România în Schengen: e o afacere juridică sau una politică?

Nici nu mai ştim câte scrisori vrea să trimită premierul Ponta către şefii de stat şi de guvern din Europa, cei care decid în ultimă instanţă dacă România intră sau nu în spaţiul Schengen.

Iar co-semnatarii se schimbă de la o zi la alta: ba el cu Băsescu şi cu Antonescu şi Zgonea, ba numai el cu ultimii doi, ba tot el cu miniştrii de Interne şi de Externe.

Toată zbaterea e, pe undeva, de înţeles. Nu are cum să fie decât revoltător faptul că România nu este primită în Schengen, deşi îndeplineşte criteriile tehnice, singurele care sunt prevăzute în Tratatele UE. Dar primii care n-ar trebui să se plângă sunt exact domnii Ponta, Antonescu sau Zgonea. De ce? Pentru că, oricât ar părea de straniu, şi ei au procedat exact la fel cum procedează acum oficialii europeni. Când le-a convenit, au mutat o chestiune de natură juridică pe tărâm politic, astfel încât să poată facă orice, în mod discreţionar.  

Demonstraţia se poate face pornind de la una din concluziile Comisiei de la Veneţia asupra crizei constituţionale din vara anului trecut: „Procedura de suspendare a preşedintelui confundă într-un mod destul de ciudat responsabilităţile juridică şi politică. Aceasta tinde să-l facă pe preşedinte răspunzător politic în faţa Parlamentului şi a electoratului, deşi motivele de demitere sunt formulate într-un mod care aminteşte de  răspunderea juridică”.

Astă vară, partida anti-Băsescu a ignorant condiţia juridică a suspendării preşedintelui, şi anume încălcarea gravă a Constituţiei, şi s-a plasat în planul acţiunii strict politice: e suficient ca noua majoritate să vrea suspendarea şi aceasta trebuie să se şi producă, indiferent dacă sunt temeiuri sau nu. Ceea ce striga partida pro-Băsescu astă vară, şi anume “Respectaţie Constituţia, nu politizaţi instituţiile statului”, seamănă până la identitate cu ceea ce strigă acum tripleta Ponta-Antonescu-Zgonea către liderii europeni: “Respectaţi Tratatul UE, nu politizaţi aderarea României la Schengen prin condiţionarea acesteia de Mecanismul de Cooperare şi Verificare”.

La fel ca liderii români astă vară, şefii de stat şi de guvern din UE îşi permit, pentru că nu le interzice nimeni, să găsească justificări mai mult sau mai puţin temeinice pentru a muta aderarea României la Schengen pe tărâmul deciziei strict politice, chiar dacă juridic dreptatea e de partea noastră. Ce-i drept, pretextele au venit tot de la Bucureşti. Cu totul altfel ar fi arătat Rapoartele Comisiei Europene dacă deranjul constituţional de astă vară n-ar fi existat.

Deşi poate forţată, comparaţia de mai sus poate fi de folos atunci când vom dezbate arhitectura viitoarei Constituţii. Ar fi de dorit ca aceasta să limiteze cât mai mult această migrare arbitrară a chestiunilor litigioase din planul juridic în cel politic şi să delimiteze clar ce poate rămâne la libertatea votului şi ce trebuie tranşat cu ajutorul ştiinţei dreptului.

Iată, spre exemplu, ce soluţie înţeleaptă propune Comisia de la Veneţia în ceea ce priveşte soarta preşedintelui: “Suspendarea preşedintelui ca atare ar trebui să fie transformată procedură de responsabilitate juridică, iniţiată de Parlament, dar decisă de către o instanţă”. Cu alte cuvinte, factorul politic îşi exprimă voinţa prin iniţierea procedurii de suspendare, dar decizia o ia o instanţă de judecată pe baza legii, nu a umorilor politice. E un exemplu impecabil de aplicare a principiului “check and balance”, de control şi echilibru între puteri, şi care ar trebui să guverneze fiecare silabă din viitoarea Constituţie.