul general Gabriel Oprea. Repejor-repejor vajnicul nostru plagiator cu acte în regulă a promis că ordonanţa cu pricina va fi abrogată. Din motive de originalitate căutată, că doar de astfel de originalităţi e capabil Victor Ponta, abrogarea urma să se facă nu în cinci minute, ci într-o săptămână. Ordonanţa a fost reînnoită chiar ieri de guvernul Victor Ponta condus în realitate de condamnatul penal Liviu Dragnea şi va deveni efectivă şi cu urmări în conturile demnitarilor de la 1 august. Graţiei  nepreţuitei contribuţii de disciplinat soldat al partidului a doamnei Rovana Plumb Care îşi uită şi vorbele, şi bunul simţ, şi moralitatea când trebuie şi cum trebuie doar spre a-şi păstra postul guvernamental şi cel de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Totul cu binecuvântarea preşedintelui Klaus Iohannis, tot mai dezamăgitor pe zi ce trece  Care a uitat,  probabil sub vraja inenarabilului Dan Mihalache, tot ceea ce a promis şi a scris cu mânuţa-i proprie în cartea Pas cu pas, arătându-ne că primul pas e propria-i bunăstare.

PNL uită că a votat entuziast şi neecondiţionat Codul fiscal şi că şi-a revendicat până mai ieri cu mult tam-tam cele mai revoluţionare dar şi cele mai riscante prevederi ale acestuia. Senatorul Cristian Bodea, personaj de mare viitor căci total lipsit de caracter, membru al aceluiaşi partid, invitat într-o emisiune de televiziune, a uitat în pauza publicitară tot ceea ce a spus despre acelaşi Cod fiscal înainte să intre reclamele. Iar jalnicii, dezgustătorii componenţi ai Consiliului de Administraţie al TVR uită că i-au permis preşedintelui acestuia, Stelian Tănase, să aibă un salariu de 4700 de euro lunar, să angajeze colaboratori peste colaboratori, cei mai mulţi amici personali, dar şi cheltuieli demente  şi decid măsuri abuzive lăudându-se nocturn pe forumuri că „nici FMI nu putea gândi soluţii mai drastice de austeritate”.

E cum nu se poate mai limpede. Alzheimerul şi simularea lui sunt cum nu se poate mai avantajoase pentru demnitarii români fără demnitate şi moralitate din anul de graţie 2015. Somn uşor, români fără noroc!