România ruptă în două: Civilizaţia pietrei vs. Civilizaţia nămolului

Devine tot mai evident că moştenirea culturală joacă un rol important în accentuarea diferenţelor regionale din România, pe măsură ce instituţiile centralizate ale statului sunt preocupate de cu totul altceva decât dezvoltarea ţării.

Apariţia Alianţei Vestului (o colaborare între administraţiile oraşelor Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj) este o consecinţă a lipsei de pe agenda guvernului de la Bucureşti a unor proiecte care să răspundă adevăratelor necesităţi ale cetăţenilor. Guvernele PSD din ultimii ani, preocupate obsesiv de salvarea infractorilor şi de acordarea de pomeni electorale, creşteri de salarii şi de pensii fără acoperire economică, au lăsat în urmă orice veleitate de stat modern, european, care investeşte în dezvoltarea infrastructurii, în sănătate şi în educaţie. O astfel de situaţie va avea drept consecinţă scăderea coeziunii statului şi accentuarea diferenţelor şi divergenţelor între cetăţenii României din diferite zone ale ţării. Astfel, disputa dintre „Miticii“ de la Bucureşti şi ardeleni se reaprinde şi poate căpăta forme tot mai periculoase. În definitiv, vrem nu vrem, trebuie să recunoaştem că şi acum, la 100 de ani de la Marea Unire, între românii transilvăneni şi cei din Vechiul Regat există încă numeroase diferenţe socio-culturale.

Transilvania, cu o moştenire culturală care are la bază burg-ul (oraşul medieval, unde piatra era dominantă ca material de construcţie), are privirea orientată către Occidentul dezvoltat. Chiar dacă românii transilvăneni nu au fost cei care au dezvoltat oraşele medievale, aspiraţiile multor generaţii de tineri ţineau de integrarea lor în burg-ul medieval. Românii transilvăneni din secolele XVIII-XIX nu luptau pentru unirea cu celelalte state româneşti (nici măcar după apariţia Principatelor Unite), ci pentru recunoaşterea lor ca naţiune cu drepturi egale în cadrul Imperiului habsburgic, iar apoi al Imperiului Austro-Ungar, alături de cele trei naţiuni recunoscute ale Transilvaniei (maghiarii, saşii şi secuii). Primul Război Mondial şi disoluţia Imperiului Austro-Ungar aveau să schimbe traiectoria românilor transilvăneni care, cu multe obiecţiuni, aveau să îmbrăţişeze cauza unirii cu România.

Iniţiative de genul Alianţa Vestului îşi vor redefini programul şi vor milita tot mai mult către forme de autonomie faţă de puterea centrală.

Vechiul Regat, construit în jurul unor târguri (sate mai dezvoltate unde principalul material de construcţie era chirpiciul, nămolul), pare împotmolit în inerţia orientalismului balcanic. Chiar dacă privirea este uneori îndreptată către Vestul dezvoltat, inima şi apucăturile societăţii sunt nostalgice după obiceiurile Fanarului. Milostenia domnitorului sau a boierului era, în secolul al XIX-lea, principala aspiraţie a tânărului muntean şi moldovean. Viaţa majorităţii populaţiei se învârtea în jurul curţilor boiereşti, iar oraşele erau excepţii. Chiar şi în capitalele Bucureşti şi Iaşi, la începutul secolului XX, locuinţele din chirpici erau mai numeroase decât cele din piatră şi lemn.

Pe acest fond cultural, pe măsură ce Guvernul de la Bucureşti se afundă în proiecte care privesc doar interesul personal al unor indivizi certaţi cu legea, în aplicarea unor măsuri sociale care au ca scop creşterea dependenţei de stat a categoriilor defavorizate şi va continua să subfinanţeze infrastructura, educaţia şi sănătatea, iniţiative de genul Alianţa Vestului îşi vor redefini programul şi vor milita tot mai mult către forme de autonomie faţă de puterea centrală.