Dacă aş suferi de mania scenariilor de care este marcat până în măduva oaselor aşa-zisul „maestru” Ion Cristoiu, aş zice că unul a fost inventat pentru a deturna atenţia care se cuvenea acordată celuilalt. Iar cum cel care o are ca protagonistă pe doamna Sorina Pintea a fost primul, aş putea afirma, dacă aş fi iresponsabil şi aş vorbi în absenţa dovezilor, că PSD sau PNL (cum doriţi sau cum vă place) a fost acela care a creat în laboratorul său de dezinformare şi manipulare a opiniei publice falsul scandal ce îl are în centru pe dl. Vlad Voiculescu.

În realitate, cele două scandaluri nu au în comun decât ocupaţiile, mă rog, demnităţile mai vechi ale celor doi protagonişti. În rest, nimic. Doamna Pintea şi-a făcut totul cu mâna şi cu guriţa ei proprii în clipa în care pretins şi a încasat o mită despre care se poate spune pe drept cuvânt că este super-tare. Domnul Vlad Voiculescu plăteşte, total nedrept, dar cu exemplară demnitate,  oalele sparte, respectiv consecinţele păcatelor din tinereţe ale tatălui domniei-sale. În plus, dacă despre colaborarea cu Securitatea a d-lui Voiculescu senior, tatăl fostului ministru, pare-se că se ştia încă din 2014- există în acest sens o decizie a CNSAS pe care „beneficiarul” ei nu a contestat-o şi care se poate consulta pe site-ul respectivei instituţii- despre acutele tendinţe şpagomane ale fostului manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare nu s-a aflat decât cu ocazia flagrantului despre care au apărut informaţii la finele săptămânii trecute. Că mai apoi lumea a început să vorbească şi să spună că ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută avea antecedente e cu totul altă poveste.  

Ce şochează în cazul în care cele două situaţii, altminteri complet diferite, sunt mixate? Că în vreme ce sunt mulţi cei ce plâng de mila doamnei Pintea, că, din câte am aflat, la Baia Mare s-a pregătit o manifestaţie de sprijin şi de apărare, poate că şi de rugăciune în favoarea sus-numitei care nu s-a simţit deloc rău să pretindă şi să încaseze o mită consistenţă (unde e doamna Lucia Hossu-Longin să ne anunţe că va face un episod special al Memorialului durerii, unde sunt cei care ar putea merge cu neruşinarea până a o compara pe şpăgară cu doamna Doina Cornea?) extrem de mulţi şi nu oricine sunt cei ce s-au grăbit să îl pună la stâlpul infamiei pe dl. Vlad Voiculescu. Care avea la Revoluţie nici mai mult, nici mai puţin decât 8 ani şi care nu avea la vremea aceea cum să ştie nici de Securitate, nici de informatori şi nici despre faptul că tatăl domniei-sale a ajuns să facă parte dintre aceştia. E adevărat, dl. Voiculescu jr. nu s-a lăudat în spaţiul public cu greşelile din tinereţe ale tatălui domniei-sale, însă nici nu a încercat să facă uz de trecătoarele lui funcţii publice ori de simpatia de care se bucura până mai ieri în ochii opiniei publice  pentru a le ascunde ori încerca să le minimalizeze.

Ce vreau să spun? Că România pare să se fi întors iarăşi cu susul în jos. Românii dovedesc înţelegere şi milă pentru o individă căreia nu i-a păsat deloc de ei şi a încasat pe seama funcţiilor pe care le-a deţinut şi pentru care a fost plătită din banii contribuabilului român, peste 120.000 de euro. În schimb, ni se anunţă sfârşitul carierei politice a d-lui Vlad Voiculescu.

Să fiu bine înţeles. Nu îl cunosc personal şi nu sunt prieten cu dl. Vlad Voiculescu. Ca să nu fiu acuzat de omisiune de autodenunţ, recunosc că sunt, totuşi, cu fostul ministru  prieten pe o reţea socială. Cred că am interacţionat o singură dată, dar nu a fost vorba decât despre un schimb de amabilităţi. L-am admirat pe Vlad Voiculescu  pentru tot ceea ce a făcut în cele şase luni cât a fost ministru al Sănătăţii, pentru  ceea ce face acum la Magic Camp. Mi-a făcut plăcere să îl revăd acum vreo zece zile în chip de unul dintre personajele principale ale filmului Colectiv. Dezgustat fiind de linşajul public  căruia i-a căzut victimă cel care ne cere să îi spunem simplu, Vlad, am scris două-trei propoziţii pe facebook în care îmi împărtăşeam opinia. Am fost imediat pus la punct drastic de cineva din afara listei mele de prieteni virtuali care m-a acuzat că aş fi primit misiunea de a-i apăra pe securişti. Mai mult. Că îmi duc miisunea la împlinire. Puţin a mai lipsit să mi se spună că aş fi eu însumi securist. 

Am revenit, aşadar, în era bănuielii. Mai murdară, mai perversă decât aceea din trecut. Avem oare o vină pentru asta? Indiscutabil! Aceea că în anii 90 am ratat, păcăliţi sau de voie bună, deconspirarea Securităţii. Care îşi trăieşte acum a doua ei victorie. Cea despre care ne prevenea că va fi iminentă fostul disident Adam Michnik. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro