România - ţara lui  „pseudo“

Găsesc citată, în recenta carte „Teze şi antiteze la Washington“ (Editura „Curtea veche“, Bucureşti, 2017) a profesorului Vladimir Tismăneanu, o reflecţie a marelui şi regretatului teoretician literar Matei Călinescu. În opinia căruia şansa de salvare a culturii române, implicit a culturii politice, ar fi reprezentată de capacitatea de ieşire de sub fatidicul semn al lui „pseudo­“.

Or, dacă Matei Călinescu are dreptate - şi, din păcate, are - atunci este mai mult ca sigur că salvarea este extrem de îndepărtată. Astăzi, suntem înconjuraţi, covârşiţi de-a dreptul de nenumărate forme de manifestări ale acestui pseudo fatidic. Care se organizează într-un veritabil festival al incompetenţei generalizate.

Iată. Până să ajungem la cultură, fie ea şi politică, să reamintim că, în zilele din urmă, presa ne informează că în galantarele falnicelor noastre hypermarketuri se găsesc tot felul de produse importate, aşa-zis de firmă, dar care respectă numai în parte reţetele de preparare. Ambalajul este similar aceluia al produselor omonime din rafturile magazinelor occidentale, conţinutul este însă substanţial altul. 

Mai departe să trecem la „suprastructură“, cum ziceau marxiştii. Că tot are actualul guvern al României o conduită bolşevică. Şi nutreşte ambiţia de a ne întoarce la egalitarismul comunist, iar Liviu Dragnea se auto-imaginează drept un Putin al României. Avem nenumăraţi doctori în ştiinţe militare şi intelligence, numai că tezele lor sunt inautentice. Furate, falsificate, plagiate. Conduse de pseudo-autorităţi ştiinţifice (şi nu e vorba doar despre Gabriel Oprea), elaborate sub egida unor pseudo-şcoli doctorale, înfiinţate prin acte pseudo-legale. O investigaţie mai mult decât convingătoare despre mizeria ce se ascunde sub preşul acestor false instituţii de învăţământ superior (nu-i vorbă, nici în alte domenii şi specializări nu se stă cu mult mai bine) găsim în cartea Emiliei Şercan Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei naţii (Editura Humanitas, Bucureşti, 2017).

Geme ţara de pseudo-universităţi şi pseudo-magiştri, constituiţi în extrem de bine puse la punct reţele cu caracter mafiot de vânzare- cumpărare de diplome fără acoperire în ştiinţa de carte. Descinderile de săptămâna trecută ale organelor abilitate în cele două citadele ale imposturii universitare de la Arad, reţinerile operate, imensele sume de bani confiscate din casele unor pseudo- profesori universitari cu mentalitate de tejghetari dovedesc cât de profund nociv este acest pseudo devenit un veritabil cancer al vieţii academice din România.

Întâmplător sau nu, tot săptămâna trecută am aflat că rectoriţa uneia dintre aceste fabrici de diplome - o anume Ramona Lilă- ar fi plagiatoare dovedită. Va interveni însă, cu siguranţă, pseudo-justiţia, care o va înălbi pe respectiva, aşa cum tocmai am aflat că s-au petrecut lucrurile într-un caz celebru ce o are drept protagonistă pe o doamnă, fostă ofiţer activ în Securitate, ajunsă prin fals, furt şi plagiat conferenţiar la Universitatea din Oradea.

Majoritatea inşilor şi inselor care compun la ora actuală guvernul României sunt nici mai mult, nici mai puţin decât mostre de pseudo-politicieni. De personalităţi fără personalitate. De inşi fără coloană vertebrală. De oameni fără însuşiri. Care pentru a-şi păstra statutul de pseudo-excelenţe acceptă să fie porcăiţi, traşi de urechi, bătuţi la fund în văzul lumii de un pseudo-prim-ministru cu mentalitate de vechil. De prim-secretar de judeţeană de partid. Un grobian lăudat de pseudo-moderatori de televiziune, etichetat de aceştia drept „român adevărat“. Nu ca domnul Cioloş care era prea sofisticat pentru gustul lor de pseudo-teleaşti făcuţi la apelul de seară. Iar acest prim-ministru îşi va dovedi românitatea şi pseudo-patriotismul prin ceea ce el însuşi a anunţat că va fi „modul atipic“ în care va fi celebrat Centenarul.

Majoritatea celor ce ocupă astăzi fotolii la Palatul Victoria, în frunte cu sus-evocatul premier Mihai Tudose, sunt posesori de diplome universitare eliberate de instituţii de învăţământ superior de mâna a doua. Respectivii au în dosarele personale diplome de doctor în tot felul de ştiinţe obţinute pentru nişte teze bănuite, multe dintre ele chiar dovedite că au fost plagiate. Teze susţinute în condiţii cvasi-secrete, dacă nu cumva chiar de adevărată clandestinitate, aşa cum acţionau pe vremuri ilegaliştii, ori care - stupoare! - nu pot fi găsite şi consultate nici măcar în bibliotecile Universităţilor ce le-au acordat compromiselor lor persoane doctoratul.

În primăvară, ne-am amuzat cu toţii pe seama execrabilului mod în care se chinuia să scoată pe gură fraze bănuite a fi concepute în engleză şi franceză marea italienistă, doctor cu cântec în Sociologie, ministrul Muncii, cu numele de Lia Olguţa Vasilescu. Supranumită Pickpocket. Mai târziu, ciuca bătăilor de joc a devenit (nu e vorbă, insul perseverează în caraghioslâcuri) ministrul Agriculturii, dl. Petre Daea. Avem acum ocazia de a ne revolta zilnic pe seama felului inadmisibil în care siluieşte limba română zisul ministru al Educaţiei, dl. Liviu Pop. Care şi-a făcut Masteratul, ghiciţi unde? La una dintre celebrissimele pseudo-universităţi arădene despre care am vorbit mai sus.

Figurii derizorii a pseudo-ministrului Educaţiei trebuie să i se asocieze aceea a ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, dl. Lucian Romaşcanu. Un culturnic, cam de aceeaşi provenienţă precum alt şef de tabloid, ilustrul necunoscut Georgică Severin, implantat de PSD în fruntea Radioului public, care se iluzionează că şi-ar masca incompetenţa în domeniu cu englezisme rostite la tot pasul şi cu demiteri abuzive în favoarea clientelei partidului în care s-a înscris hămesit fiind de dorinţa de a primi el însuşi o dregătorie. Dl. Romaşcanu a comis o crasă ilegalitate făcând schimbări nejustificate în componenţa CA-ului Consiliului Naţional al Cinematografiei.

Şi exemplele ar putea să curgă şi mai departe. Căci formele de manifestare ale lui pseudo în România de astăzi sunt nenumărate. Imposibil de cuprins în spaţiul limitat al unui editorial de început de săptămână.